Învățământul din Basarabia între 1812-1918

     Potrivit Regulamentului din 29 februarie 1828, în Basarabia, sistemul de învățământ urma să fie compus din gimnazii (4 ani de studiu), şcoli județene (2 ani de studiu), şcoli parohiale (1 an de studiu). Toate acestea erau subordonate Direcției şcolilor poporului din Regiunea Basarabia, încadrată inițial în Circumscripția de învățământ Harkov apoi, din 1830, în Circumscripția Odesa.

     Prima şcoală înființată de autoritățile țariste, în urma demersurilor mitropolitului Gavriil Bănulescu‐Bodoni, a fost Seminarul teologic din Chişinău (31 ianuarie 1813), în care s‐a studiat limba română până în anul 1867. Pe lângă Seminar, în noiembrie 1816, a început să funcționeze o şcoală laică‐pension pentru copiii de nobili, având menirea de a pregăti funcționari de rang inferior şi mediu (închisă în anul 1831). În această instituție, obiectelor laice li se acorda mai mare importanță decât celor religioase.

     În urma reformei din 1823, în cadrul seminarului au fost păstrate doar claselor superioare, ce au fost împărțite în trei secții: inferioară (de retorică), medie (de filozofie) şi superioară (de teologie). În 1840, a avut loc o nouă restructurare a instituției, care a diversificat puternic programa şcolară în direcția introducerii unor discipline utilitariste: Ştiințele naturii şi gospodăria rurală, Medicina, Gospodăria rurală ş. a. În anul 1866 însă, gospodăria, ştiințele naturii şi medicina au fost excluse din planul de învățământ, introducându‐se pedagogia şi creându‐se o şcoală duminicală de copii pentru efectuarea practicii pedagogice de către elevii seminarului.

     În satele cu populație mai numeroasă, în anii ’30, au fost organizate nişte şcoli parohiale, menite să satisfacă necesitățile educaționale ale țărănimii. Primele instituții de acest tip funcționau la Hotin şi Akkerman încă din 1819, la Chişinău din 1822, Bălți – din 1824, Bender – din 1827. Cea din Hotin a fost reactivată în 1827, după ce fusese închisă în 1823.

     La 1868, K. Janovski, directorul şcolilor din Basarabia, a constatat existența a 212 şcoli parohiale rurale, în care studiau 2 515 elevi (2 427 băieți şi 88 fete). Din acestea, în 164 de şcoli învățământul se realiza în limbile rusă şi slavonă bisericească, în 28 în limbile română şi rusă şi doar în 20 de instituții obiectele se predau în limba română. În satele în care existau şcolile respective, inspecția a descoperit doar 446 persoane în vârstă care ştiau carte, ceea ce constituia un ştiutor de carte la 1 200 de locuitori din mediul rural. În anul şcolar 1903‐1904, în eparhia Chişinăului existau 598 de şcoli parohiale, în care studiau 29 065 de băieți şi fete.

     La începutul anilor ’20, s‐au organizat şcoli primare orăşeneşti, cu precădere lancasteriene. Acestea se întemeiau pe metoda instruirii reciproce, care recomanda ca elevii avansați să predea colegilor cunoştințele lor, rolul învățătorului reducându‐se la supravegherea procesului de învățare. Prima şcoală lancasteriană din provincie a fost inaugurată la Chişinău, la 7 februarie 1822. Altele au fost înființate ulterior în toate localitățile urbane ale provinciei (1824 – Bălți şi Ismail, 1827 – Bender şi Hotin, mai târziu – Orhei, Soroca şi Cahul).

      Odată cu întemeierea, în anul 1828, a Direcției Şcolilor din Regiunea Basarabia, instituției respective i‐au fost subordonate toate aşezămintele şcolare care până atunci ținuseră de resortul departamentului cultelor. În acelaşi an, pentru pregătirea unor cadre cu calificare medie pentru industrie, comerț şi agricultură, s‐au înființat şcoli primare județene ruseşti la Chişinău, Bălți, Bender, Cetatea Albă, Ismail, Hotin şi în alte oraşe. Limba română a început să se studieze la şcoala din Chişinău din 1830, ca obiect „suplimentar”, la cele din Bălți şi Hotin, în urma demersurilor boierimii basarabene.

      Politica țaristă de stimulare a fenomenului de colonizare a Basarabiei a fost însoțită de măsuri de susținere a învățământului pentru grupurile etnice minoritare. Sprijiniți de administrația rusească, coloniştii germani şi bulgari au organizat treptat practic în fiecare aşezare şcoli săteşti bisericeşti. Între 1816 şi 1823 au fost înființate 17 şcoli parohiale în coloniile germane şi bulgare şi în cadrul bisericilor de rit armeano‐gregorian.

     La 12 septembrie 1833, la Chişinău, a fost inaugurat primul gimnaziu de băieți, numit mai târziu Liceul nr. 1, în care s‐a predat şi limba română, începând cu anul 1835. Obiectivul principal al acestei instituții consta în pregătirea unor cadre pentru funcții administrative şi admiteri în universitate. Liceele pentru băieți se împărțeau în clasice, cu opt clase, şi reale, cu șapte clase.

     În a doua jumătate a secolului al XIX‐lea, s‐au înființat câteva licee de fete, cu şapte clase, susținute financiar de oraşe sau zemstvele guberniale. Planul de învățământ era puțin diferit de cel al liceelor de băieți. De pildă, fetele nu studiau latina, mai puțină matematică, limbile moderne erau facultative, având în plus pedagogia, gospodăria, lucrul manual. Uneori se adăuga clasa a VIII‐a, pedagogică, care avea menirea de a pregăti învățătoare casnice.

 

 

Sursa: Ștefan Purici, Istoria Basarabiei