Situația orașelor transilvănene între sec. XV-XVI
Populația
urbană crește datorită sporului natural şi fugarilor de pe domeniile feudale. Dintre
oraşele transilvănene, în perioada 1450-1500, cele mai populate erau Braşovul,
cu 9.000-10.000 de locuitori, apoi Sibiul şi Clujul, cu câte 8.000, Sighişoara
şi Bistriţa, cu câte 3.000-4.000 de locuitori. În Părţile Vestice şi în Banat,
Oradea şi Timişoara aveau câte 5.000 de locuitori. Sub aspect etnic, până la
jumătatea secolului al XIV-lea, toate cele circa 150 de oraşe din Ungaria aveau
o populaţie predominant germană, datorită unei intense colonizări urbane,
încurajate de regalitate şi fiindcă germanii au fost aici creatorii vieţii
urbane în sens apusean. Situaţia stă la fel şi în Transilvania, cu toate că, după
1350, populaţia maghiară începe să crească numeric, nu numai în târguri, dar şi
în oraşe. De exemplu la Cluj, unde puterea a avut-o numai patriciatul german,
funcţiile de conducere s-au împărţit după 1458 pe bază de paritate între
fruntaşii saşi şi cei maghiari. În unele oraşe, cum au fost Oradea şi Satu
Mare, au existat până târziu în secolul al XVI-lea comunităţi urbane distincte
după criteriul etnic, cu organe de conducere separate. Românii locuiau, în general,
la periferia oraşelor, în zone compacte, unele adevărate oraşe paralele, cum
erau Şcheii Braşovului, alteori predominau sau erau prezenţi în târguri, mai
ales în sudul Transilvaniei şi în Banat. Foarte rar, cum a fost pentru o vreme
cazul Orăştiei, participau şi la
exercitarea puterii, alături de saşi şi maghiari. În general, datorită unui monopol
al vieţii urbane deţinut de germani şi apoi şi de maghiari, precum şi
specificului civilizaţiei româneşti, prioritar agrar-pastorale şi ortodoxe,
accesul românilor în oraşe a fost limitat.
Populaţia
urbană se diferenţia după criterii variate, de la cele etnice şi profesionale până
la cele de stare materială şi socială. În general, exista o pătură superioară
subţire, numită generic patriciat şi formată din negustori şi meşteşugari
bogaţi, care, după 1350, încep să ia locul în conducere patriciatului vechi, de
extracţie rurală şi, uneori, nobiliară sau seminobiliară. Urmează orăşenii de
mijloc, cei mai numeroşi, reprezentaţi de meşteri, negustori, dascăli, notari,
medici, dieci etc. În fine, pătura de jos sau plebea era formată din jeleri,
calfe şi ucenici care nu reuşiseră să parvină, ţărani stabiliţi la oraşe, lucrători
cu ziua. În fruntea oraşelor se afla un sfat (magistrat), format din 12 juraţi,
în frunte cu judele sau, în târguri (şi în unele oraşe), cu vilicul, aleşi cu
toţii anual dintre orăşenii cei mai de vază. După 1350, în oraşe ca Sibiu,
Sighişoara, Mediaş, Orăştie şi, temporar, Braşov, judele este identic cu judele
regesc al scaunului (districtului) respectiv, numit de rege, fapt pentru care
orăşenii îşi aleg şi un jude local, numit Bürgermeister sau magister civium.
Ulterior, cele două demnităţi se vor contopi în mâinile aceleiaşi persoane.
Comentarii
Trimiteți un comentariu