Impunerea guvernului dr. Petru Groza

-
     Pe fundalul unor acute provocări interne dirijate împotriva forţelor democratice şi în condiţiile abţinerii de la orice intervenţie mai fermă în apărarea intereselor României de către Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietică a trecut, în februarie 1945, la asaltul decisiv spre încercarea de impunere a unui guvern care să-i slujească interesele.
     Sub pretextul îngrijorării faţă de situaţia din România, unde forţe reacţionare se dedau la acte de violenţă, precum şi la sabotaje împotriva armatei sovietice, soseşte în România, la 26 februarie 1945, Andrei Ianuarevici Vîşinski, primul locţiitor al Comisarului Poporului pentru Afacerile Externe al URSS. În prima audienţă de la Palat, din 27 februarie, acesta a cerut în mod direct demiterea guvernului generalului Rădescu. Guvernul a demisionat în aceeaşi zi. Următoarele două audienţe, din 1 şi 2 martie, îl obligă pe rege să renunţe la alte variante guvernamentale, între care una condusă de prinţul Ştirbey. Zilele de 2-6 martie nu duc la nimic nou; PNŢ şi PNL, nedorind colaborarea cu FND, refuză participarea la guvern, sperând în sprijin britanic şi american pentru a bloca intervenţia moscovită. Între timp, presiunile sovietice se amplifică.
      La 5 martie Comisarul Poporului pentru Afaceri Externe, Veaceslav Molotov, a adresat o notă diplomatică Departamentului de Stat şi Foreign Office-ului, prin care informa că situaţia din România a devenit intolerabilă datorită permanentelor crize de guvern, fapt care determină guvernul sovietic să intervină pe orice cale pentru a pune capăt dezordinei sociale. Generalul Vinogradov, după ce recurge la gestul extrem de dezarmare a unităţilor armatei române din interiorul ţării, a ordonat încercuirea capitalei de către trupele sovietice, avioanele ruseşti survolând la joasă înălţime zona Palatului Regal.
      La 6 martie, în condiţiile mobilizării unor mase mari de indivizi pe străzile Bucureştiului, Vîşinski a telefonat de la ambasada sovietică regelui în legătură cu noua variantă de guvern. Acceptarea noii formule guvernamentale, condusă de dr. Petru Groza – nici comunist nici socialist, mare proprietar agricol legat de interesele ţărănimii – având ca vicepreşedinte şi ministru de externe pe Gh. Tătărăscu, nu mai putea fi amânată.
 
Sursa: Daniel Lazăr, Curs, România în sec. XX
 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cauzele instaurarii regimului fanariot

-
Se consideră că epoca fanariotă, în Moldova, începe în anul 1711, iar în Ţara Românească, în anul 1716. În ce priveşte cauzele instaurării acestui regim, de asemenea, s-au dat explicaţii diferite. Unii istorici au afirmat că principala cauză a introducerii acestui regim de către otomani a fost neîncrederea în domnii locali, în boierimea locală, care se ridica la luptă pentru înlăturarea suzeranităţii otomane. Alţii au afirmat că principala cauză a constat în faptul că datorită condiţiilor vitrege, boierimea locală s-a ruinat şi, ducând lipsă de bani, ea nu mai putea participa la lupta din Istanbul pentru scaunul domnesc, care era din ce în ce mai scump. Nimicirea dinastiilor domnitoare din cele două ţări româneşti au acutizat la maximum raporturile dintre diferitele partide boiereşti, fiecare străduindu-se să înainteze candidatul ei la domnie dintre boierii pământeni, evident, partida „turcofilă” fiind favorizată în această competiţie de Poartă. Atunci când şi această formă
Citiți mai multe

Campania otomană din anul 1538 şi consecinţele ei pentru Moldova

-
Anul 1538 a fost fatal pentru domnia lui Petru Rareş. Domnul Moldovei nu lasă nepedepsită campania poloneză din Moldova din anul precedent şi, în luna ianuarie, oastea moldoveană (circa 20 000 oşteni) intra în Polonia unde nimiceşte, practic, toată armata apărării curente (circa 2 000 oşteni). Încercarea polonezilor de a-l pedepsi pe Rareş suferă eşec: în februarie 1538, o nouă oaste poloneză este zdrobită pe Siret. În aceste condiţii, regele Sigismund apelează la Poartă. Solul polon Erasmus de Kretkow, sosit la Constantinopol în mai 1538, cerea ca sultanul "să numească in locul lui (a lui Petru Rareş) un alt om din neamul său în fruntea Valahiei, provincia sa tributară". Este prima solicitare de acest fel a regelui polon. Prin ea, Sigismund revine la planul otoman propus polonilor în 1533, dar refuzat atunci. Prin această cerere polonezii dau frîu liber acţiunilor otomanilor în Moldova, acceptă ca sultanul să numească domn în Moldova, ceea ce a afectat serios statutu
Citiți mai multe

Politica interna a lui Stefan cel Mare

-
   Preocuparea dominantă a domniei lui Ştefan a fost emanciparea Moldovei de sub stăpânirea străină. Dar lupta pentru independenţă, pentru a avea şanse de reuşită, presupunea un stat puternic, eliberat de tutela marii boierimi; şi, în acţiunea domnului efortul de centralizare a statului şi progresiva sa afirmare pe plan internaţional au fost indisolubil legate.     Statul era în primul rând domnia; de la primele sale acţiuni şi până la cele din urmă, Ştefan a desfăşurat un efort neabătut pentru consolidarea puterii domneşti. Abia înscăunat în 1457, după ce a încercat să obţină prin negocieri recunoaşterea sa de către coroana polonă şi, în acelaşi timp, izgonirea din Polonia a domnului fugar, Ştefan smulge concesiile urmărite prin expediţii militare în regatul vecin. La capătul domniei, în 1504, pentru a frânge rezistenţa unei părţi a boierimii şi pentru a-l impune ca succesor pe fiul său Bogdan, pe care-l considera cel mai apt să-i continue opera, Ştefan se ridică de pe patul de m
Citiți mai multe