Monetaria geto dacilor

      Geto – dacii, alǎturi de celţi, se numǎrǎ printre puţinele populaţii antice din afara graniţelor lumii greceşti şi romane care s-au remarcat şi printr-o bogatǎ activitate monetarǎ proprie. Primele monede care au fost emise pe teritoriul ţǎrii noastre sînt cele ale Histriei din secolul V î.e.n. Acestea n-au avut însǎ decît o arie restrînsǎ de circulaţie. În schimb, de o largǎ circulaţie s-au bucurat, în a doua jumǎtate a secolului IV  î.e.n., monedele de argint ale lui Filip II, Alexandrul cel Mare şi Filip III. Pe lîngǎ monedele de argint, în Dacia au circulat şi monedele de aur emise de regii macedonieni, cum sînt cele a lui Filip II ori Alexandrul cel Mare, la care se adaugǎ cele ale lui Lisimah regele Traciei.

În a doua jumǎtate a secolului al IV-lea î.e.n. şi la începutul veacului urmǎtor, volumul mǎrfurilor geto – dacice sporeşte considerabil, iar moneda strǎinǎ nu mai este îndestulǎtoare. Iatǎ de ce se trece la emiterea unei monede proprii, imitatǎ dupǎ cea greceascǎ. La acea datǎ, cea mai largǎ circulaţie în întreaga Peninsulǎ Balcanicǎ o avea moneda greco – macedonianǎ, în special tetradrahmele de argint ale lui Filip II, ce vor constitui medelul pe care îl vor imita strǎmoşii noştri. Ele aveau reprezentat pe avers capul lui Zeus cu barbǎ şi cununǎ de lauri, iar pe revers un cǎlǎreţ, fie nud avînd în jurul capului o diademǎ, în mîna dreaptǎ o ramurǎ de palmier, iar cu stînga ţinînd frîul ( cǎlǎreţul olimpic), fie îmbrǎcat, cu capul acoperit şi cu mantie fluturîndǎ (cǎlǎreţul regal).

     Începînd, în special, din a doua jumǎtate a secolului al II-lea î.e.n. şi în primele decenii ale secolului urmǎtor se constatǎ o intensificare deosebitǎ a circulaţiei monetare, atît în ce priveşte moneda proprie cît şi cea strǎinǎ. În ce priveşte moneda proprie, în cea de a doua ei fazǎ ce se dateazǎ aproximativ între 150 şi 70 î.e.n., se constatǎ o reducere a tipurilor  monetare şi o creştere substanţialǎ a numǎrului de monede, circumscriindu-se zone mai clare de circulaţie.

     Analiza tuturor descoperirilor de monede daco – getice dovedeşte cǎ, în a doua jumǎtate a secolului al II-lea î.e.n. şi în primele douǎ-trei decenii din secolul I î.e.n. se contureazǎ patru zone monetare distincte, fiecare cu particularitǎţile sale. Acestea reprezintǎ emisiuni ale unor puternice uniuni de triburi, ştiut fiind faptul cǎ monedele geto – dacice serveau ca mijloc de schimb pe teritoriul unui trib ori a unei uniuni de triburi. Aria primului centru monetar se situeazǎ în partea de mijloc a Munteniei, înscriindu-se pe direcţia est-vest, aproximativ între rîurile Ialomiţa şi Vedea, iar pe direcţia nord-sud  între Dunǎre şi Carpaţi. Cel de al doilea centru ocupǎ sudul Moldovei şi nord-estul Munteniei, limitat de valea inferioarǎ a Siretului şi cea a rîului Buzǎu. Un al treilea centru monetar important se situeazǎ între Olt, Dunǎre şi Carpaţi cu circulaţia cea mai intensǎ pe valea Jiului, extinzîndu-se şi în Banat. În cadrul ultimului centru s-au pututdistinge patru tipuri monetare între care existǎ o înrudire stilisticǎ şi o unitate tehnicǎ şi de circulaţie care le asigurǎ apartenenţa la acelaşi centru de emitere

---

 

Sursa: C. Preda, Monedele geto-dacilor

---