CAMPANIA ARMATEI ROMÂNE ÎMPOTRIVA GERMANIEI NAZISTE

       În ziua de 24 august 1944, la ora 0³⁰, armata română a încetat acţiu­nile militare împotriva Uniunii Sovietice şi a Coaliţiei Naţiunilor Unite. Trupelor germane, aflate pe teritoriul României, li s-a pus în vedere să pără­seas­că, în cel mai scurt timp, teritoriul statului român. Deoarece ieşirea României din Axă însemna încetarea livrărilor de pe­trol către Germania şi pierderea unui spaţiu strategic important, cu con­se­cin­­­ţe directe asupra frontului din Balcani, Berlin-ul a reacţionat cu promtitu­di­ne. Germania concepuse anterior, ca şi în cazul Ungariei, un plan, numit „Mar­ga­ret II”, prin care, într-o situaţie extremă, să poată prelua controlul asupra României. Încă din noaptea de 23/24 august, Hitler a ordonat generalului Alfred Gerstenberg să instaleze un guvern progerman la Bucureşti. Ostilităţile dintre trupele germane şi cele române au început în dimineaţa zilei de 24 august când generalul Gerstenberg a ordonat trupelor să ocupe Bucureştiul. Comandamentul Militar al Capitalei dis­punea, iniţial, de 7.000 de militari. În oraş mai avea reşedinţa Regi­men­t­ul de gardă călare şi un batalion din Regimentul 2 care de luptă; de asemenea, pe aerodromurile din jurul Capitalei se afla Batalionul 4 paraşutişti. Marele Stat Major a ordonat unor trupe de pe linia frontului, Târgovişte, Bolintin, să se îndrepte spre Bucureşti. După ce tentativa germanilor de a intra în Bucureşti a eşuat, Ger­st­en­­berg a ordonat aviaţiei să înceapă bombardarea oraşului; distrugerile provo­ca­te de aceste atacuri au fost puţine datorită artileriei antiaeriene şi aviaţiei române. Trupele române au trecut la lichidarea efectivelor din Wermacht bari­­ca­date în sediile misiunilor militare. Pe 25 august, pasul Predeal – impo­r­­tan­tă cale de aprovizionare şi de retragere a trupelor germane – a fost ocu­pată de Divizia 1 munte dislocată lângă Braşov; în zilele următoare Braşovul a fost curăţat de trupele germane.

       La 26 august 1944 se predau ultimele forţe germane din Bucureşti şi s-a trecut la lichidarea unităţilor germane din Pădurea Băneasa. La 28 au­gust trupele germane de la Otopeni conduse de Gerstenberg sunt forţate să se re­tra­gă spre Ploieşti. În luptele din Bucureşti şi împrejurimi, armata română a pierdut 1.400 militari, iar cea germană aproximativ 7.000, între care 7 gene­rali. Ultima mare grupare germană de pe teritoriul României era concen­trată în zona Ploieşti. Până la 31 august, prin acţiuni susţinute ale armatei române, zona petroliferă din Valea Prahovei a fost eliberată.  În alte părţi ale ţării rezistenţa germanilor a fost mai slabă şi mai puţin organizată. La 30 august în portul Constanţa intrau primele nave so­vi­e­­tice. La sfârşitul zilei de 31 august 1944 toate trupele germane din România au fost anihilate. În perioada 23-31 august Armata română a pierdut peste 8.500 de militari, morţi şi răniţi, în timp ce germanii au înregistrat peste 5.000 de morţi şi aproximativ 56.000 de prizonieri. Germanii capturaţi au fost predaţi, la cererea comandantului sovietic, unităţilor Armatei Roşii.

       Paralel cu neutralizarea forţelor germane, Armata română a trecut la operaţiunea de acoperire a frontierelor, misiune realizată de către Armata I, comandată de ge­ne­ralul Nicolae Macici. Scopul operaţiunii era acela de a preveni pă­trun­de­rea unor trupe germane de pe teritoriul Jugoslaviei, Ungariei sau din Balcani.

        La 30 august 1944 România a declarat război Ungariei iar Armata română a intrat în acţiune pentru eliberarea Transilvaniei. La 7 septembrie, deşi Marele Stat Major insistase ca eliberarea Transilvaniei să revină unui grup de armate române creat în acest scop, comandantul suprem sovietic a ordonat Frontului 2 ucrainean să preia comanda generală a forţelor româno-so­vietice aflate pe teritoriul României. Ca urmare, Armata a IV-a a fost subordonată Armatei LIII sovietică. Bătălii grele s-au purtat la Târgu Mureş (eliberat la 28 septembrie), Păuliş, Timişoara, Cluj (eliberat la 11 octombrie). Căderea Debreţinului, la 20 octombrie şi avansarea unităţilor sovietice de tancuri spre Tisa, au deter­mi­­nat retragerea rapidă a frontului ungar spre vest, ceea ce a facilitat acţiu­ni­le ofensiva ale Armatei a IV-a române. Ea a reuşit ca până la 25 octombrie 19­44 să elibereze Carei-ul, ultima localitate românească aflată sub ocupaţie maghia­ră. Între 21 septembrie – 25 octombrie 1944, Armata a IV-a română con­dusă de generalul Gheorghe Avramescu, care a avut rolul principal în eliberarea Transilvaniei de nord-vest, a pierdut din cei aproximativ 120.000 de militari angajaţi în luptă, în jur de 25.000 de oameni, morţi, răniţi, dispă­ruţi. Pe 26 octombrie 1944, Comisia Aliată de Control – dominată de sovietici – a cerut reducerea efectivelor Armatei române la 9 divizii de infanterie, o divizie de vânători de munte şi două divizii de cavalerie. Ca urmare a protestelor Comandamentului român, sovieticii au revenit şi au acceptat ca România să păstreze pe front 16 divizii.

       La începutul lunii octombrie 1944, Armata I română a fost concen­trată în vederea ofensivei împotriva Ungariei, pe direcţia Oradea – Debreţin, împreună cu divizia de voluntari „Tudor Vladimirescu”. La 11 noiembrie, trupele române alături de unităţi sovietice au atacat Budapesta. Corpul VII românesc din Armata I, comandat de generalul Nicolae Şova se afla în centrul dispozitivului de atac. Între 1-15 ianuarie 1945 unităţile româneşti au pătruns în urma unor lupte grele de stradă în interiorul Budapestei pe o adâncime de 6 km. Din or­dinul Înaltului Comandament Sovietic, între 15-16 ianuarie unităţile Cor­pului VII român au fost retrase din oraş şi redislocate în nord, la fron­ti­e­ra cu Cehoslovacia. Prin această decizie, luată cu două zile înaintea capitulării garnizoanei germano-ungare din Budapesta, trupele române au fost private de satisfacţia victoriei, asumate în întregime de Armata Roşie. România a pi­e­r­dut în luptele pentru cucerirea Budapestei aproximativ 11.000 de sol­da­ţi.

         În aceeaşi vreme cu desfăşurarea luptelor din capitala ungară, Cor­pul IV român şi Armata a IV-a română au continuat înaintarea, împreună cu unităţile sovietice, în nord-estul Ungariei, atingând Tisa la 1 noiembrie 19­4­4. În această zonă se aflau masivele muntoase Notra, Bükk şi Hegyallia, care constituiau un obstacol ce trebuia străbătut de trupele româneşti şi sovietice înainte de a pătrunde în Cehoslovacia. Rolul cel mai important în forţarea acestor munţi a revenit armatei române. Între 23 noiembrie – 31 decembrie 1944 a fost trecută frontiera cu Cehoslovacia. Armatele I-a şi a IV-a române au angajat în luptele din Ungaria, des­făşurate între 6 octombrie 1944 – 15 ianuarie 1945, un efectiv de 210.000 de militari. Dintre aceştia, au pierdut aproximativ 43.000 de militari (morţi, răniţi şi dispăruţi). În lunile ianuarie – martie 1945, Armatelor I-a şi a IV-a române le-a fost încredinţată o fâşie secundară de atac: cucerirea Munţilor Javorina şi Metalici. Armata a IV-a a fost implicată în operaţiunea de sprijinire a unităţi­lor sovietice în operaţiunea „Zvolen – Banska –Bystrica”. Încheierea războiu­lui a găsit trupele române la 80 km de Praga. În timpul luptelor din Cehoslovacia şi Austria, desfăşurate între 18 decembrie 1944 – 12 mai 1945, Armatele I-a şi a IV-a române au pierdut 66.500 de militari (morţi, răniţi şi dispăruţi) din cei aproximativ 250.000 de soldaţi angajaţi în operaţiuni.

       În cei trei ani, 10 luni şi 20 zile de război, Armata română a pierdut un număr de 794.562 de militari (92.620 morţi, 333.966 răniţi, 367.966 dis­pă­­ruţi) dintre care 624.740 în campania din est şi 169.822 în campania din vest. Efortul de război al României s-a cifrat (în plan economico-finan­ciar) la peste un milion de dolari S.U.A. (la valoarea anului 1938). Deşi s-a situat pe locul al patrulea (după U.R.S.S., S.U.A. şi Marea Britanie) din punc­tul de vedere al jertfelor de sânge pentru înfrângerea Germaniei na­zis­te, Ro­mâ­nia nu a primit statutul de stat cobeligerant, iar la Conferinţa de pace de la Paris (1946) a fost tratată ca un stat învins. Tratatul de pace din 10 februarie 1947 prevedea că graniţa dintre U.R.S.S. şi România era cea stabilită în iunie 1940; pe de altă parte, era anulat Dictatul de la Viena din 30 august 1940; graniţa cu Bulgaria rămânea cea din 1913.

 

 

 

Sursa: Buzatu Gheorghe, România şi războiul mondial din 1939-1945