Istoria celtilor din Transilvania

   Sosirea celţilor în Transilvania este precedată de ocuparea Romei în 390/383 Î.Hr de tribul Senonilor, intrând astfel în sfera istoriografiei romane antice, marcând începutul numeroaselor izvoare literare referitoare la ei. Conduşi de Brennos aceştia porniseră din zona Elveţiei. unde piesele celtice din Italia datate în această perioadă îşi găsesc cele mai apropiate analogii. Nu ne este deci cunoscut fondul local transilvănean peste care sosesc celţii. Această populaţie a pornit din zona cisalpină spre nord şi a coborât pe Dunăre (din această perioadă datează descoperirile de la Sopron din Ungaria). Apoi au urmat primele infiltrări in Transdanubia şi continuarea expansiunii spre est. ajungând in Crişana încă din a doua jumătate al secolului 4 î.Hr. In nord-vestul României simbioza dintre purtătorii grupului Sanislău-Nir şi celţi este atestată de fonnele ceramice hallstattiene în aşezări le noilor veniţi. In aceeaşi perioadă comunităţi le tracice din nordul şi nord-estul Bazinului Carpatic nu sunt influenţate de mişcarea de populaţie a cel Ii lor. aceştia din urmă ne ajungând încă în acele regiuni. 

      Pătrunderea grupurilor celtice în Transilvania a fost plasată de către Jean Moreau la sfârşitul secolului 5 î.Hr.. pe când Ion Horaţiu Crişan în legătură cu acest aspect sublinia anul 350 î.Hr. ca moment al infiitrărilor6 În ultima perioadă cercetătorii români încearcă punerea în legătură al ocupării Transilvaniei de către celţi cu data primirii soliei acestora de către Alexandru cel Mare în jurul anilor 335/334, undeva la confluenţa Moravei cu Dunărea, la bariera imperiului macedonean. In faţa unui regat bine închegat s-a presupus retragerea celţilor în Transilvania. Principala cale de pătrundere dinspre Câmpia Maghiară pare a fi fost pe Mureş, itinerar atestat de fibula descoperită la Pecica, judeţul Arad  fiind deci cea mai vestică descoperire timpurie din România. 

     După moartea lui Alexandru cel Mare începe epoca mercenariatului celtic în lumea elenistică. Este perioada când în urma luptelor dintre romani şi tribul celtic al Senonilor (295 şi 280 î.Hr.) scade afluxul transalpinilor în Italia. Tot acum se desfăşoară expediţii le  spre sud-vest. Principala acţiune cu interferenţe pentru zona cercetată este expediţia spre Tracia şi in regatele diadohilor, incepută în 279 L!lr. şi unnat de trecerea Hellespontului la chemarea lui Mithridates al II-lea în 278 î.Hr. In 276 i.Hr. la chemarea lui Ptolemaios Philadelphos celţii apar ca mercenari chiar în Egipt. 

    Acţiunile din Balcani, întreprinse într-o primă instanţă de triburile estice, au fost urmate de orientarea dunăreană a unei părţi din populaţia celtică central europeană ceea ce duce la separarea Celticii occidentale şi orientale. În Galia sunt atestate primele emisiuni monetare pe când în ceea ce priveşte estul Europei se fac simţite urmările incursiunilor balcanice asupra culturii materiale, cum ar fi apariţia unor artefacte de influenţă tracică. In urma creşterii importanţei elementului celtic Celtica dunăreană se consolidează. În Transdanubia arheologia a smprins o mixare a cel ţi lor şi pannono-illirilor, respectiv a sciţilor în Câmpia Tisei. Apar centre de putere cu toponimie specifică, precum Potaissa. Arrutum. Noviodunum. Aliobrix sau Carrodunum". Grupul Scordiscilor, condus de Bathanatos s-a stabilit între Drava şi Sava. Este perioada permanentelor mişcări de comunităţi şi pentru Transilvania. Migrarea populaţiei prezente de mai mult timp sau stabilirea unor grupuri de noi veniţi este atestată prin creşterea cantitativă a descoperirilor.

    După 225 î.Hr. în urma conflictelor între romani şi tribul Boiilor, aceştia din urmă se retrag în Elveţia. In 193 după înfrângerea definitiva în nordul Italiei. Boii vor apare şi se vor stabili în Bazinul Carpatic până la expansiunea regatului dac sub Burebista. In 210 Î.Hr. regatul celtic Tylis din Tracia cade, urmat de înfrângerea galaţilor de câtre Eumenes din 184 î.Hr. In ciuda înfrângerilor celţii rămân un factor de nelinişte pentru Grecia şi Asia Mică. Din 250 î.Hr. datează primele emisiuni monetare din estul lumii celtice. apărute sub influenţă greacă. Scordiscii din zona Belgradului vor invada Macedonia în anul 141 î.Hr. 

     A doua jumătate al secolului 2 î.Hr. este perioada afirmării romane tot mai puternice. Este perioada acelor schimbări pentru Transilvania care vor pune capăt stăpânirii celtice.

   Relaţiile dintre triburile celtice intracarpatice şi cele extracarpatice sunt foarte vag documentate. Pentru teritoriile din afara arcului Carpatic. este atestată prezenţa vremelnică fară stabilitatea unor mici grupuri celtice, piesele specifice acestora provenind mai mult din relaţiile comerciale. Situaţia diferă în cazul zonelor aflate la sud şi sud-vest de Transilvania unde în timpul expansiunii celţilor s-au stabilit Scordiscii.nele artefacte din complexele celtice transilvănene au fost aduse din vest, pe când altele au ajuns aici prin contactele ulterioare ocupării Transilvaniei. In acest ultim caz se incadrează fibula de tip Bolcske descoperită la Pruniş şi care se pare că a fost fabricată într­-un atelier din zona Dunării Mijlocii. Cele mai semnificative centre de putere din Bazinul Carpatic se aflau în nord-vestul României şi nord-estul Ungariei de astăzi. pentru zona dintre Dunăre şi Tisa descoperirile semnalate fiind puţine. ca mai apoi un nou centru să fie atestat arheologic în Transdanubia pe cursul mijlociu al Dunării.  În acest context cele mai apropiate analogii pentru artefactele descrise se găsesc printre vestigii le din Ungaria de sud-est in zona Crişurilor in nord-vestul Romaniei şi pe cursul superior al Tisei. 

 

 Sursa:  BERECKI SANDOR, Istoria celtilor din Transilvania