Răscoala lui Francisc Rákóczi al II‑lea și începuturile stăpânirii austriece în Transilvania (1703–1718)

      Instaurarea regimului austriac în Transilvania și în teritoriile învecinate a fost urmată rapid de una dintre cele mai ample mișcări antihabsburgice din Europa Central‑Estică: răscoala lui Francisc Rákóczi al II‑lea (1703–1713). Această revoltă, cu puternice implicații politice, sociale și confesionale, a marcat începutul confruntării dintre absolutismul habsburgic și elitele locale.

Francisc Rákóczi al II‑lea – liderul „partidei naționale”

Rákóczi provenea dintr‑o familie cu tradiție antihabsburgică, deținea vaste domenii și era un spirit cultivat, influențat de cultura franceză. Deși catolic, adopta o atitudine religioasă tolerantă, fapt ce îi permitea să coaguleze în jurul său grupări diverse.

Nemulțumirile care au declanșat răscoala erau multiple:

• politica absolutistă a Habsburgilor amenința privilegiile nobilimii

• acțiunile de catolicizare afectau interesele calvine

• tensiunile sociale se amplificau în rândul iobăgimii

În acest context, Rákóczi devine exponentul „partidei naționale” din Ungaria și Transilvania, orientată tradițional împotriva dominației habsburgice.

Răscoala antihabsburgică (1703–1713): extindere și declin

Profitând de contextul favorabil creat de războiul de succesiune la tronul Spaniei, Rákóczi pornește ofensiva în 1703, sprijinit de Franța și Polonia. Transilvania devine rapid centrul luptei antihabsburgice, datorită:

• nemulțumirilor Stărilor protestante

• tensiunilor provocate de unirea bisericească

• problemelor sociale din mediul rural

În 1707, stăpânirea habsburgică este denunțată, iar Franța îl recunoaște de facto pe Rákóczi ca principe. Totuși, pe măsură ce răscoala capătă un caracter social tot mai pronunțat, nobilimea se retrage, temându‑se de radicalizarea mișcării.

Pacea de la Satu Mare (1711) marchează sfârșitul răscoalei și acceptarea dominației habsburgice.

Caracterul național și social al răscoalei

Răscoala lui Rákóczi are o dublă natură:

1. Caracter național

Exprimă opoziția nobilimii maghiare și ardelene, în mare parte protestantă, față de:

• absolutismul habsburgic

• politica de Contrareformă

• limitarea privilegiilor tradiționale

2. Caracter social

Participarea masivă a iobăgimii conferă mișcării o dimensiune socială puternică. Țăranii se alătură luptei din propriile motive: abuzurile nobiliare, fiscalitatea excesivă, lipsa drepturilor.

3. Atitudinea față de români

Deși catolic, Rákóczi sprijină ortodoxia din rațiuni politice. Pentru a contracara influența episcopului unit Atanasie, îl susține pe episcopul ortodox Ioan Țirca, aliniindu‑se astfel pozițiilor Stărilor ostile emancipării românilor prin catolicism.

Expansiunea austriacă și consecințele păcii de la Passarowitz (1718)

În paralel cu reprimarea răscoalei, Imperiul Habsburgic își extinde teritoriile în urma războiului austro‑turc (1716–1718). Victoriile lui Eugeniu de Savoia duc la:

• anexarea Olteniei

• anexarea Banatului

• consolidarea controlului asupra Transilvaniei

Prin pacea de la Passarowitz (1718), stăpânirea austriacă se extinde considerabil în spațiul românesc, asigurându‑i Imperiului stabilitate în interiorul arcului carpatic.

Deși Oltenia revine Țării Românești în 1739, Transilvania și Banatul rămân integrate în Imperiu, devenind terenul experimentelor administrative și reformiste ale absolutismului habsburgic.

 

Sursa: Mihai Bărbulescu, Denis Deletant, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Keith Hitchins, Istoria României