Calatori străini în Țările Române (3)

     Dupa terminarea studiilor de literature si filosofie, francezul F. G. Laurencon a venit in Tara Romaneasca unde a stat 12 ani. A fost profesor de latina si franceza  la gimnaziul domnesc al lui Francois Meunier.  Sunt interesante marturiile sale privind importul de lipscanie, marfuri din Viena, Rusia si din Orient. In ciuda sederii indelungate in tara, francezul nu intelege de unde au boierii bani caci produsele de import sunt de lux si extrem de scumpe si prin urmare intregul proces de exploatare al mosiilor ii ramane strain. Descrierea ierarhiei administrative, a clerului, poate cel mai ignorant din Europa, dupa credinta lui, structura sociala cu pertinenta observatie ca boierimea mica este de tara, in vreme ce protipendada este corcita cu greci.

    Bucurestii sunt prezentati veridic, cu numeroasele lor manastiri, singurele monumente notabile, scoli, teatre, cluburi (ca institutii de manifestare a spiritului public); restul oraselor sunt insirate doar mecanic.

     Comertul de export este neinsemnat. Romanii duc in Transilvania o cantitate destul de mare de porci care sunt / bine platiti; Inca de cele mai multe ori nu-i  voie sa i  scoti. Cel mai insemnat articol de export este vinul; are un debuseu sigur in Basarabia, Ucraina la Odesa. Vin din Tara Romaneasca se transporta pana la Niezen in Rusia Mica chiar pana la Moscova. Pescariile de la Dunare dau Bucovinei, Galitiei Transilvaniei peste sarat, icre negre lapti. Se exporta mult clei de peste. Se pare ca numai evreii practica comertul cu piei de iepure, pe care le trimit in numar mare fabricilor straine. Nu vad alte articole, dupa parerea mea, care sä se exporte din Tara Romaneasca; si cate nu sunt neglijate, asa cum se poate constata din tabloul productiei sale! Comertul cere activitate mai ales libertate. Romanii se bucura mai putin decat oricare alt popor de binefacerile acesteia din urma n-au nici macar cuvant in limba lor ca sa exprime activitatea.

      Tara Romaneasca este impartita in 17 kadilicuri sau judete. 12 din ele alcatuiesc Muntenia si cinci Oltenia. Le desparte Oltu1<sau> Alute, rau care vine din Transilvania si se varsa in Dunare.

       Ierarhia rangurilor a slujbelor merge la infinit au vrut sa invie vechile denumiri ale dregatoriilor din Imperiul Bizantin. Domnul are un mare spatar sau conetabil, un mare postelnic sau prim-ministru, un mare slujbas sau camara, un mare logofat, un mare vornic, un mare portar al palatului, un mare paharnic , un mare stolnic,  mare masalagiu  si strajerii copiii de curte etc. Fiecare din aceste ranguri se subimparte in sapte sau opt clase.

     Mitropolia are un venit de peste patru sute de mii de piastri. Episcopia de Ramnic de 150 de mii si celelalte doua de 80 pana Ia 100 de mii. Mitropolitul unul din episcopi trebuie totdeauna sa ia parte la divan. Este greu sa gasesti in Europa un cler mai nestiutor, mai superstitios mai dedat desfraului decat el din Tara Romneasca. Intalnirile for obisnuite, dupa slujba bisericeasca sunt la carciumi in locurile de perditie. Demnul respectabilul mitropolit Igantie, care din nefericire pentru aceasta tara, n-a ocupat scaunul arhiepiscopal decat doi ani, a vrut sa curme aceste abuzuri infiintand Ia Bucuresti un seminar. Imprejurarile l-au silit sa plece in 1812 si planul Iui n-a fost urmat.

    Clima Tarii Romanesti este indeobste foarte sanatoasa. Aerul este tare si curat si printre tarani gasesti mult mai multi atingand varsta de o suta de ani decat in alte parti ale Europei. Rasa este frumoasa, mai ales in partea dinspre munte. Intalnesti, dar rar, gusati si chiar cretini. Desi aflate la o latitudine destul de joasa, iarna este totusi atat de aspra incat sunt siliti sa ingroape viile si ea tine trei, patru si chiar patru luni si jumatate uneori. Cade multa zapada si se merge cu sania aproape in fiecare iarna cate doua luni si chiar mai mult. Populatia unei tari atat de intinse si atat de bogate nu era evaluata decal la 1,1 sau 1,2 milioane de suflete. Trebuie spus ca razboaiele, revolutiile care au urmat una dupa alta de atata vreme au silit un numar mai mutt decat indoit <de locuitori> sa se expatrieze. Pe de o parte, gasesti romani  aproape de Pesta, pe de alta pana in Rumelia. Acestia din urma sunt supranumiti kuto // vlahi. S-au asezat mai  ales in Bulgaria, <find> mai fericiti si mai linistiti sub carmuirea despotica a pasalelor si a aianilor decat in propria lor patrie.

     In toate orasele ceva mai mari sunt evrei, mai ales la Bucuresti. Practica unele meserii, ca gravori de peceti, geamgii, tinichigii etc. Ei schimba de asemenea bani. Erau unele pravalii asortate ca acelea ale lipscanilor. Se spune ca in ultima vreme indivizii din clasa de jos a acestui neam erau spionii turcilor si ca au pricinuit multe nenorociri in capitala prin denunturile lor.

      Imi ramane sa vorbesc de tigani. Se fac Inca cercetari din ce tars au venit aceste populatii nomade, care au moravuri atat de ciudate si o limba cu totul deosebita. Multi s-au asezat in Tara Romaneasca si sunt de doua feluri. Tiganii robi, care slujesc la stapanii lor ca slugi, vizitii, bucatari, chiar si femeile ca servitoare. Acestia sunt albi <la fata> sau cel putin de o culoare mai putin intunecata si mai bine crescuti deck ceilalti, deli mereu aplecati spre lene // si furt. Sunt boieri care au cateva sute din acesti tigani si principele Brancoveanu are paisprezece pana la cincisprezece mii. ingaduit stapanilor sa -i maltrateze, sa.-i vanda, sa-i dea, Intr -un cuvant sa faca cu ei ce vor. Ceilalti sunt tiganii ratacitori, care traiesc tot timpul in corturi  din rogojini proaste sau in paduri. Au pielea oachesa, foarte oachesa, sunt zdrentarosi, ei, nevestele si copiii lor si seamana intru totul cu niste talhari. Nu esti in siguranta daca treci singur pe langa una din satrele lor. Traiesc impreuna claie peste gramada, ca animalele, fara sä tina seama nici de varsta, nici de rudenie. Mananca toate mortaciunile pe care le gasesc; intr-un cuvant cu adevarat este hoarda cea mai murdara si mai infama care exista.

 

Sursa: Paul Cernovodeanu, Calatori straini despre Tarile Romane in sec. XIX