Organizarea de stat a Transilvaniei în perioada principatului dependent de Turcia (1541-1683)

        În perioada anilor 1541-1683, Transilvania a fost organizată ca principat, aflat în dependenţă faţă de imperiul Otoman. Această organizare a fost urmarea cuceririi Belgradului de către turci în anul 1521 şi a victoriei acestora de la Mohacs în anul 1526, când statul ungar şi-a încetat existenţa. În aceste condiţii, Transilvania a devenit principat autonom aflat sub suzeranitatea Porţii.

       Prin hotărârile Dietei din 1542 şi 1545, Transilvania s-a transformat în principat sub conducerea unui principe vasal Turciei. Pe plan central, în această perioadă, Transilvania era condusă de către un principe ales de Dietă şi confirmat de sultan. Dar spre deosebire de domnii Ţării Româneşti şi ai Moldovei, principii Transilvaniei nu erau obligaţi să se deplaseze la Istanbul pentru a primi steagul de domnie. Steagul de domnie era trimis de către sultan prin intermediul unui reprezentant al său în Transilvania. În perioada de referinţă, autoritatea principelui tinde să se consolideze deoarece principii Transilvaniei au promovat în mod constant un regim centralizator. Pe de altă parte, magnaţii, baronii şi grofii, cunoscuţi şi sub denumirea generică de “nemeşi”, îşi promovau interesele lor şi militau pentru un regim nobiliar. De altfel, Dietele din 1542 şi din 1545 condiţionau alegerea principelui de respectarea tuturor privilegiilor nobilimii. De aceea, se afirmă, pe drept cuvânt, că în această epocă regimul politic al Transilvaniei a oscilat între sistemul absolutist şi cel nobiliar. In calitate de şef al statului, principele exercita atribuţiuni militare, administrative şi judecătoreşti, încheia tratate internaţionale şi dirija politica externă, declara starea de pace şi de război. Principele Transilvaniei a participat în calitate de şef al unui stat suveran la Pacea Westfalică de la 1648. Dieta Transilvaniei era un organism care îşi desfăşura activitatea nivel central. La lucrările ei aveau acces numai vârfurile dominante ale celor trei naţiuni privilegiate. Aceasta era formată din 200-250 persoane şi desfăşura o activitate legislativă permanentă.

         Nobilimea, în scopul controlării activităţii principelui, a creat Consiliul intim, care desfăşura pe lângă principe o activitate cu caracter permanent. Acest consiliu, format din 10-12 membri, avea obligaţia de a-l sfătui pe principe, conform legilor, iar principele trebuia să ţină seama de aceste sfaturi.

         Organizarea armatei a rămas aceeaşi, în sensul că fiecare nobil trebuia să întreţină o armată proprie şi să răspundă la chemarea principelui. Oraşele, saşii şi secuii aveau obligaţii militare specifice. Ţăranii din regiunile de margine se bucurau de unele înlesniri, în schimbul obligaţiei de a asigura paza hotarelor. În această epoca a crescut numărul mercenarilor, care erau dependenţi de către principe.

        În ceea ce priveşte biserica, odată cu trecerea Transilvaniei sub influenţa otomană, autoritatea bisericii catolice a fost mult diminuată. În perioada pe care o analizăm, în Transilvania erau patru religii recunoscute de către stat: catolică, reformată, calvină şi luterană. Acestea erau numite religii recepte. Biserica ortodoxă a fosat considerată schismatică. Totuşi, ea a profitat de slăbirea autorităţii papale şi s-a organizat ierarhic. Au fost create mai multe episcopii: Vad, Geoagiu, Ineu şi Silvaş şi s-a format Mitropolia de la Alba Iulia pentru toţi românii din Transilvania, dependentă la un moment dat de mitropolia Ţării Româneşti. Mihai Viteazul, ca principe al Transilvaniei, a fondat Mitropolia Bălgradului, Vadului, Silvaşului, Făgăraşului, Maramureşului şi Ţării Ungureşti.

 

Sursa:  ST. PASCU, Voievodatul Transilvaniei