Călători străini despre Țările Române (13)

    Originar Westfalia, tanarul croitor, P.D. Holthaus, parasea tinuturile natale in 1825, calauzit de spiritul de aventura specific varstei, dar și de speranta unei imbogatiri rapide Dupa ce stabate Germania, Austria, in 1829 se gasea la Viena, unde se hotara incerce norocul in Orient. Peregrin prin Ungaria, ajungea in Banatul austriac, unde pentru scurt timp și-a gasit de lucru. In primavara lui 1830 pleca spre Transilvania, trecand prin Lugoj, Sibiu, Brașov. Primul oraș din Tara Romaneasca pe care îl cunoaștea era Campulung, unde venea in contact cu obiceiurile balcanice ale unei administratii corupte. Ajuns in București era incantat de existenta unei ulite nemtești Lipscanii unde a fost primit cu bunavointa de compatriotii sai, majoritatea negustori. Dupa un an parasea Bucureștiul, indreptandu-se spre Craiova. Era uimit încă o dată de câmpurile parasite, de bordeiele pe jumatate ingropate in pamant, dar se arata incantat de costumul popular și de  gustul deosebit al vinului. În capitala Olteniei, croitorul nu a ramas mai mult de șase saptamani și și-a continuat drumul spre Transilvania cu intentia de a intra în Rusia.

    Iată cum descrie Bucureștiul:

      Timp de patru zile am inaintat printr-un tinut pustiu dar roditor și prin paduri dese de stejari, fără popas sau ședere pană cand, intr-o duminica la pranz, am vazut intr-un șes intins, in mijlocul unor vii frumoase și campii verzi, varfurile a numeroase turle, sub care se inșirau case de diferite marimi. Erau Bucureștii, capitala Tarii Romanești. Am ajuns curand la aceasta tintă dorita și, indata ce am zarit un neamt, ne-am interesat de ulita nemteasca. Ne-am grabit intr-acolo și ne-am intalnit cu multi compatrioti, i-am salutat cu bucurie și am fost primiti cu multa amabilitate și cordialitate. Ne-am petrecut ziua dupa obiceiul german și aproape toata noaptea in sunetele vesele ale cupelor de vin. Aici se afla și o garnizoana ruseasca deoarece intreaga Tara Romaneasca și Moldova, deși nominal sub stapanire turceasca, au fost puse sub protectorat rusesc prin pacea de la Adrianopol. Am vazut pretutindeni soldati ruși; soldatilor turci, aflatori acolo, nu le era permis sa iasa la vedere.

     Trebuie spus că Bucureștii nu se prezinta atat de frumos, in apropiere imediata, ca la distanta. Are uliti murdare, stramte, nepietruite și cu gloduri; toate sunt așternute cu scanduri groase și grinzi, iar prin mijlocul for curge un canal adanc de șase picioare. In aceste canale se arunca tot felul de gunoaie, astfel incat  caldura foarte ridicata  din timpul verii provoaca un miros cum nu se poate mai nesuferit. Unele dintre case sunt din piatra, dar cele mai multe din lemn, joase și darapanate. Nu pot prezenta cititorului o inșiruire de cladiri frumoase. Insa numarul bisericilor este nemaipomenit de mare; sunt peste 250 și aproape fiecare boier sau nobil are cate una in curtea sa. Fiecare biserica are una pană la trei turle, dar in alte privinte este foarte simpla, cu putine podoabe și cu un acoperiș jos, doar pe pereti sunt numeroase zugraveli de sfinti. Se gasește de asemenea un mare numar de manastiri. Religia Tarii Romanești este cea ortodoxa. Pe langa aceste numeroase biserici ortodoxe, mai există una catolica și una luterana reformata, in ultima predica facandu-se in limba ungară deoarece aici sunt multi unguri reformati. Exista și o biserica suedeza, numita Coltea și cladita de Carol al XII-lea, care a fost acum vanduta romanilor.

     Bucureștii sunt un oraș mare, de aproape 9 mile lungime și cu numeroase  mahalale. Dambovita curge aproape prin mijlocul său și aprovizioneaza orașul cu apa. Un butoi este tras pe un carucior și se aud in toate partile strigatele de ,,Appa hop!" ceea ce inseamna ,,Cumparati apa!". Fiecare familie are un butoi asemanator in care se toarna apa. Se pune inăuntru putina piatra acra și, dupa ce a fost bine batuta, apa devine limpede și bună de baut; dar cum provine de-a dreptul din rau este cat se poate de plina de necuratenii. Un butoi de apa costa de obicei 20, iarna chiar 40 de parale, sau de la unul până la 2 groși de argint.

     Toate vitele moarte, pisicile și cainii sunt aruncati in gârlă iar dintre aceștia din urma un numar foarte mare. Pe malurile garlei s-au aciuiat caini salbatici, numiti caini de Dambovita și care dau mult de lucru locuitorilor; dar ei au gasit acum un mijloc bun sa reduca numarul acestor animale suparatoare; tiganii, care alcatuiesc in mare masura drojdia societatii, sunt folositi pentru stapanirea lor. Ei umbla prin oraș in carute și lovesc cainii, omorandu-i. Adesea se vad 40-50 de caini morti aruncati in carutele lor.

    Locuitorii orașului sunt in majoritate romani. Ei se impart in boieri și tarani; primii reprezinta contii și familiile bune și sunt foarte bogati și puternici; restul este taranimea, care se afla, ca și in Ungaria, sub nobili, aici sub boieri, in cea mai degradanta robie, find leneșa. și  razbunatoare.

     Orașul București este reședinta domnitorului. El iși tine aici Curtea și are un palat destul de frumos. Restul boierilor, foarte badarani și neștiutori de carte, traiesc in mare lux și au apucaturi pe jumatate orientale, pe jumatate nemtești. Nevestele lor fac mare risipa de gateli și podoabe și le place, in special, sa vorbeasca nemteste.  In contrast cu aceasta minunatie, reiese extrema mizerie a populatiei sarace.

      Orasul Bucuresti este foarte frumos asezat si are un insemnat numar de vii, incat vinul este foarte ieftin. Pamantul este foarte bogat  și intreaga tară foarte roditoare. Cele mai gustoase fructe cresc salbatic. Romanii cultiva, drept cereale, mai ales grau, porumb orz, ultimul pentru cai. Cultivarea cartofului le este aproape necunoscuta. Poporul de jos traieste mai mult cu castraveti, pepeni, dovleci etc. Pe campii minunate pot fi vazute herghelii intregi de cai salbatici si de aici vine numele de valah, pentru un cal taiat.

 

 

 Sursa: Coord. Paul Cernovodeanu, Calatori straini despre Tarile Romane in sec. XIX