Invazia mongolă în Transilvania

     Având o armată puternică, mongolii vor porni la cuceriri în Asia şi, aproape concomitent, spre Europa, jefuind şi prădând zeci de popoare, dominaţia lor întinzându-se, spre sfârşitul secolului al XIII-lea, de la Carpaţi până la Oceanul Pacific, formând cea mai mare stăpânire din câte a cunoscut omenirea. În 1211 tătarii au început să cucerească China, stat aflat pe o treaptă de civilizaţie superioară lor, ca şi majoritatea ţărilor din răsăritul Europei. În 1223 a avut loc bătălia de la Kalka dintre mongoli şi ruşi, cei din urmă fiind sprijiniţi şi de triburi cumane. Retragerea cumanilor din luptă a determinat o gravă înfrângere a ruşilor, care nici ei nu erau uniţi.

    Sub Batu şi Subotai, tătarii reiau cuceririle spre vest în 1236, supunând pe rând cnezatele ruseşti, după care a venit rândul cumanilor. Aceştia s-au putut retrage, în parte, din calea mongolilor în Imperiul Bizantin, unii dintre ei fiind aşezaţi în diferite regiuni ale Ungariei, promiţând regelui Béla al IV-lea supunere şi adoptarea creştinismului de rit catolic. În 1236-1237, Batu-Han întemeiază puternicul stat al Hoardei de Aur, ce va deţine, secole de-a rândul, controlul asupra regiunilor europene de la est de Carpaţi. În 1240 a fost cucerit cel mai important oraş al ruşilor, Kievul, iar apoi cnezatele Volhiniei şi Haliciului (1241). După una din cronicile ruseşti, mongolii i-au silit la colaborare şi pe bolohoveni, deci pe românii ce trăiau în răsăritul Carpaţilor.

     În timp ce chinezii au rezistat câtva timp la adăpostul Marelui Zid, popoarele din răsăritul Europei nu aveau forţa necesară pentru a se opune cu succes mongolilor. Cu vreo 200.000 de luptători, aceştia au pornit în mai multe direcţii, pentru a învălui diferitele popoare concomitent, ele neavând posibilitatea de a colabora. Una din oşti a străbătut Polonia spre vest, la 9 aprilie 1241 învingându-i pe polonezi şi pe germani la Liegnitz, în Silezia, după care a străbătut spre sud Regatul Boemiei. A doua oaste a pornit din Halici direct spre Ungaria, ajungând la sfârşitul lunii martie la Buda. Cel de-al treilea corp de oşti a pornit spre vest străbătând nordul Moldovei, sub comanda lui Kadan, pătrunzând apoi în Transilvania, distrugând tot ce i-a ieşit în cale, mai ales aşezările cu populaţie mai numeroasă, încă neîntărite. Această oaste a cucerit aşezarea minieră Rodna, apoi Dejul, Clujul şi Oradea, îndreptându-se spre centrul Ungariei. Altă oaste a parcurs Moldova de la nord la sud, distrugând episcopia cumanilor. (Informaţiile privind întâmplările din Moldova şi Transilvania au fost descrise destul de amănunţit de canonicul Rogerius de la Oradea.) După o scurtă oprire în sudul Moldovei, această unitate mongolă a trecut pasul Oituz (numit şi Pasul Tătarilor), unde secuii şi românii au opus zadarnic rezistenţă, ajungând astfel şi în sudul Transilvaniei. A urmat rândul saşilor, tătarii ocupând Braşovul, la 31 martie 1241, în aceeaşi zi în care a fost distrusă Rodna. În faţa acestui plan de cucerire bine întocmit şi aplicat, voievodul Transilvaniei a încercat zadarnic să opună o oaste strânsă în grabă. La 11 aprilie a fost cucerit Sibiul, unde au fost ucişi o sută de oameni, urmat de Sebeş, Alba-Iulia, Orăştie şi Arad, tătarii urmându-şi drumul în direcţia Budei, o altă parte dintre ei trecând în Ţara Românească, românii de aici încercând zadarnic să le reziste. (Ei sunt numiţi românii negri, deoarece locuiau în ţara numită de izvoarele orientale Cumania Neagră.) Şi de aici tătarii s-au îndreptat apoi spre Ungaria.

    La întoarce, în 1242, o oaste comandată de Batu a străbătut iarăşi Transilvania, devastând-o, în timp ce tătarii conduşi de Kadan au pustiit regiunile din sudul Dunării până în Dalmaţia. Peste tot unde au ajuns tătarii în Europa, cavaleria lor uşoară şi rapidă si-a dovedit superioritatea faţă de cavaleria grea în armuri a nobilimii apusene. Având o mare rază de acţiune, tătarii puteau distruge într-o singură zi zone întinse. În centrele urbane incipiente numărul locuitorilor scăzuse la nivelul satelor, cea mai mare parte a gospodăriilor fiind distruse; foarte mulţi oameni au fost omorâţi sau luaţi în captivitate.

 

Sursa: Coord. Ioan Aurel Pop, Thomas Nagler, Istoria Transilvaniei, Vol. I