Regulamentul Parlamentului European

       Prin articolul 142 CEE, Adunarea a primit o putere regulamentarǎ importantǎ, care nu este supusǎ, precum în Franţa, controlului unei curţi constituţionale.Aceastǎ putere regulamentarǎ a permis Parlamentului European sǎ-şi organizeze lucrǎrile dupǎ cum doreşte, sǎ-şi aleagǎ structurile adminstrative, sǎ-şi fixeze cvorum-ul, numǎrul membrilor necesari pentru constituirea unui grup politic etc. Ea a permis chiar Parlamentului sǎ-şi gestioneze puterile bugetare care i-au fost acordate începând din 1970, sau sǎ precizeze condiţiile de exercitare a moţiunii de cenzurǎ faţǎ de comisia de la Bruxelles. Este de notat cǎ Parlamentul ales în mod direct a pǎstrat vreme de aproape 2 ani esenţa vechiului regulament, în pofida propunerilor de revizuire fǎcute de marile grupǎri politice, mai cu seama pentru a împiedica filibusteringu-ul radicalilor italieni şi al unor parlamentari neînscrişi din Irlanda de Nord.

       În martie 1981, a fost adoptat un nou regulament care menţine o mare libertate a cuvântului şi rǎspunde astfel dorinţei radicalilor italieni şi a parlamentarilor neînscrişi al cǎror timp de cuvânt a fost chiar dublat în raport cu regulamentul vechii Adunǎri.

      În schimb, noul regulament introduce o serie de inovaţii, dintre care cele mai importante sunt urmatoarele:

       atribuirea de puteri deliberative comisiilor parlamentare, în scopul de a despovǎra plenul Adunǎrii de textele de ordin tehnic.Acest sistem, care se inspirǎ din parlamentarismul italian, constǎ în delegarea puterii legislative cǎtre comisii, astfel încât Adunarea sǎ nu fie în totalitate deposedatǎ de atare puteri;

      amplificarea dezbaterilor de actualitate.

      Traducerea simultană a tuturor dezbaterilor parlamentare şi discuţiilor comisiilor este asigurată în cele unsprezece limbi oficiale ale Uniunii: daneză, olandeză, engleză, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, portugheză, spaniolă şi suedeză. De asemenea, toate documentele parlamentare sunt traduse şi publicate în toate aceste unsprezece limbi. Activitatea parlamentului este organizată in general pe următoarele principii:

       -comisia parlamentară corespunzătoare (spre exemplu, Comisia pentru Mediul Înconjurător pe probleme de legislaţie a poluării) numeşte un membru ca „raportor”, pentru a redacta un raport asupra propunerii, ce va fi supus Comisiei Europene spre analiză;

      -raportorul supune raportul redactat comisiei respective, pentru dezbatere;

      -după ce raportul a fost analizat, el este supus la vot si, dacă este cazul, amendat;

      -raportul se discuta apoi în şedinţă plenară,amendat şi supus la vot. Parlamentul adoptă apoi o poziţie asupra chestiunii respective.

       Aceasta este procedura pentru adoptarea legislaţiei, care necesită două lecturări, ca în cazul procedurii de codecizie.

       Pe lângă adoptarea propunerilor legislative şi a bugetului Membrii Parlamentului European mai analizează şi activitatea Comisiei Europene şi a Consiliului European, punând întrebări orale asupra unor chestiuni specifice Membrilor Comisiei şi Consiliului , în cadrul şedinţelor în plen.

Sursa: G. Ferréol, Dicţionarul Uniunii Europene

---