Sistemul lui Delcasse

     Din 1890 pînă în 1907, rivalitatea dintre marile puteri se accentuează şi mai mult, atît pe plan mondial cît şi pe plan european. Problemele continentale - Balcanii, Alsacia-Lorena etc. -, devin mai puţin urgente, fără însă să dispară din preocupările popoarelor. După 1907, acestea vor trece din nou înaintea rivalităţilor imperialiste, dar pînă la această dată, concurenţele economice şi luptele cele mai acerbe pentru sfere de influenţă se duc în afara Europei. Acestea din urmă îi implică mai ales pe britanici şi pe ruşi în Asia centrală, pe italieni şi celelalte puteri imperialiste în "partea proeminentă a Africii", dar mai ales pe englezi şi pe francezi în Africa şi în Extremul Orient. Rivalitatea dintre aceste ultime două puteri se conturează clar în 1898 în Sudan, în timpul unei acţiuni de forţă întreprinsă în vederea cuceririi postului din Fachoda, pe Nilul superior, acţiune care aduce cele două ţări în pragul războiului. În ultimul moment, ministrul francez al Afacerilor externe, Theophile Delcasse, evită conflictul, cedînd în faţa pretenţiilor englezilor, dar şi Parisul şi Londra, pe marginea prăpastiei, şi-au dat seama de izolarea în care se aflau.

       Ca şi guvernul britanic, Delcasse a realizat· gravitatea crizei. Într-o Europă dominată de acum înainte de raporturile de fortă în care, în orice moment, un conflict armat riscă să izbucnească şi să cuprindă întreg continentul, acesta cîntăreşte pericolul pe care îl constituie pentru Franţa faptul de a rămîne izolată. Or, pentru acest discipol al lui Gambetta, nu poate exista alt duşman decît Germania. Cu o obstinaţie care aminteşte de cea a lui Bismarck, care, cu zece sau cincisprezece ani în urmă, făcea eforturi ca să izoleze Franţa, Delcasse se va strădui să ţeasă o reţea de alianţe şi prietenii care să ofere ţării sale posibilitatea să înfrunte războiul sau să-1 evite, fără să-şi piardă din aparenţe în cazul în care Reichul ar fi luat iniţiativa unei acţiuni de fortă.

      Consolidarea alianţei cu Sankt-Petersburgul constituie obiectivul prioritar al locatarului de pe Quai d'Orsay. Eforturile sale duc între 1899- 1900 la o nouă definire a conţinutului alianţei. De data aceasta nu mai este vorba de a menţine pacea cu orice preţ, ci de a păstra "echilibrul european". Aceasta înseamnă că, în cazul în care acesta ar fi afectat de Austro-Ungaria în zona Balcanilor, Franţa ar putea interveni alături de Rusia.

      Apropierea neaşteptată de Regatul Unit constituie pentru Delcasse succesul diplomatic cel mai spectaculos şi cel mai plin de consecinţe pentru viitor. După Fachoda, atitudinea existentă de o parte şi de alta a canalului Minecii făcea imposibilă o alianţă între cele două ţări. Cu toate acestea, izolarea diplomatică a Marii Britanii, incapacitatea militară şi concurenţa tot mai mare din partea Gernaniei, atît din punct de vedere economic şi comercial cît şi în domeniul armamentului naval, constituie o conjunctură favorabilă pe care Delcasse a ştiut să o exploateze cu abilitate. Negocierile duse la Londra de ambasadorul Paul Cambon au fost totuşi fructuoase. Cînd, în mai 1 903, regele Angliei, Edward al VII-lea, a făcut o vizită oficială la Paris, a fost primit a început foarte rece de o populaţie care nu uitase "afrontul de la Fachoda". Abilitatea şi buna sa dispoziţie au sfîrşit prin a-i atrage pe parizieni. Pasul cel mai greu era deja făcut, pas apreciat de populaţie şi al cărui ecou se regăseşte în presă şi în discuţiile cotidiene. În iulie a fost rîndul preşedintelui Loubet să se ducă la Londra, unde a fost primit cu entuziasm. Pînă la urmă se ajunge la un acord semnat pe 8 aprilie 1904, avînd drept clauză esenţială recunoaşterea de către Franţa a ocupaţiei britanice în Egipt în schimbul libertăţii întreprinderilor franceze în Maroc. Tratatul nu cuprinde nici o dispoziţie de politică generală şi nu este nici pe departe o alianţă. Totuşi, aşa cum este şi pentru că face să dispară orice motiv de fricţiune între Franţa şi Regatul Unit, el constituie o schimbare considerabilă în situaţia diplomatică a Europei. Înlăturînd un climat de cordialitate între cele două puteri, foste rivale, acesta pregăteşte în mod incontestabil o apropiere mai strînsă. Astfel, "Antanta cordială" anunţă o nouă grupare a puterilor, conformă proiectului conceput de Delcasse.

 

Sursa: Serge Bernstein, Pierre Milza, Istoria Europei, Vol. IV