Tradiții de Nuntă, Botez și Înmormântare în Valahia secolului al XVIII-lea
1. Nunta în Valahia: O Ceremonie de Trei Zile și Trei Nopți
În vechea Valahie, căsătoria nu era neapărat rezultatul unei idile romantice, ci mai degrabă o partidă hotărâtă de părinți, un obicei întâlnit în marile familii nobiliare ale Europei.
Pregătirile și Tarafele de Lăutari
Nunta cădea întotdeauna Duminica, dar sărbătoarea începea cu mult înainte:
Mesele de joi: Banchetele începeau cu trei zile înainte, cu mese separate pentru bărbați și femei.
Muzica de zori: Tarafele de lăutari cu viori și cobze cântau în curțile logodnicilor în fiecare dimineață, de joi până duminică.
Darurile: Moșiile trimiteau plocoane bogate, iar numărul invitaților era atât de mare încât se serveau până la 70 de feluri de mâncare.
Ritualul din Ziua Nunții
Duminica, drumurile spre biserică erau decorate cu ramuri de brad. Mirele, însoțit de o gardă de seimeni (soldați călări), mergea să ridice mireasa. Un moment simbolic era vărsarea unei cofe cu apă înaintea mirelui când acesta descăleca la casa miresei.
În biserică, ritualul ortodox culmina cu punerea cununilor pe capul mirilor și aruncarea banilor (sau a nucilor și alunelor la familiile mai modeste) ca semn de belșug.
2. Obiceiurile de Botez și Nașii
Instituția nașului (sau nunului) era sacră. Nașii de cununie deveneau, de regulă, și cumătri la primul copil.
Botezul: Ceremonia religioasă era urmată de vizite ritualice.
Băia copilului: La câteva luni de la botez, nașa primea copilul, îl îmbăia în apă călduță, îl gătea cu haine noi și îi tăia ritualic șuvițe de păr în formă de cruce, cusând monede de aur pe scufița acestuia pentru noroc.
3. Ritualurile Funerare: De la Pompă Domnească la Bocetele Săracilor
Înmormântarea unei fețe domnești, precum cea a Domniței Pulheria în 1716, paraliza orașul. Moartea era anunțată prin toate clopotele Bucureștiului, iar deținuții erau eliberați pentru a se ruga pentru sufletul defunctei.
Procesiunea și Pomenile
Cortegiul: Sicriul era purtat pe umeri de marii dregători (Ban, Vornic, Logofăt).
Pomenile: Tradiția impunea pomeni la 3 zile, 9 zile, 40 de zile, până la un an.
Sarandurul: Liturghia de 40 de zile era esențială pentru odihna sufletului.
În rândul poporului, văduvele își boceau morții în cimitir zilnic, timp de un an, povestind prin cântec viața celui plecat. Cei mai săraci alegeau să poarte doliu prin privațiuni, umblând cu capul gol indiferent de vreme.
4. Justiția Populară și Spânzurătoarea
În afara Bucureștiului, la Târgul de Afară, se afla locul execuțiilor. Condamnații la spânzurătoare mergeau pe jos spre locul osândei, cerând iertare trecătorilor. Un detaliu uman era gestul femeilor care le ieșeau în cale cu vin, pentru a le alina ultimele clipe.
Hoții erau purtați pe ulițe, legați și bătuiți, fiind obligați să-și strige singuri vina ca avertisment pentru restul comunității.
Comentarii
Trimiteți un comentariu