Convenția de la Paris. Constituția Principatelor Române

-
     Puterile contractante nu au admis unirea efectivă a Principatelor și au stabilit ca fiecare țară să aibă organe de conducere distincte (domnitor, parlament). Au fost create două instituții politico – juridice commune Principatelor: Comisia Centrală de la Focșani și instituirea Curții de Casație cu sediul în același oraș.
     Principatele au fost organizate avându-se în vedere principiul separației puterilor în stat. Astfel puterea legislativă era încredințată hospodarului (domnitorului), Adunării Elective și Comisiei Centrale de la Focșani. Pregătirea legilor de interes comun se realiza de Comisia Centrală iar a celor de interes special de către hospodarul fiecărui Principat. Legile erau supuse de domnitor Adunării pentru votare. Puterea executivă – aparține hospodarului. Puterea judecătorească – se exercita de judecători, numiți de hospodar, în numele acestuia. Puterea legislativă era încredințată domnitorului și Adunării. Adunarea Electivă era aleasă pentru un mandat de 7 ani. Era convocată de domnitor iar sesiunile durau 3 luni.
      Comisia Centrală de la Focșani – era alcătuită din 16 membri: 8 moldoveni și 8 munteni, în fiecare Principat 4 membri fiind numiți de hospodar și 4 de Adunarea Electivă. Proiectele de lege întocmite erau înaintate guvernelor Principatelor care le supuneau votului Adunărilor. Comisia și-a desfășurat lucrările până în anul 1862 elaborând proiecte de interes general comune ambelor Principate.
      Cu privire la puterea judecătorească, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul la Focșani a realizat unitatea deplină a puterii judecătorești. Aceasta exercita un control jurisdicțional asupra curților de apel ți tribunalelor din Principate.
     Acest proiect consacra drepturi și libertăți cu caracter cetățenesc. Astfel articolul 46 prevedea egalitatea moldovenilor și muntenilor (ultimii denumiși români în textul originar) în fața legii. Se instituia, de asemenea, principiul dreptului la proprietate privată și se desființau privilegiile cu caracter feudal.
 Sursa: Vasile Sorin Curpăn, Constantin Florentin Grădinaru, Cosmin Ștefan Burleanu, Tratat enciclopedie juridică, Vol.I

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cauzele instaurarii regimului fanariot

-
Se consideră că epoca fanariotă, în Moldova, începe în anul 1711, iar în Ţara Românească, în anul 1716. În ce priveşte cauzele instaurării acestui regim, de asemenea, s-au dat explicaţii diferite. Unii istorici au afirmat că principala cauză a introducerii acestui regim de către otomani a fost neîncrederea în domnii locali, în boierimea locală, care se ridica la luptă pentru înlăturarea suzeranităţii otomane. Alţii au afirmat că principala cauză a constat în faptul că datorită condiţiilor vitrege, boierimea locală s-a ruinat şi, ducând lipsă de bani, ea nu mai putea participa la lupta din Istanbul pentru scaunul domnesc, care era din ce în ce mai scump. Nimicirea dinastiilor domnitoare din cele două ţări româneşti au acutizat la maximum raporturile dintre diferitele partide boiereşti, fiecare străduindu-se să înainteze candidatul ei la domnie dintre boierii pământeni, evident, partida „turcofilă” fiind favorizată în această competiţie de Poartă. Atunci când şi această formă
Citiți mai multe

Campania otomană din anul 1538 şi consecinţele ei pentru Moldova

-
Anul 1538 a fost fatal pentru domnia lui Petru Rareş. Domnul Moldovei nu lasă nepedepsită campania poloneză din Moldova din anul precedent şi, în luna ianuarie, oastea moldoveană (circa 20 000 oşteni) intra în Polonia unde nimiceşte, practic, toată armata apărării curente (circa 2 000 oşteni). Încercarea polonezilor de a-l pedepsi pe Rareş suferă eşec: în februarie 1538, o nouă oaste poloneză este zdrobită pe Siret. În aceste condiţii, regele Sigismund apelează la Poartă. Solul polon Erasmus de Kretkow, sosit la Constantinopol în mai 1538, cerea ca sultanul "să numească in locul lui (a lui Petru Rareş) un alt om din neamul său în fruntea Valahiei, provincia sa tributară". Este prima solicitare de acest fel a regelui polon. Prin ea, Sigismund revine la planul otoman propus polonilor în 1533, dar refuzat atunci. Prin această cerere polonezii dau frîu liber acţiunilor otomanilor în Moldova, acceptă ca sultanul să numească domn în Moldova, ceea ce a afectat serios statutu
Citiți mai multe

Politica interna a lui Stefan cel Mare

-
   Preocuparea dominantă a domniei lui Ştefan a fost emanciparea Moldovei de sub stăpânirea străină. Dar lupta pentru independenţă, pentru a avea şanse de reuşită, presupunea un stat puternic, eliberat de tutela marii boierimi; şi, în acţiunea domnului efortul de centralizare a statului şi progresiva sa afirmare pe plan internaţional au fost indisolubil legate.     Statul era în primul rând domnia; de la primele sale acţiuni şi până la cele din urmă, Ştefan a desfăşurat un efort neabătut pentru consolidarea puterii domneşti. Abia înscăunat în 1457, după ce a încercat să obţină prin negocieri recunoaşterea sa de către coroana polonă şi, în acelaşi timp, izgonirea din Polonia a domnului fugar, Ştefan smulge concesiile urmărite prin expediţii militare în regatul vecin. La capătul domniei, în 1504, pentru a frânge rezistenţa unei părţi a boierimii şi pentru a-l impune ca succesor pe fiul său Bogdan, pe care-l considera cel mai apt să-i continue opera, Ştefan se ridică de pe patul de m
Citiți mai multe