Inceputurile sistemului bancar in Tarile Romane

-
     Până în 1877 nu putem vorbi de un sistem bancar în România. Aceasta se explica prin insuficienta acumulare interna de capital, dar mai ales datorită opoziţiei puternice a capitalului cămătăresc care practica împrumuturi pe termen scurt şi cu dobânzi mari.Chiar şi puţinele case de bancă apaţinând unor străini (armeni, evrei, etc) practicau tot în credit cămătăresc, avantajul este că aceştia s-au împamantenit la noi şi astfel profiturile nu au ieşit afară din ţară.
    În 1856 Banca Moldovei (Iaşi) acorda împrumuturi cu dobânzi mici prin garanţii imobiliare (ipoteca), însă după mai bine de un an va da faliment, datorită nerambursării creditelor.  
     După 1860 Banca Imperiala Otomană va crea la Bucureşti şi Galaţi câte o filială, cu capital englez. Filiala bucureşteană îşi luase numele de Banca Romaniei (care ceruse monopolul emisiunii monetare româneşti în 1865) şi va rezista mai mult, sub o altă denumire-Bank of Romania.
     Singura instituţie de creit care acorda sprijin financiar statului era Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, înfiinţată în 1864.
     Creditul Funciar Rural (1873) şi Creditul Funciar Urban(1875) vor determina o reducere a dobânzii practicate pe piaţa internă, deoarece acordau credite ieftine sub formă de hârtii de valoare care se vindeau pentru a obţine banii. Existau deasemenea, societăţi de asigurare (Dacia, Romania) şi cooperarative de credit. În Transilvania s-au creat instituţii de credit cu capital german şi maghiar, precum şi cooperative de credit româneşti.
      Inexistenţa unui sistem bancar naţional se va regăsi în nivelul scăzut al tranzacţiilor comerciale în ritmul lent al dezvoltării economice a ţării noastre.
Sursa: Viorel Mircea, Istoria economica a Romaniei

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cauzele instaurarii regimului fanariot

-
Se consideră că epoca fanariotă, în Moldova, începe în anul 1711, iar în Ţara Românească, în anul 1716. În ce priveşte cauzele instaurării acestui regim, de asemenea, s-au dat explicaţii diferite. Unii istorici au afirmat că principala cauză a introducerii acestui regim de către otomani a fost neîncrederea în domnii locali, în boierimea locală, care se ridica la luptă pentru înlăturarea suzeranităţii otomane. Alţii au afirmat că principala cauză a constat în faptul că datorită condiţiilor vitrege, boierimea locală s-a ruinat şi, ducând lipsă de bani, ea nu mai putea participa la lupta din Istanbul pentru scaunul domnesc, care era din ce în ce mai scump. Nimicirea dinastiilor domnitoare din cele două ţări româneşti au acutizat la maximum raporturile dintre diferitele partide boiereşti, fiecare străduindu-se să înainteze candidatul ei la domnie dintre boierii pământeni, evident, partida „turcofilă” fiind favorizată în această competiţie de Poartă. Atunci când şi această formă
Citiți mai multe

Campania otomană din anul 1538 şi consecinţele ei pentru Moldova

-
Anul 1538 a fost fatal pentru domnia lui Petru Rareş. Domnul Moldovei nu lasă nepedepsită campania poloneză din Moldova din anul precedent şi, în luna ianuarie, oastea moldoveană (circa 20 000 oşteni) intra în Polonia unde nimiceşte, practic, toată armata apărării curente (circa 2 000 oşteni). Încercarea polonezilor de a-l pedepsi pe Rareş suferă eşec: în februarie 1538, o nouă oaste poloneză este zdrobită pe Siret. În aceste condiţii, regele Sigismund apelează la Poartă. Solul polon Erasmus de Kretkow, sosit la Constantinopol în mai 1538, cerea ca sultanul "să numească in locul lui (a lui Petru Rareş) un alt om din neamul său în fruntea Valahiei, provincia sa tributară". Este prima solicitare de acest fel a regelui polon. Prin ea, Sigismund revine la planul otoman propus polonilor în 1533, dar refuzat atunci. Prin această cerere polonezii dau frîu liber acţiunilor otomanilor în Moldova, acceptă ca sultanul să numească domn în Moldova, ceea ce a afectat serios statutu
Citiți mai multe

Politica interna a lui Stefan cel Mare

-
   Preocuparea dominantă a domniei lui Ştefan a fost emanciparea Moldovei de sub stăpânirea străină. Dar lupta pentru independenţă, pentru a avea şanse de reuşită, presupunea un stat puternic, eliberat de tutela marii boierimi; şi, în acţiunea domnului efortul de centralizare a statului şi progresiva sa afirmare pe plan internaţional au fost indisolubil legate.     Statul era în primul rând domnia; de la primele sale acţiuni şi până la cele din urmă, Ştefan a desfăşurat un efort neabătut pentru consolidarea puterii domneşti. Abia înscăunat în 1457, după ce a încercat să obţină prin negocieri recunoaşterea sa de către coroana polonă şi, în acelaşi timp, izgonirea din Polonia a domnului fugar, Ştefan smulge concesiile urmărite prin expediţii militare în regatul vecin. La capătul domniei, în 1504, pentru a frânge rezistenţa unei părţi a boierimii şi pentru a-l impune ca succesor pe fiul său Bogdan, pe care-l considera cel mai apt să-i continue opera, Ştefan se ridică de pe patul de m
Citiți mai multe