Sistemul monetar roman in a doua jumatate a sec. XIX
La mijlocul secolului al XIX-lea, formarea
sistemului monetar naţional era o necesitate majoră a consolidării statului naţional,
a proliferării economiei marfare, capitaliste în proces de dezvoltare în
România. Neajunsurile circulaţiei monetare înainte de 1867: lipsa unei monede naţionale;
dominaţia pieţei monetare interne de o mulţime de monede vechi şi noi –peste 80
– ale altor state; capacitatea foarte diferită a monedelor în circulaţie; utilizarea
paralelă a banilor reali şi a banilor fictivi; variaţia accentuată, de la zi la
zi şi de la o localitate la alta, a cursului de schimb a monedelor; specula permanentă,
datorită multitudinii monedelor şi fluctuaţiei cursurilor, practicată de o largă
categorie socială, zarafii şi cămătarii.
Pe de altă parte, dezorganizarea şi anarhia
în circulaţia monetară, lipsa monedei naţionale şi existenţa multor etaloane străine
monetare, mai multor preţuri pentru aceleaşi mărfuri împiedicau şi îngreuiau realizarea
funcţiilor banilor de măsură a valorii, de mijloc de circulaţie, mijloc de
plată etc. Consecinţele economico-sociale erau profunde: cantonarea
capitalurilor în sfera circulaţiei şi schimbului unde aduceau profituri mult
mai mari şi neglijarea sferei industriale; păgubirea producătorilor, o parte a
venitului care se distribuia prin speculă sferei circulaţiei; frânarea
relaţiilor economice şi financiare private cu piaţa mondială; afectarea
suveranităţii naţionale. În esenţă, acţiunea legii valorii în producţie şi
schimb era intens perturbată, neputându-se schimba mărimi echivalente de
valoare, iar practic, nesiguranţa stabilităţii valorii capitalului investit şi
a mărfurilor produse demobiliza iniţiativele industriale, atât ale capitalului autohton,
cât şi a celui de peste graniţă.
Înlăturarea acestor stări de lucruri în
domeniul circulaţiei băneşti se realizează prin crearea, în anul 1867, a
sistemului monetar naţional. Înainte de aceasta au trebuit înfrânte o serie de
împotriviri politice externe – în primul rând din partea Imperiului Otoman. În
baza legii din martie 1867, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1868, se
adoptă sistemul monetar zecimal metric, simil.ar celui din ţările Uniunii
monetare latine, cât şi sistemul bimetalist – bazat pe aur şi argint în
raportul de 1: 14,38. Unitatea monetară etalon-leul, cu 100 subdiviziuni –
bani, reprezenta 5 grame de argint cu titlul de 835 ‰ sau 0,3226 grame aur cu
titlul de 900 ‰. Ea înlocuia vechea unitate monetară leul, cu 40 de subdiviziuni
– parale, existentă numai ca monedă de calcul. Un leu nou echivala cu 2,7 lei
vechi sau 1 leu vechi era egal cu 0,37 lei noi. În prima perioadă s-a emis numai
monedă metalică. Ulterior se trece la tipărirea biletelor de bancă.
Moneda naţională leul, împărţit
în 100 de bani
Metalul utilizat aur, argint, aramă
Piesele de aur 5, 10 şi 20 lei
Piesele de argint 50 bani, 1 leu şi
2 lei
Piesele de aramă 1
ban, 2, 5, 10 bani
Titlul metalului nobil aur 900‰
argint
835‰
Raportul între aur şi argint 1: 14, 38
Conţinutul leului aur
0,3226 gr.
Conţinutul leului argint 5 gr.
Preţul unui kg de aur 3
100 lei
Greutatea pieselor de aur de 5 lei = 1,613 gr.
de
10 lei = 3,226 gr.
de 20 lei = 6,452 gr.
Greutatea pieselor de argint de
50 bani = 2,5 gr.
de 1 leu = 5 gr.
de 2 lei = 10 gr.
Greutatea pieselor de aramă de 1 ban = 1 gr.
de
2 bani = 2 gr.
de 5 bani = 5 gr.
de 10 bani = 10 gr.
Raportul de valoare dintre leul nou şi cel vechi 1 leu = 2,7 lei vechi
1
leu vechi = 0,37 lei noi
Victor Axenciuc, Evolutia economica a Romaniei
Comentarii
Trimiteți un comentariu