Situația Basarabiei în timpul primului război mondial

     Odată cu intrarea României în război şi crearea Frontului Român, Basarabia s‐a pomenit implicată efectiv în Primul război mondial, constituind spatele acestui front. Pe lângă faptul că reprezenta un loc de dislocare a forțelor militare de rezervă ruseşti, cu toate obligațiile materiale şi financiare aferente acestei situații, provincia a fost obligată să mobilizeze în armata țaristă aproape 300 mii de bărbați. De asemenea, la construcția fortificațiilor de apărare au fost mobilizate, în perioada aprilie 1915 – februarie 1916, 125 mii de persoane şi 15 mii de care, iar în primăvara anului 1916 la lucrările de fortificație au fost concentrate 100 mii de persoane. În plus, condițiile grele de muncă, subnutriția, lipsa asistenței medicale au condus la izbucnirea unor epidemii, cu efecte dramatice pentru populația provinciei.

     Una dintre particularitățile dezvoltării economice a Basarabiei în această perioadă a fost construcția accelerată de căi ferate, fenomen ce se explica prin necesitățile frontului. În anii 1914‐1917 au fost construite 400 de verste de căi ferate noi, 350 de verste de căi paralele şi 200 de verste de căi ferate militare de campanie cu ecartament îngust. În ianuarie 1918 lungimea totală a căilor ferate (cu ecartament larg) a ajuns în Basarabia la 1200 de verste. Pentru lucrările de construcție au fost aduse cadre şi forță de muncă calificată din afara ținutului. Muncitorii constructori şi feroviari străini au început să reprezinte cel mai numeros detaşament al proletariatului basarabean. Numărul total al reprezentanților clasei muncitoare se ridica, în 1917, la peste 80 mii, o mare parte provenind din regiunile industriale ale Rusiei şi Ucrainei, acest lucru explicând marea influență de care se vor bucura bolşevicii în Basarabia şi complexitatea situației în provincie în anii 1917‐1918. Societatea Căilor Ferate din Basarabia care, în anii 1916‐1917, construia cinci linii strategice avea foarte mulți muncitori constructori. În vara anului 1917, aceasta dispunea de peste 20 de mii de muncitori.

     În condițiile războiului, industria basarabeană a cunoscut un grav declin. Din cauza lipsei de materii prime şi combustibil au încetat să funcționeze multe întreprinderi. În anii 1914‐1916 numărul fabricilor şi uzinelor s‐a redus cu 35%, iar efectivul muncitorilor cu 42%. În timpul războiului multe unități industrial‐comerciale s‐au închis. Dacă, în anul 1913, în Basarabia erau 14,5 mii de întreprinderi industrial‐comerciale, în 1917 au rămas numai 10 mii. Pe de altă parte, s‐a intensificat exploatarea muncitorilor. Ziua de muncă cu durată prelungită, salariul mic, condițiile locative precare, mizeria, foamea provocau înrăutățirea calității vieții muncitorilor şi determinau creşterea numărului accidentelor de muncă. Salariile reale ale muncitorilor scădeau continuu. În anul 1917 acestea au fost majorate, față de 1913, cu numai 60%, în timp ce prețurile la produsele alimentare crescuseră de 7‐12 ori.

     Criza economică şi mobilizarea populației în armată şi la lucrări de fortificație au subminat şi agricultura ținutului. În aprilie 1916, 250 mii de basarabeni au fost recrutați, iar 72 de mii de persoane au fost scoase la săpatul tranşeelor. Nesfârşitele rechiziții de vite pentru nevoile armatei au dus la diminuarea forței de tracțiune. S‐a redus la minimum livrarea de inventar şi de maşini agricole pentru țărănime, iar suprafețele însămânțate şi recolta globală de cereale s‐au micşorat semnificativ. De pildă, în anul 1916, în județul Orhei suprafețele însămânțate cu culturi de toamnă erau cu 60% mai mici decât în 1914, iar în județul Chişinău cu circa 50% față de 1915.

     Războiul a avut implicații nefaste şi în viața publică a ținutului. Odată cu începutul operațiunilor militare, direcționarea resurselor spre front a determinat încetarea aprovizionării, în special a satelor, cu zahăr, gaz lampant, chibrituri, sare, lemne şi alte produse de uz cotidian. Impunerea unor prețuri fixe a condus la înflorirea speculei şi a pieței negre. Situația devenea practic insuportabilă în perioadele de iarnă şi primăvară, când suferințele populației erau fără limite. În plus, în Basarabia a fost declarată starea de război şi întreaga viață politică a fost pusă sub controlul sever al autorităților militare şi de poliție. Pentru cele mai neînsemnate abateri, locuitorii erau supuşi represaliilor şi persecutați în baza legilor perioadei de război. Deoarece situația s‐a agravat, după ce în armată au fost recrutați capii de familie şi tinerii, locuitorii, opunându‐se autorităților, au refuzat să achite impozitele datorate statului şi zemstvei şi să accepte rechiziționarea vitelor. În aprilie 1916, țăranii din satele Chişcăreni, Izvoare, Făleşti, Râşcani (județul Bălți) s‐au opus rechiziționării vitelor pentru nevoile armatei. În aceste condiții între 1914‐1915, pentru delicte împotriva statului şi încălcarea ordinii publice, au fost arestate şi amendate 6.637 de persoane.

 

Sursa: Ștefan Purici, Istoria Basarabiei