Sotia lui Mircea cel Batran

     Ce se stie despre soţia lui Mircea ne îndreaptă însă spre un mediu cu totul diferit de cel balcanic. La moartea lui Mircea, doamna lui se afla sau poate se adăpostise în Ţara Ungurească şi cu bucurie scrie diacul de cancelarie pe hrisovul lui Mihail voievod, fiul şi urmaşul lui Mircea, la 22 iunie 1418, câteva luni după moartea marelui domn: „Am scris la Târgovişte, în vremea când a venit mama domniei tale, doamna, de la ungurii.” Diacul se adresa astfel direct domnului, printr-o ciudată încălcare a protocolului diplomelor.

     Pe de altă parte, un document puţin cunoscut aruncă o lumină interesantă asupra personalităţii doamnei lui Mircea. La 2 februarie 1400, regele Sigismund scrie din Praga către „credincioasa, strălucita doamnă, soţia strălucitului bărbat, domnul Mircea, voievod transalpin”, arătând că poporul nostru din Kesztel şi împrejurimi s-a plâns împotriva ei că a călcat vechile privilegii ce le are de la regii unguri. Ea cere în chip nedrept dijmă şi vamă de la oamenii care vin să-şi macine grâul sau pentru negoţ în satul Tolmay, proprietatea doamnei. Acest lucru, zice regele Ungariei, este împotriva poruncilor noastre, pe care le-am dat eu însumi în scris. Mai mult, unii oameni au fost închişi de către doamna, li s-au luat vitele, 24 de vite ale oamenilor le mâncase doamna cu oamenii ei şi le mai luase pe deasupra şi doi cai, fără nici o dreptate. Ca urmare a acestor plângeri, regele dă porunci foarte severe doamnei, ca, de îndată ce va primi scrisoarea lui, să nu mai calce „drepturile poporului nostru”, nici obiceiurile vechi şi privilegiile lor, să nu mai fie năpăstuiţi cu nimic, să nu li se mai ia vama, ci dimpotrivă să le restituie cele luate şi să repare nedreptăţile făcute de ea sau de oamenii ei. Pentru mai multă siguranţă, regele trimite pe Nicolae de Canişa, comitele de Zala, ca să restabilească dreptatea încălcată; de asemenea porunceşte castelanilor din cetatea Rezi sa observe executarea acestor porunci.

     Scrisoarea aceasta e deosebit de sugestivă. Doamna lui Mircea apare ca o mare proprietară în Ungaria, o nobila stăpână care nu ţine seama de privilegiile şi de drepturile celor de jos. Are oameni înarmaţi care arestează în castelul ei, iau biruri, pun pe fugă pe vecini. Comitatul Zala, în care se afla aceasta moşie, este tocmai în partea sud-vestică a Ungariei şi se mărgineşte cu Austria, cu Carintia şi cu lacul Balaton. Oraşul Kesztel, ai cărui locuitori se plânseseră împotriva doamnei lui Mircea, este aşezat pe malul lacului Balaton şi anume la capătul său apusean, iar Tolmay, proprietatea doamnei, este tot pe acel lac, ceva mai la răsărit. Mai la nord de această localitate se află cetatea Rezi, pomenită în documentul nostru. Erau deci părţi foarte depărtate de ţara noastră, probabil locurile de baştină ale doamnei lui Mircea, căci de o danie a regelui Ungariei către vecina lui sau de o cumpărătura făcută din ţară la noi tocmai aşa de departe nu poate fi vorba. De altfel, dacă ar fi fost un feud românesc în acele locuri, regele n-ar fi dat porunci de stăpân al supuşilor, cum e cazul în documentul nostru. Domnii noştri au avut în decursul veacurilor moşii sau feude în Ardeal, dar o stăpânire la marginea opusă a Ungariei nu poate fi aşa ceva, ea arată că doamna lui Mircea era din acele părţi, o nobilă de pe malurile lacului Balaton. Comitatul Zala se mărgineşte cu ţările de limbă croată şi slovenă de la Marburg (Maribor) şi Varajdin; infiltraţii slave nu sunt excluse, deci numele de Mara nu este inexplicabil în aceste părţi.

 

Sursa: P. P. Panaitescu, Mircea cel Batran