Albanezii în Țările Române – primele atestări, migrație și formarea comunității (sec. XVI–XX)

    Legăturile albanezilor cu Țările Române sunt documentate încă de la sfârșitul secolului al XVI‑lea. Prima atestare oficială datează din 12/24 martie 1595, într-un raport redactat de Giovanni de Marini Poli, trimisul împăratului Rudolf al II‑lea. Documentul, expediat de la Alba Iulia către Viena, consemnează faptul că Mihai Viteazul a permis stabilirea a 15.000 de albanezi veniți din zona Cervena Voda (la sud de Dunăre) în Țara Românească. Acesta este considerat primul act oficial care confirmă existența unei comunități albaneze pe teritoriul românesc.

🛡️ De ce au migrat albanezii spre Țările Române

Migrația masivă a albanezilor a fost determinată de înglobarea principatelor albaneze în Imperiul Otoman după moartea lui Gheorghe Kastrioti Skanderbeg (1405–1468), eroul național care a rezistat expansiunii otomane timp de aproape 25 de ani. După 1468:

• numeroase familii nobiliare albaneze s-au refugiat în sudul Italiei

• alte grupuri au migrat în Peninsula Balcanică, în zone aflate încă în afara controlului otoman

• comunitățile creștine au căutat teritorii sigure, printre care și Țările Române

⚔️ Albanezii în societatea românească premodernă

În secolele următoare, izvoarele istorice menționează:

• arnăuți / arbănași – gărzi domnești și boierești

• negustori și meșteșugari albanezi, naturalizați în număr redus

• originea albaneză a unor figuri importante:

• Vasile Lupu, domnitorul Moldovei

• familia Ghica, cu rol major în istoria Țărilor Române

• Elena Ghica (Dora d’Istria), susținătoare a mișcării naționale albaneze

Albanezii au participat și la mișcarea lui Tudor Vladimirescu (1821). Un nume remarcabil este Naum Panaiot Vechilargi, autorul unui alfabet original al limbii albaneze (tipărit în Abecedarul din 1844). Familia Vechilargi, stabilită la Brăila, a devenit una dintre cele mai influente familii de negustori din zonă.

📈 Expansiunea comunității albaneze în România (sec. XIX–XX)

Cea mai importantă perioadă de creștere a comunității albaneze din România se situează între a doua jumătate a secolului al XIX‑lea și anii 1920. Factorii principali:

• sprijinul constant al oamenilor politici români pentru mișcarea de eliberare națională a albanezilor

• condițiile economice favorabile din România

• declinul Imperiului Otoman

În ultimele decenii ale secolului al XIX‑lea, migrația albanezilor spre România a luat proporții de masă. Sursele oficiale estimează existența unei comunități de aproximativ 30.000 de albanezi în această perioadă. Majoritatea proveneau din Korcea (Korçë) și localitățile învecinate.

🏙️ Unde s-au stabilit albanezii în România

Albanezii au preferat orașele mari, unde meseriile lor erau căutate și bine plătite. Principalele centre:

• București

• Constanța

• Brăila

• Galați

• Ploiești

• Craiova

• Slatina

• Focșani

Profesiile dominante:

• negustori

• cârciumari

• cofetari și patiseri

• mici meșteșugari

Foarte puțini s-au ocupat de agricultură sau zootehnie.

După independența Albaniei (1912)

După proclamarea independenței Albaniei, numărul albanezilor care au emigrat în România a scăzut. Totuși, fluxul migrator a continuat, în special din:

• Macedonia

• Kosovo

Motivul principal: condițiile economice și sociale dificile din regiunile de origine.

 

Sursa: Coord.: Doru Dumitrescu, Mihai Manea, Carol Căpiță, Istoria minorităților naționale