Cauzele caderii regalitatii romane

    Romanii considerau regele ca o forţă politică inutilă, suprapusă lor in mod artificial. Se ştie că mizeria socială nu are limite. O revoluţie izbucneşte numai atunci candd apare o gravă criză chiar in sanul al clasei politice. Se adăuga şi nemulţumirea lui Brutus, prilejuită de eliminarea eredităţii exogame uterine şi de tendinţa spre o succesiune dinastică.

   Insă au existat şi alţi factori care au pricinuit revoluţia din 510-509 i.Cr. Nemulţumirea auxiliarilor regelui şi a lui Brutus i-a determinat pe aceştia mai degrabă să imbrăţişeze cauza revoluţiei decat să o determine. Reformele serviene zămisliseră la Roma o adevărată  clasă politică, pregătită anterior prin emergenţa unui nucleu patrician in interiorul senatului regilor latino-sabini. Făceau parte din această clasă politică noii aristocraţi etrusci latinizaţi, insă şi crescătorii de vite şi anumiţi proprietari de pămant din spaţiul rustic al Romei, stimulaţi de reformele lui Servius Tullius, dar care nu se arătau favorabili expansiunii in Laţiu, fiind ataşaţi specificului naţional roman in curs de constituire. Această coalizare a aristocraţilor etrusci latinizaţi cu proprietarii de turme latino-sabini a configurat forţa motrice a revoluţiei din 510-509 i,Cr., situată in spatele principalilor artizani ai expulzării regilor.

    Izvoarele literare antice dau seama de faptul că revoluţia din 510-509 i.Cr. ar fi fost declanşată din pricina violării şi morţii tinerei matroane patriciene Lucreţia. Chiar dacă această legendă ar comporta un fapt autentic, şi nu o anecdotă inventată de republicani, episodul in cauză nu ar fi putut prilejui, el singur, o răsturnare de sistem politic destul de complex.

    Este sigur că auxiliarii regelui, Lucius Iunius Brutus, comandantul cavaleriei şi al unităţii de elită, tribunus celerum, ca şi Spurius Lucretius, prefectul Romei, s-au ridicat impotriva lui Tarquinius al II-lea şi l-au răsturnat de la putere. Dar acţiunea lor nu s-a incadrat intre parametrii unei revoluţii de palat. Senatul, in ansamblul său, era nemulţumit profund. Clasa politică era contrariată de politica externă a lui Tarquinius Superbus, comandant al ligii latine, care ignora interesele specifice ale Romei, nu consulta senatul, lua măsuri anti-gentilice şi augumenta justiţia regală. Aceasta din urmă promovase condamnări capitale, execuţii sumare şi confiscări de bunuri materiale.

   Nici chiar noii senatori, introduşi in curie de ultimii lucumoni-regi, de sorginte etruscă, nu erau de acord cu modelul politic al tiraniei greceşti propulsat de Tarquinius al II-lea. Marile familii etrusco-latine nu aprobau transformarea familiei lui Tarquinius intr-o dinastie ereditară. Iar căpeteniile plebei, aliaţi cu negustori etrusci bogaţi, incercau zadarnic să acceadă la senat, unde regele nu practica alegerea de noi senatori decat dacă aceasta ii aducea un folos personal.

   Capeteniile plebei au fost urmaţi de majoritatea plebei şi de proprietarii funciari mici şi mijlocii. Plebea nu era tulburată doar de corvezile impuse de iniţiativele edilitare ale Tarquinilor. După o bunăstare destul de răspandită şi de palpabilă, izbucnise spre sfarşitul domniei lui Tarquinius al II-lea, o amplă criză economică. In plus, meşteşugarii Romei, inclusiv cei de origine etruscă, insă latinizaţi şi stabiliţi de mult timp in Roma, erau concuraţi - şi deci nemulţumiţi - de artizanii recent importaţi din Etruria, din pricina ambiţiosului program edilitar-urbanistic al ultimului rege-lucumon.

   Deasemenea anumite elemente romane din armata federală a lui Tarquinius al II-lea erau istovite de lungile campanii militare ale regelui, in special de asediul indelungat şi  in van al Ardeei.

   Evenimentele din 510-509 i.Cr. au deschis calea catre alcătuirea unui sistem instituţional complex, dar deosebit de performant si care a stat la baza expansiunii romane de mai tarziu.

Sursa: Eugen Cizek, Istoria Romei