Institutia Parlamentului in Romania interbelica

     Prin reforma constituţională din 1917-1918, nu s-au adus modificări din cele două camere: Adunarea deputaţilor şi Senatul. A fost abolit sistemul votului cenzitar şi s-a stabilit că Adunarea deputaţilor se alegea de către cetăţenii români majori, prin vot obştesc obligatoriu, egal, direct şi secret şi pe baza reprezentării proporţionale, iar Senatul se compunea din senatori aleşi de cetăţenii români de la vârsta de 40 de ani împliniţi şi din senatori de drept (moştenitorul tronului de la vârsta de 18 ani împliniţi, cu drept de vot deliberativ numai de la împlinirea vârstei de 25 ani; mitropolitul şi episcopii eparhioţi).

    Constituţia modificată din 1923 a fost un pas înapoi, în raport cu această reformă constituţională, în privinţa componenţei parlamentului; condiţiile în care a fost elaborată această Constituţie modificată nu mai erau cele din anii 1917-1918, când modificarea Constituţiei a fost impusă şi de eroismul ostaşilor români pe câmpul de luptă, dar şi de acţiunile maselor pentru revendicări democratice, stări de lucruri ce nu puteau fi neobservate şi neluate în seamă de guvernanţii României. Cu toate că a fost menţionată în Constituţia modificată în 1923 prevederea referitoare la universalitatea votului, faptul că femeile nu au avut exerciţiul drepturilor politice (vezi art.6 alin. 2), iar majoratul politic pentru a fi alegător la Adunarea deputaţilor era de 21 de ani, iar la Senat de 40 de ani, arată, deopotrivă că votul decretat universal era departe de a corespunde acestei caracteristici. Modul cum a fost concepută componenţa Senatului arată, de asemenea, că guvernanţii României şi clasele pe care aceştia le serveau au întreprins acţiuni hotărâte şi au luat măsuri pentru a goli cât mai mult dreptul de vot de conţinutul său real. Senatul s-a compus, după prevederile Constituţiei din senatori de drept, în legătură cu care trebuie să spunem că s-a hotărât mărirea numărului lor cu persoane care deţineau funcţiuni înalte în stat (moştenitorul tronului de la vârsta de 18 ani, mitropolitul ţării, capii confesiunilor recunoscute în senat, în anumite condiţii, Preşedintele Academiei Române) cu foşti demnitari ai statului (foşti preşedinţi de Consilii de Miniştri cu patru ani vechime, foşti miniştri cu o vechime de cel puţin 6 ani în diferite guvernări, foşti senatori şi deputaţi în cel puţin 10 legislaturi, generali de rezervă şi în retragere ş.a.) şi din senatori aleşi, prevăzându-se dispoziţii prin care, în mod vădit a fost încălcată universalitatea dreptului; s-a stabilit că, pe lângă senatorii aleşi pe circumscripţii electorale de către cetăţenii români de la 40 de ani împliniţi, au mai existat senatori aleşi de anumite corpuri constituite în stat; consiliile comunale şi judeţene, camerele de comerţ, industrie, muncă şi agricultură, precum şi universalităţile din ţară. Prin acestea s-a încălcat nu numai universalitatea votului, ci şi caracterul lor direct.

       În punerea în aplicare a dispoziţiilor Constituţiei modificate în 1923 cu privire la exerciţiul dreptului de vot, a fost elaborată Legea electorală din 1926, care prin dispoziţiile ei, a golit şi mai mult votul universal de conţinutul său real. A servit în mod nemijlocit acestui scop, crearea prin legea sus citată, a acelei prime electorale, potrivit căreia partidul ce întrunea în alegeri 40% din voturi, primea jumătate din numărul locuitorilor din Adunare deputaţilor, iar restul de jumătate se împărţea între toate partidele, inclusiv partidul majoritar, care au obţinut minimum 8% din voturi pe ţară, în raport cu procentul de voturi obţinut; în felul acesta, partidul ce obţinea o majoritate

relativă în alegeri (40% din voturi) ajungea să obţină cel puţin 70% din mandatele de deputaţi, în timp ce toate celelalte partide care obţinuseră 60% din voturi nu luau decât 30% din locurile de deputat. Iată cum o situaţie ce nu corespundea raportului real de forţe politice asigura partidului ce a organizat alegerile şi guvernului său un sprijin eficient în parlamentul ţării.

Sursa: Florin Negoita, Istoria statului si a dreptului romanesc