Constituția din 1952

-
     A doua Constituție a regimului socialist instaurat în România a fost o lege fundamentală eminamente impregnată nu numai de ideologia marxistă dar și de conceptele staliniste atât de dăunătoare vieții intelectuale și spirituale a poporului român.
     Constituția din 1952 cuprindea următoarele capitole: unul introductiv; cap. I – Orânduirea socială (art. 1 – 15); cap. II – Orânduirea de stat (art. 16 – 21); cap. III – Organul suprem al puterii de Stat a Republicii Populare Române (art. 22 – art. 41); cap. IV – Organele administrației de Stat ale Republicii Populare Române (art. 40-art 50); cap. V – Organele locale ale puterii de stat (art. 51 – art. 63); cap. VI – Instanțele judecătorești și procuratura (art. 64 – art. 76); cap. VII – Drepturile și datoriile fundamentale ale cetățenilor (art. 77 – art. 92); cap. VIII – Sistemul electoral (art.93 – 101); cap. IX – Stema, Drapelul și Capitala Republicii Populare Române (art. 102 – 104) și cap. X – Procedura de modificare a Constituției Republicii Populare Române.
      Organizarea puterii de stat pe baza subordonării din treaptă în treaptă până la un organ la vârf – Marea Adunare Națională, consacrarea rolului conducător al P.M.R., îngrădirea și eliminarea proprietății privat – capitaliste au constituit principii de forță ale acestei Constituții (art. 86 alin. 4; art. 11 alin 2).
      Organele puterii de stat, organele administrației de stat, organele judecătorești și organele procuraturii au reprezentat cele patru mari categorii de autorități recunoscute de legea fundamentală.
      Din organele puterii de stat făceau parte Marea Adunare Națională și Prezidiul M.A.N., pe plan central și respectiv sfaturile populare, pe plan local. Organele administrației de stat, atât cele de la nivel central, inclusiv Consiliul de Miniștri,  cât și cele de la nivel local erau subordonate Marii Adunări Naționale. Toate instanțele judecătorești trebuiau să apere dictatura proletariatului. În frunte cu Tribunalul Suprem acestea erau subordonate Marii Adunări Naționale. Procuratura R.P.R. era organizată pe baza centralismului și a subordonării față de M.A.N.
      Art. 18 prevedea împărțirea întregii țări în regiuni nominalizate efectiv în text. Art. 5 consacra trei formațiuni socialist-economice: formațiunea socialistă, mica producție de mărfuri și formațiunea particular – capitalistă. Deasemenea această Constituție înființează Regiunea Autonomă Maghiară (art. 19; 20; 21).
 
Sursa: Vasile Sorin Curpăn, Constantin Florentin Grădinaru, Cosmin Ștefan Burleanu, Tratat enciclopedie juridică, Vol.I
 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cauzele instaurarii regimului fanariot

-
Se consideră că epoca fanariotă, în Moldova, începe în anul 1711, iar în Ţara Românească, în anul 1716. În ce priveşte cauzele instaurării acestui regim, de asemenea, s-au dat explicaţii diferite. Unii istorici au afirmat că principala cauză a introducerii acestui regim de către otomani a fost neîncrederea în domnii locali, în boierimea locală, care se ridica la luptă pentru înlăturarea suzeranităţii otomane. Alţii au afirmat că principala cauză a constat în faptul că datorită condiţiilor vitrege, boierimea locală s-a ruinat şi, ducând lipsă de bani, ea nu mai putea participa la lupta din Istanbul pentru scaunul domnesc, care era din ce în ce mai scump. Nimicirea dinastiilor domnitoare din cele două ţări româneşti au acutizat la maximum raporturile dintre diferitele partide boiereşti, fiecare străduindu-se să înainteze candidatul ei la domnie dintre boierii pământeni, evident, partida „turcofilă” fiind favorizată în această competiţie de Poartă. Atunci când şi această formă
Citiți mai multe

Campania otomană din anul 1538 şi consecinţele ei pentru Moldova

-
Anul 1538 a fost fatal pentru domnia lui Petru Rareş. Domnul Moldovei nu lasă nepedepsită campania poloneză din Moldova din anul precedent şi, în luna ianuarie, oastea moldoveană (circa 20 000 oşteni) intra în Polonia unde nimiceşte, practic, toată armata apărării curente (circa 2 000 oşteni). Încercarea polonezilor de a-l pedepsi pe Rareş suferă eşec: în februarie 1538, o nouă oaste poloneză este zdrobită pe Siret. În aceste condiţii, regele Sigismund apelează la Poartă. Solul polon Erasmus de Kretkow, sosit la Constantinopol în mai 1538, cerea ca sultanul "să numească in locul lui (a lui Petru Rareş) un alt om din neamul său în fruntea Valahiei, provincia sa tributară". Este prima solicitare de acest fel a regelui polon. Prin ea, Sigismund revine la planul otoman propus polonilor în 1533, dar refuzat atunci. Prin această cerere polonezii dau frîu liber acţiunilor otomanilor în Moldova, acceptă ca sultanul să numească domn în Moldova, ceea ce a afectat serios statutu
Citiți mai multe

Politica interna a lui Stefan cel Mare

-
   Preocuparea dominantă a domniei lui Ştefan a fost emanciparea Moldovei de sub stăpânirea străină. Dar lupta pentru independenţă, pentru a avea şanse de reuşită, presupunea un stat puternic, eliberat de tutela marii boierimi; şi, în acţiunea domnului efortul de centralizare a statului şi progresiva sa afirmare pe plan internaţional au fost indisolubil legate.     Statul era în primul rând domnia; de la primele sale acţiuni şi până la cele din urmă, Ştefan a desfăşurat un efort neabătut pentru consolidarea puterii domneşti. Abia înscăunat în 1457, după ce a încercat să obţină prin negocieri recunoaşterea sa de către coroana polonă şi, în acelaşi timp, izgonirea din Polonia a domnului fugar, Ştefan smulge concesiile urmărite prin expediţii militare în regatul vecin. La capătul domniei, în 1504, pentru a frânge rezistenţa unei părţi a boierimii şi pentru a-l impune ca succesor pe fiul său Bogdan, pe care-l considera cel mai apt să-i continue opera, Ştefan se ridică de pe patul de m
Citiți mai multe