Conferinţa de la Washington (1 nov. 1921-ian. 1922)
Conferința de la Washington a reprezentat primul mare efort diplomatic internațional de după Primul Război Mondial dedicat reglementării problemelor navale și stabilizării situației din Pacific și Extremul Orient. La lucrările ei au participat nouă state:
SUA, Marea Britanie, Franța, Italia, Japonia, Olanda, Belgia, Portugalia și China.
Contextul era tensionat. În timp ce puterile europene și Statele Unite își concentrau atenția asupra reconstrucției postbelice, Japonia își consolidase pozițiile în China și în Pacific, profitând de vidul de putere. Administrația președintelui american Warren Harding s-a opus acestei expansiuni, promovând:
• politica „porților deschise”,
• principiul posibilităților egale în comerț,
• blocarea reînnoirii alianței anglo‑japoneze, care expira în iulie 1921,
• limitarea cursei înarmărilor navale, devenită o problemă urgentă.
📝 1. Tratatul celor Patru Puteri (13 decembrie 1921)
Semnat de SUA, Marea Britanie, Japonia și Franța, tratatul garanta posesiunile insulare din Pacific ale fiecărei puteri.
Acesta înlocuia vechea alianță anglo‑japoneză și crea un cadru de consultare multilaterală în caz de tensiuni în Pacific.
⚓ 2. Tratatul celor Cinci Puteri (6 februarie 1922)
Acest tratat viza limitarea înarmărilor navale, stabilind tonajul maxim al flotelor de linie. Pentru prima dată în istorie, marile puteri acceptau o limitare proporțională a forțelor navale, ceea ce transforma tratatul într-un instrument major de echilibru strategic.
🇨🇳 3. Tratatul celor Nouă Puteri (6 februarie 1922)
Semnat de SUA, Marea Britanie, Franța, Japonia, Belgia, Olanda, Portugalia și China, tratatul reafirma:
• suveranitatea și integritatea teritorială a Chinei,
• dreptul Chinei la dezvoltare și la un guvern stabil,
• principiul posibilităților egale pentru comerțul tuturor națiunilor,
• aplicarea politicii „porților deschise”.
Pentru Japonia, tratatul a fost o lovitură diplomatică:
👉 era obligată să restituie Chinei peninsula Shandong, obținută anterior de la Germania.
🌐 4. Semnificația Tratatului de la Washington
Tratatul reflecta noua balanță de putere din Extremul Orient, dominată de colaborarea anglo‑americană și de dorința SUA de a limita expansiunea Japoniei.
Totuși, tratatele s-au dovedit fragile și temporare, din mai multe motive:
• absența URSS, un actor major în regiune,
• creșterea mișcării comuniste chineze,
• tensiunile interne din China,
• nerespectarea ulterioară a prevederilor, în special de către Japonia.
În anii ’30, ascensiunea militarismului nipon și declanșarea conflictelor din Asia au demonstrat limitele sistemului creat la Washington.
Comentarii
Trimiteți un comentariu