Organizarea primelor alegeri pentru divanul ad-hoc din Moldova

     La începutul anului 1857, chestiunea unirii Principatelor Române intră într-o nouă fază, conţinutul principal al căreia era pregătirea şi petrecerea alegerilor în Divanele ad-hoc. Această fază s-a dovedit a fi una extrem de tumultoasă, însoţită de lupte aprigi între partidul unionist şi antiunionist, evenimente care pentru un scurt timp au pus în pericol atât viitorul Principatelor, cât şi pacea Europei.

     Fiind încheiate în ianuarie 1857 lucrările asupra firmanului de convocare a Divanurilor ad-hoc din Moldova şi Valahia, evenimentele principale ce ţineau de problema unirii se transferă de la curtea din Constantinopol în Principatele Române. Activitatea autorităţilor locale, care trebuiau să organizeze alegerile, precum şi activitatea Comisiei Europene de informare de la Bucureşti nimereau acum în vizorul atenţiei sporite a publicului larg. Taberele pro-unioniste şi cele antiunioniste se pregăteau pentru o luptă decisivă nu doar la nivel local, ci şi internaţional. Pe cât de hotărâţi erau unioniştii români, susţinuţi de unele Mari Puteri, de a spune „da” unirii prin Divanele ad-hoc, pe atât de hotărâţi erau adversarii lor de a împiedica acest lucru.

     Un prim semnal al ocupării poziţiilor de luptă a fost lansat prin nota ziarului francez Le Moniteur publicată la 5 februarie 1857 la Paris. Prin această notă guvernul francez îşi reconfirma atitudinea sa prounionistă şi încrederea în realizarea unirii Principatelor Române. Francezii sperau că Anglia, care părea încă indecisă asupra acestei probleme, s-ar lăsa influenţată de fermitatea Franţei şi ar accepta o poziţie identică asupra unirii. Publicaţiile engleze apărute în zilele următoare demonstrau semnale promiţătoare în această direcţie: The Press din 14 februarie se pronunţa pentru unirea Principatelor, iar The Morning Post afirma că guvernul englez este gata să-şi revadă poziţia şi chiar să-l accepte la conducerea Principatelor pe contele Hesse-Kassel, un favorit al curţii engleze.

     Clarendon, ministru de externe britanic, remarca că dificultăţile se vor agrava dacă va fi remisă de către Divanuri o decizie unanimă în favoarea unirii şi că acest lucru, posibil, ar putea fi evitat dacă aici [în Principate –n.n.] s-ar înţelege că nu se va permite în nici un caz un prinţ străin, ci numai unul pământean, precum şi că nu se va accepta de către puterile europene independenţa Valahiei şi Moldovei şi separarea lor de Turcia.

      Între timp, lupta electorală a devenit foarte violentă mai ales în Principatul Moldova. Aici, după moartea caimacamului Teodor Balş, în martie este numit Nicolae Vogoride. Stratford recunoaşte într-un mesaj către Samuel Gardner, consulul britanic de la Iaşi, că noul caimacam îşi datorează numirea sa competiţiei care există între partidele pentru sau contra Unirii Principatelor şi că Poarta se bazează pe aderarea sa [Vogoride] la punctele ei de vedere în această problemă şi caracterul prinţului chiar dacă nu ar prezenta o garanţie pentru etalarea unei capacităţi administrative, poate fi considerat ca o garanţie pentru un gen de guvernare direct şi fără pretenţii.

      Vogoride, fiind total supus Porţii, a recurs din plin la corupţie şi intimidări împotriva partidei unioniste. Sunt bine cunoscute maşinaţiile realizate de acesta împreună cu reprezentanţii turci şi austrieci, unii autori aliniindu-I aici şi pe englezi. Vogoride a obţinut jumătate de milion de ducaţi pentru a-i corupe pe alegători, dintre care 300.000 de la băncile austriece şi 200.000 de la mănăstirile greceşti. De asemenea, sunt bine studiate acţiunile consulului austriac la Iaşi Gödel Lannoy, care dirija toată activitatea caimacamului, participând personal la rectificarea listelor electorale. Consulul francez Victor Place încerca din răsputeri să contracareze această influenţa nocivă a colegului său austriac, rezultatul fiind Acela că Vogoride se plângea de faptul că este pus între ciocan şi nicovală, prin procedeele contrare ale Franţei şi Austriei pe terenul de confruntare pe care l-au ales în Moldova. Manipulările listelor electorale în Moldova au început cu un tempo rapid şi în plină vedere, iar plângerile în scurt timp au început a curge puhoi spre consulatele străine, Comisia Europeană şi chiar spre curţile Puterilor garante. Către sfârşitul acestei operaţiuni, Ehdem Paşa îl anunţă cu satisfacţie pe Prokesch-Osten că Poarta făcuse totul pentru a se opune Unirii, inclusive interzicerea cluburilor, închiderea ziarelor, intimidarea şi coruperea alegătorilor.

      În a doua jumătate a lunii aprilie comisarii europeni, cu excepţia celui englez şi celui rus, au plecat la Iaşi pentru a se cunoaşte cu starea reală a lucrurilor de acolo. Comisarul rus motiva refuzul său de a pleca prin faptul că această expediţie ar fi o pierdere de timp şi numai va submina prestigiul şi aşa nu prea mare al Comisiei. Odată sosiţi la Iaşi între comisarii europeni, va avea loc o puternică confruntare de opinii cu privire la linia aprobată de Vogoride. Comisarii francez, sard şi prusian au atacat vehement activitatea acestuia, pe când cel austriac şi cel turc i-au acordat suportul său. În această luptă dintre două partide, Stanley, secretarul personal al lui Bulwer s-a alăturat celui spre care tindeau vederile guvernului său, sprijinind tabăra antiunionistă. Totuşi, Stanley nu uita de instrucţiunile care îi cereau o anumită delicateţe şi imparţialitate, manifestând un asemenea comportament în problema demiterii ministrului de Interne din Moldova Costin Catargiu, care, făcând abuz de funcţia sa, recurgea la falsificări şi măsuri de intimidare a unioniştilor. Totuşi, caimacamul Vogoride, hotărât să profite de sentimentele prounioniste şi antiunioniste care existau printer comisari, încercă să obţină susţinerea lui Catargiu din partea comisarului  englez, ca reprezentant al unui guvern antiunionist, amintindu-i acestuia cădemiterea ministrului de Interne este cerută de comisarul francez Talleyrand. Stanley, care anterior fusese instruit de către Bulwer să nu facă nimic în legătură cu această problemă, ci numai să aprobe recomandările comisarului turc Savfet efendi355, răspunse lui Vogoride că, dacă domnul Catargiu s-a comportat, după părerea caimacamului, incorect în serviciul său, el trebuie să fie îndepărtat în ciuda capacităţii şi opiniilor sale, iar simplul fapt că comisarul francez dorea îndepărtarea sa, nu era un motiv în sine pentru ca comisarul englez să se opună la acesta.

      Savfet effendi, comisarul turc, i-a trimis lui Vogoride instrucţiunile venite de la Poartă despre aplicarea în Moldova a prevederilor interpretării pentru Ţara Românească, termenii acestui mesaj lăsând impresia că, totuşi, ea nu este obligatorie. Când Richthofen, consulul Prusiei la Iaşi, a propus să-i fie comunicată lui Vogoride decizia în cauză, Savfet i-a răspuns că deja i le-a comunicat. Pe data de 25 iunie 1857 cele patru puteri (Franţa, Rusia, Prusia şi Sardinia) protestează împotriva neregulilor comise în Moldova, însă nu obţin un rezultat imediat.

     La 19 iulie alegerile în Moldova se începuseră şi către 25 iulie erau deja încheiate. Alegerile au rezultat într-o victorie pentru antiunionişti, însă absenţele în mase ale alegătorilor, chiar şi în baza listelor trunchiate, reprezentau un mesaj în sine. De exemplu din 140 preoţi înscrişi în liste, numai 8 s-au prezentat la urne şi că în  Iaşi, din 40 mari proprietari înscrişi, numai 17 şi-au exprimat voturile.

      Ambasadorul francez la Londra Persigny s-a adresat lui Clarendon cu învinuiri la adresa lui Stratford, cerând soluţionarea problemei prin demiterea lui Vogoride. Ministrul englez în răspunsul său îşi exprimă regretul că politica Europei era tulburată de asemenea interese mărunte, cum ar fi faptul că unele persoane dintr-o provincie barbară de la capătul Europei trebuiau sau nu să voteze. Ambasadorul francez la Constantinopol trimite un ultimatum Porţii, prin care cere anularea alegerilor din Moldova, iar în următoarele două zile note identice transmit Porţii ambasadorii Sardiniei, Rusiei şi Prusiei. Pe data de 30 iulie, Clarendon trimite o telegramă lui Stratford prin care contesta dreptul Franţei de a face de una singură o asemenea cerere, iar Porţii i se contesta dreptul de a anula alegerile din Moldova fără să se fi asigurat în prealabil de părerea tuturor părţilor. În schimb, ministrul englez propune să se întrunească o conferinţă a reprezentanţilor Marilor Puteri, care va decide dacă alegerile trebuiau să fie anulate sau să rămână în vigoare. Până atunci Divanele ad-hoc trebuiau să nu se convoace. Ideea conferinţei a fost respinsă de cele patru state şi ele ameninţau cu ruperea relaţiilor diplomatice cu Poarta, în caz de nu se anulează alegerile din Moldova. Soluţia problemei date a survenit în urma întâlnirii dintre regina Victoria şi Napoleon al III-lea, rezultatul ei fiind cunoscut de istorici sub denumirea de acordul de la Osborne, despre care am discutat într-un alt articol.

 

Sursa: Diana Dumitru, Marea Britanie și unirea Principatelor Române