Legatul politic al lui Mailat

    Voievodul de origine româneascǎ Ştefan Mailat grupeazǎ în jurul sǎu o mare parte a stǎrilor transilvane şi constituie o partidǎ potrivnicǎ regelui Ioan Zápolya, declanşând în anii 1539-1541 o puternicǎ mişcare de desprindere a Transilvaniei din regatul Ungariei. Buni cunoscǎtori ai slǎbiciunii regilor competitori, dezamǎgiţi în aşteptǎrile unui ajutor creştin dezinteresat, neliniştiţi de gândul redeschiderii conflictului dinastic prin cǎsǎtoria lui Zápolya cu Isabella (1539) şi cuprinşi de teama primejduirii din partea Turciei în plinǎ ascensiune, participanţii la acţiunea politicǎ a lui Mailat ignorǎ veleitǎţile pretendenţilor regali şi încearcǎ transformarea Transilvaniei într-un stat autonom sub suzeranitatea Porţii. Scopul mişcǎrii era bine cunoscut în epocǎ, umanistul Anton Verancsics, slujbaş al bisericii din Alba Iulia, putând scrie la 12 martie 1540 cǎ „Mailat împreunǎ cu asociatul sǎu Balassa se pregǎtesc sǎ cuprindǎ Transilvania şi sǎ o despartǎ de Ungaria, pentru a o stǎpâni cu ajutorul şi în înţelegere cu Turcul, în fiecare an plǎtind tribut, la fel precum domnii Moldovei şi Ţǎrii Româneşti”.

       În acţiunea sa, Ştefan Mailat s-a sprijinit pe nobili, pe secui şi mai ales pe forţele româneşti din cuprinsul propriilor stǎpâniri - precum Ţara Fǎgǎraşului, domeniile Vinţ şi Vurpǎr -, din ţinuturile de margine Hunedoara şi Banat, la care se adǎugau feudele moldovene. Nimic mai firesc pentru un descendent din boieri fǎgǎrǎşeni decât a se înconjura de familiari români, precum nobilul Ludovic de Mâtnic, cǎpitanul de oşti Mihail de Peştiş, vigesimatorul Matei Literatul din Densuş şi popa Grama, cu rosturi de cancelar şi diplomat al voievodului. Nu a fost ocolit nici sprijinul din partea domnilor de peste Carpaţi, dovadǎ cǎ, la 10 aprilie 1540, Ştefan Lǎcustǎ al Moldovei era gata sǎ-i trimitǎ oşteni în ajutor, oferindu-şi la nevoie participarea în persoanǎ, în timp ce oştile muntene, trimise în acelaşi scop de Radu Paisie, se gǎseau la 12 august 1540 în sudul Transilvaniei.

       Cumpǎnind noul raport de forţe statornicit prin moartea regelui Zápolya şi prin revenirea lui Mailat şi Balassa în fruntea voievodatului, dieta de la Sighişoara le încredinţa la 29 august soarta ţǎrii în calitate de cǎpitani generali şi fǎcea cunoscute prin soli hotǎrârile sale domnilor din Ţara Româneascǎ şi Moldova cǎrora le oferea prietenia. Între timp Ştefan Mailat şi susţinǎtorii sǎi au intervenit la Poartǎ, obţinând din partea sultanului trimiterea unui sol care, la începutul lui septembrie 1540, cerea reprezentanţilor stǎrilor, întruniţi la Biertan, sǎ-l recunoascǎ pe Mailat de stǎpân legitim. În condiţiile existenţei unor deosebiri de interese şi pǎreri între participanţi, mulţi oscilând între Mailat, Isabella şi Ferdinand, rǎspunsul solicitat a fost amânat. Dar timpul şi demersurile pe lângǎ sultan ale vǎduvei Isabella şi ale pǎrintelui acesteia, regele Sigismund I al Poloniei, au dat câştig de cauzǎ acestora şi minorului Ioan Sigismund Zápolya, pentru care a fost obţinutǎ recunoaşterea succesiunii.

         Prin aceastǎ revenire a sultanului asupra hotǎrârii iniţiale favorabile lui Mailat, destinul politic al acestuia era pecetluit, dar nu şi a formulei statale pe care a iniţiat-o şi a promovat-o. Pentru moment, voinţa transilvǎnenilor şi a domnilor sprijinitori din Ţara Româneascǎ şi Moldova pǎrea înfrântǎ de intervenţia Turciei şi a Poloniei, dar campania victorioasǎ a sultanului Soliman asupra Budei (1541) a tranşat definitiv problemele litigioase. De acum Ungaria Centralǎ şi de Sud împǎrtǎşea soarta paşalâcului turcesc, pǎrţile nord-vestice ale regatului defunct reveneau lui Ferdinand de Habsburg iar voievodatul Transilvaniei cu Banatul şi Partium pânǎ la Tisa se constituiau de fapt, dincolo de titulaturi şi formule diplomatice, într-un principat autonom sub suzeranitatea Porţii Otomane. Noua ordine politicǎ instituitǎ a fost recunoscutǎ şi sancţionatǎ de reprezentanţii stǎrilor prin hotǎrârile dietelor din anii 1541-1543 ţinute la Debreţin, Târgu Mureş, Turda şi Cluj, urmând ca de acum principatele sǎ-şi formeze şi definitiveze propriile structuri instituţional statale.  

Sursa: Avram Andea, Suzana Andea, Istoria Romaniei. Transilvania Vol. I