Romanitatea Balcanică: Odiseea Vlahilor din Sudul Dunării și Statul Asăneștilor
Istoria românilor nu se limitează la spațiul carpato-danubiano-pontic. Dincolo de fluviu, în inima Peninsulei Balcanice, a existat o „Românie” uitată, o lume a vlahilor care au ridicat imperii, au sfidat Bizanțul și au păstrat dialecte străvechi până astăzi.
Așezarea slavilor (sec. VI-VII) și formarea statului bulgar sub Asparuh (681) au acționat ca o pană, divizând romanitatea în două: dacoromânii la nord și românii balcanici (aromânii, meglenoromânii și istroromânii) la sud.
1. Harta Vlahiilor: Grupurile etnice din Balcani
Izvoarele istorice îi numesc pe toți vlahi (termen germanic pentru romanici). Aceștia erau organizați în trei mari nuclee:
Grupul Sudic (Aromânii): Concentrați în Tesalia (Vlahia Mare), Epir (Vlahia de Sus), Etolia și Acarnania (Vlahia Mică), Macedonia și Munții Rodope.
Grupul Nordic: Situat în Munții Balcani (Haemus), cu ramificații spre Dunăre.
Grupul Apusean: Răspândit în Serbia, Muntenegru, Bosnia, Dalmația și Istria (Istroromânii).
Prima mențiune sigură apare în anul 976, la cronicarul Kedrenos, care relatează uciderea lui David (fratele țarului Samuel) de către niște „vlahi călători”. Mai târziu, în 980, Niculița primește de la Vasile al II-lea Macedoneanul domnia peste vlahii din Elada, o provincie cu autonomie fiscală și militară.
2. Revolta din 1066 și afirmarea politică
Sub presiunea fiscului bizantin, vlahii din Tesalia se revoltă în 1066. Centrul rezistenței a fost casa românului Verivoiu (Berivoiu) din Larissa, iar printre lideri s-au numărat Grigore Bumbăcarul și Teodor Scriban. Această mișcare a demonstrat forța comunităților vlahe de a-și proteja privilegiile în fața exceselor imperiale.
3. Epopeea Asăneștilor (1185): Statul Româno-Bulgar
Cel mai strălucit moment al românilor sud-dunăreni este Răscoala fraților Petru și Asan din 1185. Provocată de politica fiscală a lui Isac al II-lea Anghelos, revolta a dus la nașterea unui nou stat puternic în Balcani.
Ioniță Caloianul – „Regele Bulgarilor și al Vlahilor”
După Petru și Asan, conducerea este preluată de Ioniță Caloianul, cel mai abil diplomat al dinastiei.
Recunoașterea Papală: În 1204, Ioniță primește de la Papa Inocențiu al III-lea coroana de rege și sceptrul, fiind uns ca „rege al bulgarilor și valahilor”.
Extinderea: Statul se întinde până la Varna și Munții Rodope, devenind o putere de temut chiar și pentru Imperiul Latin de la Constantinopol.
4. Transformarea în Stat Bulgar: Ioan Asan al II-lea
Sub Ioan Asan al II-lea (1218-1241), statul atinge apogeul teritorial (de la Marea Neagră la Marea Adriatică). Totuși, acum are loc un proces de „bulgarizare” a limbajului politic.
Abandonarea elementului vlah: Ioan Asan al II-lea se intitulează „țar al bulgarilor”, renunțând la dualismul româno-bulgar.
Tradiția statală: Bulgarii aduceau moștenirea țarilor Simeon și Samuel, biserica ortodoxă și cultura slavă, elemente care au absorbit treptat identitatea politică a românilor.
5. Destinul Românilor Balcanici: Asimilare și Izolare
După apogeul dinastiei Asăneștilor, românii sud-dunăreni au intrat într-un lung proces de izolare. Separați de masa românilor nord-dunăreni, aceștia au fost supuși deznaționalizării de către statele balcanice moderne.
Astăzi, urmașii acestor „vlahi” mândri mai supraviețuiesc în mici comunități, însă dialectele lor (în special istroromâna și meglenoromâna) sunt pe cale de dispariție, locuitorii adoptând deseori exonimul „vlași” dat de vecinii lor slavi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu