Unelte agricole in Dacia

   Dacia, fiind o provincie în care agricultura a jucat un rol important, este destul de bogatǎ şi în descoperiri de unelte agricole.

    În aşezǎrile şi depozitele dacice uneltele agricole, de fierǎrie, dulgherie apar în numǎr relativ mare. Din a doua jumǎtate a secolului II î. Chr. dateazǎ cel mai vechi brǎzdar de fier şi cel mai vechi cuţit de fier, de atunci înmulţindu-se continuu. Brǎzdarele de plug au ajuns în Dacia din lumea sud-tracicǎ, unde cele mai vechi exemplare se dateazǎ în secolul IV î. Chr.

   S-a realizat o tipologie a fiarelor de plug. S-au stabilit douǎ tipuri: tipul provincial roman şi tipul celtic. În Dacia fierul de plug de tip celtic este rar întâlnit ( Ichimen, Moldova), dar cel roman este mult mai răspândit ( Hobiţa, Garvăn-Dinogetia). În Dacia mai este cunoscut un tip de fier de plug aplatizat, cu vârful triunghiular, în genul unei linguri prevăzute cu o puternică nervură mediană şi terminat într-un cârlig  de fixare (acest tip de fier de plug dacic a fost descoperit la Costeşti, Cristeşti, Tinosul, Lechniţa, Pecica, Poiana, Popeşti, Grădiştea-Muncelului).

    Cuţitul de plug este piesa de metal montatǎ pe grindeiul plugului, înaintea brǎzdarului pentru a despica pǎmântul. Este mai puţin frecvent în Dacia. Era confecţionat dintr-o barǎ masivǎ lǎţitǎ şi ascuţitǎ la capǎtul inferior. Au fost descoperite la Bicfalǎu, Cetǎţeni, Craiva, Grǎdiştea Muncelului, Strâmbu, Poiana. În majoritatea cazurilor apar în asociere cu brǎzdarele. Numǎrul mic al cuţitelor indicǎ faptul cǎ plugul dacic nu era prevǎzut întotdeauna cu ambele piese metalice, brǎzdarul fiind mai important.

    În agriculturǎ se foloseau mai multe tipuri de sape şi sǎpǎligi, dar cea mai rǎspânditǎ unealtǎ pare a fi secera cu cârlig, specific dacicǎ, fiind prezentǎ în toate aşezǎrile rurale studiate. În a doua jumǎtate a secolului I d. Chr. apare coasa cu limbǎ, cârlig şi manşon, creaţie a meşterilor de la Sarmizegetusa Regia. Alte unelte utilizate erau: cosoarele pentru viţa de vie, foarfecele pentru tunsul oilor. Grebla din fier a fost descoperitǎ rar în Dacia, apare la Grǎdiştea Muncelului.

   Sapele sunt destul de numeroase, dar nu se deosebesc în privinţa aspectului de anumite tesle. Drept criteriu de departajare a fost luatǎ dimensiunea lor: sunt considerate sape cele mari, peste 19-20 cm înǎlţime, iar tesle cele mici.

Sǎpǎligile dupǎ forma piesei pot fi clasificate în douǎ tipuri. Tipul I – în formǎ de frunzǎ, cu lama îngustǎ spre partea inferioarǎ şi corpul lǎţit în zona orificiului pentru coadǎ. Au fost descoperite la Grǎdiştea Muncelului şi datate la sfârşitul secolului I d. Chr.- începutul secolului II. Analogii se cunosc atât în lumea greacǎ, cât şi în cea romanǎ, indicând cǎ tipul a fost preluat din lumea greco-romanǎ. Tipul II are lama îngustǎ, corpul uşor rotunjit în jurul orificiului pentru coadǎ şi terminat în partea superioarǎ cu douǎ coarne. A fost descoperit la Grǎdiştea Muncelului şi analogii existǎ în lumea romanǎ, indicând o preluare din acest spaţiu.

     Cele mai frecvente unelte agricole din descoperiri sunt secerile. Au o formǎ relativ simplǎ: o lamǎ curbatǎ, ascuţitǎ la vârf şi terminatǎ la capǎtul opus printr-un cârlig de fixare, perpendicular pe lamǎ. Existǎ douǎ variante: cu lama latǎ si cu lama îngustǎ. Multitudinea pieselor descoperite în comparaţie cu alte unelte agricole se explicǎ prin faptul cǎ secera a fost unealta de bazǎ în economia agricolǎ.

    Coasele nu sunt la fel de frecvente în descoperiri ca şi secerile. În Dacia se cunosc douǎ tipuri principale.

    Foarfeca folositǎ la tunsul oamenilor şi oilor este asemǎnǎtoare cu cele de azi. Era confecţionatǎ dintr- o barǎ de fier îndoitǎ în forma literei U, lǎţitǎ la bazǎ pentru a-i mǎri elasticitatea şi prevǎzutǎ cu douǎ lame la extremitǎţi. Varietatea acestor instrumente este foarte mare şi la unele exemplare se observǎ urme de reparaţii. Descoperirile sunt frecvente, mai ales în zona de deal şi de munte.

    Aproape nelipsite din aşezǎrile dacice sunt şi cosoarele, folosite la curǎţatul viţei de vie, altoit. De obicei au o micǎ tijǎ în prelungirea lamei pentru a se fixa mânerul, rar un mâner plin sau toc pentru coadǎ. Sunt cunoscute pretutindeni şi au forme aproape identice.

    Cuţitele de plug au forma identică cu cea a unui mare cuţit şi servesc la tăierea pământului. De obicei sunt mai lungi decât brăzdarul pentru că se prindeau de grindei. În descoperiri nu apar întotdeauna alături de brăzdare, ce ar putea indica faptul că nu peste tot se foloseau ambele piese.

Alte unelte agricole importante şi larg utilizate erau sapele, săpoaiele, săpăligile. În Dacia romană era frecvent mai ales un alt tip secerǎ cu limbă lungă pentru fixare pe coadă.

    Unelte extrem de importante în procedeul recoltării sunt coasele, vorbindu-se de două tipuri: a) cel cu lamă lungă ( falx foenaria); b) tipul masiv, cu lama scurtă ( falx sirpicula), apropiat ca dimensiuni de seceri dar de formă diferită. Hârlețele nu sunt prea numeroase în descoperirile din Dacia, dar nu lipsesc din inventarul aşezărilor romane şi mai ales a celor cu caracter rural. Hârleţul ca unealtă de grădinărit este atestată în mai multe descoperiri de epocă romană: Hobiţa, Răcari, Peceneaga-Mangalia, Mărculeni.

   Tăietorul apare pentru prima dată în descoperirile de epocă romană în Dacia. Destinaţia lui este greu de precizat. Forma lui indică o mănuire verticală, ce ar trimite spre un tăietor destinat tocării păioaselor, ierburilor, poate trestiei şi papurii.

   În lucrările viticole o unealtă extrem de importantă era cosorul de vie. A fost utilizat în lucrările viticole la tăierea viţei de vie, a strugurilor.

  Numǎrul mare de piese agricole descoperite pe întreg teritoriul Daciei dovedesc importanţa agriculturii atât în perioada dinainte de cucerirea romanǎ, cât şi dupǎ şi practicarea ei pe scarǎ larga.

Sursa: Molnar Melinda Leila, Alimentatia in Dacia romana