Actiunile armatei romane intre 1918-1919

      După armistiţiul de la Focşani, şi după pacea de la Bucureşti, când armata română a fost aproape desfiinţată, Comandamentul român a reuşit totuşi să păstreze structurile şi cadrele, să menţină în Moldova 164.000 de combatanţi. La cererea Sfatului Ţării, care proclamase autonomia Basarabiei, guvernul român a aprobat trimiterea în această provincie a 2 divizii de infanterie şi a 2 divizii de cavalerie, în ianuarie-februarie 1918, având drept scop menţinerea ordinii, precum şi o divizie de infanterie în Bucovina, după ce, la 28 noiembrie, Consiliul Naţional Român de aici hotărâse unirea cu România. Având în vedere prefacerile din Germania şi Austro-Ungaria, la 28 octombrie/10 noiembrie 1918 în România s-a declanşat remobilizarea armatei, reuşindu-se cu greu să fie rechemaţi 90.000 de oameni. Scopul acţiunii consta în reintrarea României în război alături de Aliaţi, alungarea invadatorilor, inclusiv din Transilvania, apărarea preconizatei uniri. Mareşalul Machensen a fost somat să părăsească Muntenia şi, în acelaşi timp, Marele Cartier General Român a ordonat trupelor să treacă în Transilvania, Muntenia şi Dobrogea la 29 octombrie/11 noiembrie 1918, ziua în care s-a pus capăt războiului prin încheierea armistiţiului de la Compiegne.

       La sfârşitul lui martie 1919, Antanta a permis trupelor române să treacă de demarcaţia stabilită de Consiliul Militar interaliat de la Versailles, ajungând pe aliniamentul: calea ferată Satu Mare, Oradea, Arad fără ca armata română să intre în aceste oraşe, în care erau garnizoane franceze. Ca urmare, în perioada 16 aprilie – 1 mai 1919 are loc ofensiva armatei române între Munţii Apuseni şi râul Tisa, unde trece în apărare. Între 20 – 26 iulie 1919, armata română a executat operaţia de apărare pe râul Tisa şi a respins ofensiva trupelor maghiare. În perioada 30 iulie – 16 august 1919, armata română trece la ofensivă, forţează râul Tisa, respinge forţele maghiare şi înaintează pe direcţia generală Budapesta, în care intră la 3 august 1919. În această acţiune este înlăturat guvernul lui Béla Kun, sprijinit de Rusia sovietică.

       În urma intervenţiei guvernului român la Conferinţa de pace de la Paris, între 16 – 22 iulie 1919, trupele franceze s-au retras din Banat, iar între 20 iulie – 2 august 1919 şi trupele sârbe au părăsit Banatul. La 3 august 1919, trupele române au intrat în Timişoara, marcând încheierea acţiunii de eliberare a teritoriului românesc.

        În noiembrie 1918, generalul francez H. Berthelot, comandantul trupelor aliate de la Dunăre, a somat comandamentul armatei bulgare să evacueze Dobrogea până la 22 noiembrie/5 decembrie 1010, principalele localităţi fiind ocupate de trupele aliate. Semnarea tratatului de pace de la Bucureşti între România şi Puterile Centrale în aprilie 1918 a fost interpretată de Antantă că România a capitulat, iar convenţiile din august 1916 nu mai funcţionau. Când, în noiembrie 1918, armata franceză a trecut Dunărea, aliaţii au considerat că au pătruns într-un teritoriu ocupat de Puterile Centrale. Lucrurile s-au schimbat după ce în ianuarie 1919, Comandamentul Militar interaliat de la Versailles a recunoscut dreptul României de parte aliată. Dobrogea a fost eliberată de trupe străine în august – decembrie 1919.

 

Sursa: Constantin Olteanu, Istoria militara a romanilor in sec. XX