Ipostazele lui Zalmoxis

     Herodot şi-a denumit personajul zeu, deşi acesta era cuvîntul pe care îl folosea în mod curent. El credea cǎ zeii popoarelor vecine existau cu adevǎrat şi cǎ erau identici cu acei ai grecilor. De aceea era  de pǎrere cǎ numele lor putea fi pur şi simplu tradus în greceşte, ca ded pildǎ Isis cu Demeter sau Osyris cu Dionysos, asimilǎrile reflectînd pǎrerea generalǎ a vremii sale. Este interesant cǎ numai trei divinitǎţi strǎine nu au primit echivalentul lor grecesc: Cybele, Pleistor zeul tracilor absynthi şi Zalmoxis. Toate trei sînt calificate cu epitetul local. Herodot subliniazǎ în acest mod caracterul lor strict regional, în raport cu celelalte, asupra cǎrora  procedeul sǎu de asimilare putea opera. Dintre aceste trei divinitǎţi, numai Zalmoxis este numit daimon, în timp ce pentru celelalte douǎ el foloseşte cuvîntul zeu. Daimones erau pentru grecii acelei vremi forţe supranaturale, vag identificate, care interveneau în acţiunile muritorilor. Este vorba de o noţiune distinctǎ de aceea de zeu, desemnînd o putere metafizicǎ, echivalentǎ în oarecare mǎsurǎ cu ceea ce latinii înţelegeau prin numen. Homer aplicǎ termenul daimon şi zeilor, dar în special puterii divine nedeterminate, fǎrǎ individualitate proprie. Expresii generale ca un zeu sau zeii pot înlocui termenul de daimon.

        Noţiunea de daimon va primi un înţeles mai limpede odatǎ cu rǎspîndirea pythagoreismului, dupǎ care daimonii sînt intermediari între zei şi oameni; sînt acei bǎrbaţi divini cum a fost şi Pythagoras. Este cît se poate de verosimil cǎ acesta sǎ fi fost sensul pe care l-a dat Herodot lui Zalmoxis atunci cînd l-a numit daimon. În orice caz pǎrintele istoriei îl considerǎ personaj uman, iar legǎtura dintre doctrina pythagoreicǎ şi cea zalmoxianǎ nu poate fi contestatǎ. Cele douǎ doctrine aveau la bazǎ nemurirea, mai exact spus credinţa într-o post existenţǎ. Tocmai aceste asemǎnǎri i-au determinat pe greci sǎ nǎscoceascǎ legenda cu privire la scalvajul lui Zalmoxis, în Samos, la Pythagoras, de la care ar fi luat învǎţǎtura. Era ideea dominantǎ a vremii, aceea cǎ Grecia este şcoala popoarelor barbare. Or, o asemenea învǎţǎturǎ nu putea fi preluatǎ decît de la greci. Cǎ este numai o legendǎ ne-o spune, aşa cum am arǎtat deja, chiar Herodot ştie cǎ Zalmoxis a trǎit cu mult înainte de Pythagoras.

 

Sursa: I. H. Crişan, Spiritualitatea geto-dacilor