Sloboziile în Țările Române (secolele XIV–XVII): întemeierea satelor, repopulare și privilegii fiscale
Întemeierea și refacerea satelor în Evul Mediu românesc nu era un proces spontan. Domnia controla strict apariția noilor așezări, iar orice sat ridicat pe loc pustiu sau repopulat necesita asentimentul domnului. Aceste sate noi sau refăcute, numite slobozii, beneficiau de privilegii fiscale temporare menite să atragă locuitori.
Ce este o „seliște” și cum apare o „slobozie”
O seliște reprezenta un loc părăsit, un sat dispărut sau o vatră veche de așezare. Când domnul acorda dreptul de a aduce oameni noi și de a repopula locul, iar aceștia primeau scutiri de dări, așezarea devenea slobozie.
Un exemplu timpuriu provine din 1439, când Ivan Stîngaciu primește confirmarea pentru satul său de pe Racova, „făcut din pustiu și din pădure”, împreună cu morile ridicate acolo. Documentele explică limpede sensul termenului: seliștea este „satul curățit din pădure”.
Rolul mănăstirilor și al boierilor în întemeierea satelor
Deși nu avem multe relatări directe despre fondarea satelor în Țara Românească, documentele arată că mănăstirile aveau un interes major în dezvoltarea și repopularea domeniilor lor.
Exemple relevante:
• Cozia, încă din vremea lui Mircea cel Bătrân, primește dreptul de a aduce țărani în satul Cărăreni.
• Tismana își întemeiază sat la vadul Bistrețului (1531).
• În 1572, boierul Radu transformă seliștea Urîții într-un sat mare cu vecini.
• În Moldova, logofătul Ion Golia primește în 1574 două locuri pustii pentru a întemeia sate.
• Boierul Șeptilici vinde în 1583 satul Șeptiliceanii, pe care îl întemeiase singur pe loc pustiu.
Secolul XVII: mai puține sate noi, mai multe repopulări
În secolul XVII, întemeierea de sate noi devine rară, însă repopularea satelor pustiite devine frecventă. Cauzele depopulării sunt multiple:
• foamete
• incursiuni turcești și tătărăști
• războaie
• migrații forțate
Exemple:
• În 1621, Danciul Diacul se plânge că satele sale au fost arse de poloni și cazaci; primește dreptul de a aduce noi locuitori.
• În 1658, mănăstirea Golia întemeiază slobozia Trebujeni–Peșteră.
• În Țara Românească, în 1610, satele Episcopiei Buzău aveau țărani veniți din peste Dunăre.
• În 1614, boierul Ianachi aduce țărani străini în seliștea Vaidea (Ialomița).
Libertatea de strămutare în secolul XV
În secolul XV, strămutarea țăranilor era mai puțin restricționată. Proprietarii puteau aduce oameni „oricâți vor voi”, inclusiv din alte sate boierești.
În Moldova, mănăstirea lui Iașcu (1453) primește dreptul de a chema oameni „din țara străină, din Țara leșească sau din țara noastră”.
Sloboziile: privilegii fiscale pentru atragerea locuitorilor
Sloboziile erau sate noi sau repopulate care primeau scutiri de dări și munci pentru o perioadă determinată, de regulă între 1 și 10 ani.
Secolul XV
Scutirile obișnuite: 4–5 ani.
Exemple:
• Satul Negoiești (1466) – scutire 5 ani.
• Satul Potel (1493) – scutire 4 ani.
• Mănăstirea Snagov (1495) – scutire 4 ani pentru vecinii aduși.
Secolul XVI
Scutirile variază între 2 și 7 ani.
• Satul Rogozești (1511) – scutire 7 ani.
• Vadul Bistrețului (1531–1533) – scutire 2 + 3 ani.
Secolul XVII
Tendință de reducere a scutirilor: de la 3 ani la doar 1 an spre finalul secolului.
Exemple:
• Horodiște (1602) – scutire 3 ani.
• Dobrăcina (1606) – scutire 3 ani.
• Vaidea (1614) – scutire 3 ani.
Cazuri speciale: scutiri de 10 ani
Acordate satelor populate cu strămutați din alte țări:
• Călinești (Prahova) – țărani veniți din Turcia.
• Șendrenii (Cetățuia) – coloniști străini „hie ce limbă ar hi”.
Ce obligații erau suspendate în slobozii
În general, scutirile vizau:
• slujbe și dăjdii
• prestații în muncă
• obligații de transport
• lucrări la cetăți
• dijme și dări în natură
În Moldova, scutirile erau foarte detaliate: fără podvoadă, posadă, jold, cosit, transport, lucrări la mori etc.
• dijmă de albine
• gorștină de oi și porci
• dări în produse
• zeciuială
• rechiziții pentru cai de olac
• vinărici
Comentarii
Trimiteți un comentariu