Urmasii lui Mircea cel Batran

    Mircea a avut un fecior Mihail, care apare alături de dânsul pe fresca de la Cozia, atât în biserica principală, cât şi în capela bolniţei, un tânăr subţire de 12-13 ani cu plete lungi. Una din fresce îl înfăţişează cu o haină vişinie închisă sub o mantie lăsata pe umeri şi încheiată la un nasture, pantaloni strâmpţi, costum occidental, o coroană împodobită cu perle mici in cap şi o sabie scurtă atârnată de cingătoarea de la brâu. Mâinile le ţine la piept în semn de rugăciune. În cealaltă frescă e în haine de sărbătoare brodate cu aur, cu flori mari rotunde aurite şi stilizate, coroana mai mare de aur; el susţine cu o mână alături de tatăl său chipul mănăstirii Cozia.

     Acest tânăr a fost coregent al lui Mircea în sarcina grea de a conduce ţara, apoi pentru scurt timp a domnit singur în scaun, după moartea tatălui său. În hrisoavele lui Mircea de la o vreme apare menţiunea fiului său Mihail, de obicei arătând că dania şi porunca domneasca să se ţie: „cât va trăi domnia mea şi cât va trăi fiul domniei mele, Io Mihail voievod”. Alteori, cel care va călca porunca domneasca era ameninţat cu „pedeapsa şi urgie de la domnia mea, ca călcător şi neascultător al hrisovului domniei mele şi al fiului domniei mele, Mihail voievod.

      În timpul domniei lui Mircea şi a lui Mihai împreună s-au bătut monete de argint în Ţara Românească, care au pe faţă numele lui Mircea, iar pe revers pe al lui Mihai, ca să arate astfel asocierea la domnie. Asocierea la tron era un obicei destul de răspândit în acea vreme şi o găsim atât la Paleologii din Bizanţ, cât şi la Nemanizii din Serbia. Mihail fusese uns ca domn de ierarhii bisericii într-o solemnitate de înscăunare; în hrisovul pe care-l dă el în Târgovişte în calitate de coregent, spune precis: „Eu cel întru Hristos Dumnezeu binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi de Dumnezeu uns, Io Mihail voievod, fiul prea dulcelui Io Mircea bine credinciosul şi de Hristos iubitorul şi autocratul mare voievod’’.

     Situaţia lui Mihail era deci subordonată tatălui său, nu era un asociat cu drepturi egale. El avea însă rosturi deosebite, pesemne că o parte din oaste era sub conducerea lui şi el avea alta reşedinţă decât tatăl său. Mircea stătea la Argeş în vechea capitală; aproape toate hrisoavele sale sunt date din acest oraş. Mihail în schimb stătea la Târgovişte, oraşul comercial, care deţinea pe valea Ialomiţei şi a Dâmboviţei negoţul cu Braşovul prin pasul Branului. Hrisovul său ca asociat la domnie e dat din Târgovişte, el face o danie mănăstirii Cozia de zece case de şerbi, „din însăşi casa domniei mele şi din însuşi oraşul domniei mele,” îi scuteşte de dări şi prestaţii, „câte se află în oraşul domniei mele Târgovişte.

     Cronicarul bizantin Chalcocondil vorbind de Mircea spune: „Având adesea legături în afara de căsătorie, a lăsat nu puţini fii nelegitimi în Dacia, cari după moartea lui s-au apucat să se lupte între ei pentru domnie.” Aceeaşi observaţie o face şi alt cronicar bizantin, Ducas, care spune despre Mircea că „ducând o viaţă desfrânată, a avut mulţi copii naturali.”

      Precum se ştie, în ţările române şi fiii nelegitimi aveau drept să fie aleşi domni la fel cu cei născuţi din cununie. Unii dintre fiii lui Mircea au domnit mai târziu în scaunul Ţării Româneşti, astfel Radu zis Prasnaglava, care domneşte de la 1421, fiul „sfânt răposatului părintelui meu, domnul Mircea voievod.” Între boierii acestuia şi nu în primul loc, se iveşte un Stan „unchiul voievodului,” care este pesemne fratele mamei lui. Apoi Alexandru vodă, zis Aldea, se intitula şi el fiu al lui Mircea, luând scaunul domniei la 1431.  Urmaşul său, Vlad Dracul a avut o domnie mai lungă (1436-1447)  şi era şi el fiul lui Mircea. Aşadar, patru fii ai lui Mircea au domnit succesiv în Ţara Româneasca: Mihail, Radu, Alexandru şi Vlad. Nu ştim afară de Mihai, dacă aceştia erau fii legitimi sau copii din flori. Unul dintre ei, probabil Vlad, este fiul lui Mircea pomenit de cronicarul bizantin că venise la curtea împărătească din Constantinopol încă din anul 1410 şi ceruse ajutor pentru pretendentul otoman Musa. Tot Vlad se afla la curtea împăratului bizantin Ioan VIII Paleolog (1425-1448) ca ofiţer împreună cu alţi tineri valahi destoinici în mânuirea armelor. Un fiu al lui Mircea, al cărui nume nu-l cunoaştem, a fost ostatec la turci, la curtea sultanului Mahomed I în 1417, când, la sfârşitul domniei, marele domn s-a închinat turcilor.

      Dintre nepoţii lui Mircea, fiii lui Dan I, unul dintre ei, Dan, a stat şi el la Bizanţ şi se afla acolo la moartea unchiului său. El se luptase vitejeşte cu turcii în oastea grecească şi împăratul Manuel Paleolog îl trimise la 1422 cu o corabie a lui la Cetatea Albă, ca să-şi recapete domnia ţării. Un alt fiu al lui Dan I, Ioan, „fiul răposatului Danciul voievod”, se afla, desigur fugar, la Raguza, în 1397. Aceasta ramură a familiei lui Mircea era oarecum exilată din ţară, deşi Dan II, înainte de plecarea sa la Constantinopol slujise câtva timp în oştile unchiului său. De asemenea, între principii pribegi trebuie să socotim şi pe acel Vlad, pe care îl aduse în scaunul ţării Baiazid şi care a domnit ca uzurpator între 1394-1396 el fiind foarte probabil tot un fiul al lui Dan.

 

Sursa: P. P . Panaitescu, Mircea cel Batran