Invatamantul romanesc din Transilvania

     Segmentul social al absolventilor de învatamânt mediu sau superior din interiorul Transilvaniei sau din teritoriile învecinate populate de români este unul deosebit de interesant, asupra caruia istoriografia nu a insistat în suficienta masura. Atentia specialistilor a fost captata, pe buna dreptate, de palierul tinerilor care au frecventat colegiile, universitatile sau seminarele din celelalte zone ale imperiului sau din afara lui, pentru ca din rândurile lor s-a cernut elita creatoare de cultura si conducatoare a miscarii nationale. Dar între aceste vârfuri si mase se interpune în lantul social o veriga relativ noua, asanumita elita colportoare, alcatuita, în mare parte, din cei care au frecventat învatamântul mediu. Ei intermediaza relatia dintre creatori si lumea rurala, prelucrând, adaptând si popularizând marile idei europene ale veacului, chiar daca nu s-au remarcat prin opere originale.

       Regimul habsburgic a preluat, odata cu provincia, povara unui învatamânt slab organizat, bazat pe traditiile secolelor anterioare. Prioritatile fiind altele, Curtea nu a reusit, decenii de-a rândul, sa modifice în profunzime domeniul educational. Chiar si institutiile de învatamânt înfiintate la începutul secolului, în conditiile ofensivei catolice, preiau sistemul de organizare dinainte existent si folosesc programe gata înradacinate si maturizate în evul mediu.Reluarea prozelitismului catolic prin intermediul ordinelor calugaresti se înscrie printre strategiile conservatoare utilizate de Viena pentru consolidarea puterii. 

         Cei mai utilizati, nu numai în domeniul scolar, au fost iezuitii. Alungati si rechemati de mai multe ori de catre autoritatile transilvanene, membrii faimosului ordin întemeiat de Ignatiu de Loyola cunosteau în amanuntime zona, reluându-si activitatea în scolile pe care înainte fusesera constrânsi sa le paraseasca si punând bazele a numeroase institutii de învatamânt noi. Cu sprijinul consistent al Vienei, beneficiind de un cadru juridic si politic convenabil, ei controleaza la începutul secolului al XVIII-lea principalele focare de educatie catolica din Ungaria si Transilvania: facultatile de la Târnavia si Casovia sau colegiile de la Buda, Cluj si Györ, detinând, pe lânga acestea, în 1716, tot în Ungaria si Ardeal, 28 de gimnazii si 6 convicte. Extinderea a fost atât de spectaculoasa, încât în 1773, în momentul desfiintarii ordinului, iezuitii erau în posesia a 41 de gimnazii, 7 convicte si 12 seminare teologice, fara a lua in considerare facultatile si academiile. Programa lor de învatamânt, urmata si de alte ordine calugaresti, cu mici modificari, era cea mai solida si mai bine închegata dintre toate programele catolice de studii. Ratio atque Institutio Studiorum Societatis Jesu, pe scurt Ratio Studiorum, continând 28 de capitole, redactat în 1586 de catre o comisie condusa de Claudiu Aquaviva, reconfirmat si reeditat în 1591 si 1599, s-a mentinut aproape trei secole, fara a suferi schimbari esentiale. Documentul stabilea categoriile de gimnazii sau de scoli superioare, tematicile de curs sau de examen, principiile de organizare a activitatii educationale si orarul de învatamânt, în forme foarte riguroase si durabile. De-abia în anul 1735, iezuitul Molindes restructureaza în mica masura programa prin actul Instructio privata seu Typus cursus annui, în care, fara a se realiza desprinderea de educatia umanista, se prevedea intensificarea studiului istoriei, o materie pâna atunci neglijata. Aprobând cele câteva transformari minore în acelasi an, Carol al VI-lea, în patenta sa Über die Ordnung und Einrichtung der Schulen, introduce si clauza ca profesorii din scolile iezuite sa fie cunoscatori ai limbii germane. 

     O parte consistenta a retelei scolare din Transilvania ajunge treptat sub controlul piaristilor. Pe la 1600, Iosif Calasanti pusese bazele unei congregatii ridicate de papalitate, în 1625, la rang de ordin. Comunitatea calugarilor piaristi fusese apoi retrogradata devenind congregatie în 1646, pentru ca, din 1669, papa sa-i reacorde statutul de ordin10. Activitatea noului instrument al

prozelitismului catolic se axa, cu preponderenta, pe educarea elementelor paupere ale societatii. Patrunderea viguroasa a ordinelor catolice în reteaua scolara transilvana a avut ca principal efect facilitarea accesului nivelurilor sociale inferioare la educatie. 

        Între 1716 si 1740, dietele de la Sibiu si Medias stabilisera anumite reglementari în materie de învatamânt catolic. Dieta din 1723, tragând un semnal de alarma asupra nivelului scazut al programelor de studii si asupra pregatirii ineficiente a categoriilor nobiliare, propunea, totodata, adoptarea modelelor apusene de organizare scolara sau înfiintarea a noi universitati si a unei academii politice18. Patentele imperiale din 1715 si 1723 confirmau dreptul de control al statului asupra retelei de învatamânt, ele fiind urmate de articole de lege întocmite pentru a consolida aceasta prerogativa. 

        Scolile protestante din Transilvania au avut mult de suferit în urma ofensivei catolice. S-au facut mai multe planuri de preluare de catre catolici a bunurilor lor, nu li s-au acordat despagubiri pentru pierderile suferite în timpul razboiului curutilor, au fost deposeda de cladiri si de mari parti domeniale, li s-au stabilit impuneri excesive, li s-a interzis adunarea fondurilor pentru refacere, extindere sau studii în strainatate, unele nu au primit aprobare de functionare sau au fost declasate, s-au vehiculat proiecte care le reduceau la nivelul scolilor gramaticale, din 1731 desfasurarea cursurilor ce depaseau gramatica avea nevoie de aprobare imperiala, în 1715 si 1723 li s-au anulat clasele superioare de umana si filosofie, atributiile de coordonare ale superintendentilor si curatorilor s-au diminuat. În urma decretului de toleranta, datorita eforturilor personale ale lui Iosif al II-lea, situatia protestantilor se reechilibreaza. Ei sunt reprimiti masiv în oficiile comitatense si în alte functii, profesorii lor sunt invitati în academiile regale sau în

universitatile de stat, drepturile cetatenesti le sunt completate, asa încât, de prin 1784-1785, reasezarea structurilor confesionale devine vizibila.

      Învatamântul ardelean paseste în veacul al XIX-lea cu o retea scolara compacta si coerenta. Romano-catolicii aveau un Liceu academic la Cluj, gimnazii la Alba-Iulia, Târgu-Mures, Sumuleu-Ciuc, Sibiu, Odorhei, Canta si Bistrita si scoli centrale la Sibiu, Brasov, Cluj, Târgu-Mures, Odorhei, Sumuleu-Ciuc, Alba si Dumbraveni; greco-catolicii coordonau gimnaziul de la Blaj si scolile centrale de la Blaj si Nasaud; reformatii erau în posesia colegiilor de la Aiud, Cluj si Târgu-Mures, a gimnaziului de la Odorhei, a scolii gramaticale de la Orastie si a scolilor orasenesti de la Dej, Zalau, Turda, Ocna-Sibiului si Târgu-Secuiesc; luteranii tutelau gimnaziile de la Sibiu, Brasov, Medias, Sighisoara si Bistrita si scolile orasenesti de la Brasov, Cluj, Sebes, Rupea, Orastie, Sinca Mare, Nocrich, Miercurea si Reghin; unitarienii detineau Colegiul de la Cluj, gimnaziul de la Turda, scoala gramaticala de la Rimetea si 12 scoli diecezane, iar ortodocsii patronau scoala centrala de la Sibiu si scoala oraseneasca românogreaca de la Brasov 194. La toate aceste institutii de învatamânt se adaugau scolile vernaculare, triviale sau alte tipuri de scoli satesti, în tot mai mare masura controlate si sprijinite de catre stat.

Sursa: Remus Campeanu, Intelectualitatea romana din Transilvania in veacul al XVIII lea