Călători străini despre Țările Române (11)

    Hector de Bearn, un tanăr ofiter francez de stat major ajunge la Dunărea de Jos, in timpul războiului ruso-turc din 1828, și are prilejul să cutreiere zone, prea putin cunoscute calatorilor straini prin tinuturile romanești, despre care va scrie și pe care le va ilustra intr-un album de litografii. La scurt timp după revenirea în patrie, probabil in toamna lui 1828, Hector de Beam iși publică impresille de calatorie și de front, intr-un album in care își demonstrează atat calitatile de literat cat și pe acelea de plastician. Albumul poarta titlul Quelques souvenirs d'une Campagne en Turquie și confine 124 de file, jumatate cu ilustratii, jumătate cu text.

    Iată cum descrie ofițerul francez atmosfera din  Isaccea după cucerire:

     Ne-am dus sa vizitam Isaccea, după capitulare; fortificatiile ni s-au parut proaste si dominate in multe parti de terenul din jur; o parte din locuitori erau înca in oraș: totala lor indiferenta ca si mandra lor nepasare nu se dezmint un moment. Mai multi ofiteri am intrat intr-o mare cafenea aflata intr-o plata si plina de acesti nenorociti, pe care razboiul avea sa-i goneasca din locuinte: nici macar unul nu a întors capul, nici macar unul nu s-a ostenit; iar prezenta ofiterilor care faceau parte din armata victorioasa nu le-a inspirat nici teama de a nu se arata consideratie si nici gandul de a o avea. Am intalnit pretutindeni acelasi sange rece si aceeasi indiferenta, chiar la insusi pasa, care parea sa nu respecte oamenii decat in functie de vigoarea for musculara; încă tânăr, pașa era de talie inalta și cu fata severă; obtinand de la imparat permisiunea de a parasi orasul, el trebuia sa plece a doua zi; o parte a casei sale cazuse prada flacarilor; ni s-a spus ca femeile si comorile sale erau ascunse intr-o moschee ruinata de la care el nu-si lua ochii. Ne-a aratat si armele pe care imparatul i le lasase si care erau destul de frumoase; noua ne-a oferit cafea si pipe, in vreme ce oamenii lui le-au oferit alor nostri un șerbet cu lapte de camilă, pe care-l invarteau cu o lopata intr-un mare hardau de o curatenie mai mult decât îndoielnică. Mai târziu am aflat că acestui pașă i s-a taiat capul pentru ca predase cetatea pe care fusese însărcinat să o apere.

 

Sursa: Coord. Paul Cernovodeanu, Calatori straini despre Tarile Romane in sec. XIX