Călători străini în Țările Romane (1)

   Cei mai numerosi calatori au fost francezii, dintre care se distinge prin bogatia si diversitatea informatiei ca si prin modul in care a surprins starea de lucruri din societatea romaneasca, Eugene Poujade, diplomat de cariera, consulul al Frantei la Bucuresti intre 1849 1854, remarcabil cunoscator al problemelor orientale, luptator pentru apararea drepturilor romanilor si unionist convins.  Poujade sosea in capitala Tarii Romanesti dupa ce detinuse aceea.5i functie la Ianina (1838, intr -o zona cu populatie aromaneasca), Tars (1843), Beirut (1844-1845), Constantinopol §i Malta (1846), Anvers (1848), iar dupa plecarea din Bucuresti avea sa ocupe o pozitie similara la Tunis (1854), Florenta (1861), Torino (1865) §i Cairo (1868). Pentru serviciile aduse Frantei, in 1854 a primit gradul de ofiter al Legiunii de Onoare, iar in 1863 pe cel de comandor. Referindu-se la Rusia si interesele ei in principate, Poujade arata ca dupa ce a incurajat ideile de autonomie, de neam si de independenta nationala, intretinand aici agitatia, neoranduiala si confuzia", ea a participat la inabusirea revolutiei de la 1848, moment in care romanii incercaserd materializrea lor. Dupd 1848, stimulati de prezenta trupelor in Principate, rusii se credeau investiti cu o asemenea superioritate, ca nu se gandeau sa mai mentina alte limite decat cele cerute de politete sau de respectarea convenientelor", astfel ca in momentul evacuarii principatelor in 1851, ofiterii rusi anuntasera populatiile danubiene ca nu vor intarzia sa revina".  Atent observator al realitatilor sociale din societatea romaneasca, Poujade considera ca raporturile dintre boieri si tarani trebuiau schimbate" si asezate pe baze noi, fara arbitrariul si lacomia administratiei". Diplomatul francez era de parere ca cel mai de seama flagel pentru taran a fost administratia care, in judete, s-a dedat, din 1843, la toate abuzurile si toate opresiunile", taranul devenind sclavul fiscului". Solutia pentru corectarea situatiei era un sistem legislativ clar si corent, care sa reglementeze in termeni modemi raporturile dintre proprietari si agricultori", astfel incat proprietarul funciar va plati un impozit egal cu contributia totala a arendasilor agricultori stabiliti pe pamantul sau ".

          Un alt calator francez este Grenier.  Opiniile lui Grenier in legatura cu un viitor mai bun pentru taran si locuitori nu sunt dintre cele mai optimiste, deoarece, argumenta el, nu exista o reprezentare nationala serioasa administratia era fara control si fara traditii", clerul ignorant si fara influenta ", magistratura mereu instabila", sentintele ei putand fi schimbate de domnitor, iar puterea era concentrate in mainile unui singur om, stapan se hotarascd asupra vietii si onoarei slujitorilor sai, fara alt recurs la opinia publica si garantie decat blandetea moravurilor". Cat priveste proprietatea, ea se afla aproape in Intregime, in mainile unei aristocratii inglodata in datorii, fara trecut si fara virtuti militare, deschisa tuturor fanteziilor si ideilor moderne, plutind ca in Olimp, deasupra sarmanului popor de tarani, ramas in urma cu cateva secole si invesmantati ca dacii de pe columna lui Traian, unii inca robi: buni, simpli, putemici, care vor dovedi mai tarziu, la Plevna, tot ce ascundeau in ei, eroism si viitor.  Intre aceste doua extreme nu exista o clasa de mijloc, o a treia stare inteligenta si muncitoare, pentru a uni aceste elemente disparate si a forma un tot national. In locul acestei burghezii laborioase, straini, evrei, facand intregul comert, toate meseriile, de la corsetul femeilor pans la bijuterii si inalte operatiuni bancare; unii ii spoliau pe tarani prin camdtd, la nivelul de jos, altii ii ruinau pe boieri prin imprumuturi oneroase, la nivelul de sus. Iata tabloul diverselor elemente disparate din care se compunea aceasta tara, atat de ciudata, atat de interesanta ", conchidea Grenier.

       Avocat la Curtea de Casatie si la Consiliul de Stat, membru al Academiei din Blois, al Societatii din Berry si at Societatii de Economie Politica din Paris, renumitul economist francez Thibault Lefebvre s-a numarat la randu-i printre occidentalii interesati de spatiul locuit de romani. El a vizitat Tara Romaneasca in doua randuri, 1853 si 1857. A facut o analiza amanuntita si pertinenta a economiei si finantelor romanesti, in care autorul arata cauzele dezvoltarii haotice a economiei, se opreste asupra statutului juridic international al principatelor, aprecieaza efortul acestora pe drumul modernizarii. In acest context, cu atat mai surprinzatoare poate parea afirmatia autorului potrivit careia la sfarsitul domniei lui Alexandru Dimitrie Ghica, Tara Romaneasca avea o situatie financiara ce putea fi invidiata de tarile cele mai bogate ale continentului, numai State le Unite mai aveau finante atat de prospere". Afirmatia este argumentata de raportul dintre venituri si cheltuieli, insistandu-se pe sursele de aprovizionare ale bugetului: impozitele directe capitatia si patenta; impozitele indirecte, cele percepute din: saline, vami, trecerea turmelor din Ardeal, veniturile de pe domeniile statului, taxe pentru procese, impozitele pe salariile vataseilor, cele puse pe acordarea rangurilor boieresti etc. Aceste aspecte nu-l impiedica pe Thibault Lefebvre sa observe inechitatea impozitarii si paradoxul ca de plata impozitelor directe erau scutite tocmai categoriile cele mai avute si neproductive. Economistul francez remarca pe buna dreptate ca lipsa investitiilor in agricultura, in industrie, in modemizarea infrastructurii si a institutiilor, va avea efecte pe termen lung asupra dezvoltarii tarii.

       Intrarea armatelor tariste in Principatele roman II gasea pe irlandezul Patrick O'Brien la Constantinopol. Singurul copil al familiei, Patrick si-a facut studiile la Trinity College din Dublin, unde a absolvind in 1843, iar un an mai tarziu a primit licenta de practica juridica. Cu profunde convingeri liberale, ca tatalui sau, sustinator al extinderii drepturilor electorale aparator at principiului egalitatii religioase, Patrick O'Brien a fost ales membru al Camerei Comunelor in iulie 1852. Criza din relatiile ruso-otomane l-a determinat pe politicianul irlandez ca la intoarcerea in patrie sa aleaga ruta prin principate, unde sosea in septembrie 1853 si avea sa ramana aproximativ trei luni, pana in decembrie, cand a plecat, via Brasov, Sibiu si Arad, catre Viena.  Relatarea lui Patrick O'Brien este interesanta prin referirile la conditiile navigatiei la gurile Dunarii, atunci controlate strans de autoritatile tariste, prin prezentarea situatiei carantinei din Tara Romaneasca, prin descrierile oraselor Sulina, Braila, Galati si Bucuresti, dar mai ales prin pasajele ample si pline de amanunte privind pericolele calatoriei pe drumurile interne, pline de praf, noroi si cazaci. Un spatiu mai amplu este acordat Bucurestilor, fata de care are cuvinte de lauda.  Vazuta de la distanta, capitala Tarii Romanesti ii apare drept un oras foarte frumos", ce acopera o suprafata aproape la fel de mare ca si Parisul". Odata intrat in oras constata existenta, alaturi de cladiri frumoase cu etaj si a micilor case particulare, asezate pe strazile mai putin circulate, cu acoperisurile inclinate, formate din patratele de lemn, si cu porticele neobisnuite, complet acoperite de copaci" de un pitoresc incontestabil.

        Belgianul 0. Squarr,  a fost prezent, dupa propria marturisire, la fata locului in anii 1853 si 1854, cand a vizitat teatrul de operatiuni din dorinta de a oferi cititorilor din Occident date si informatii despre Principatele dunarene si Bulgaria, dar si despre cauzele conflictului, fortele combatante, desfasurarea luptelor si implicatiile for asupra locuitorilor. Totodata, autorul si-a propus sa umple golul din informatia vest-europenilor despre Rusciuc, Turtucaia, Cetate, Oltenita, acolo unde s-au desfasurat primele lupte cu date chiar din mijlocul cantonamentelor militare care sunt acolo".

     Intrarea otomanilor in Bucuresti, la 22 august 1854, este un eveniment caruia Sadyk pasa ii acorda spatii importante in memoriile sale, reusind sa surprinda fastul si primirea locuitorilor, pozitia binevoitoare a marilor boieri fata de turci si neincrederea fata de austrieci.

 Dupa trecerea a 15 zile, Omer pasa a intrat in Bucuresti. A fost primit ca un suveran triumfator, boierii il inconjurau, poporul il aclama, sarbatori publice, dineuri, baluri, spectacole, focuri de artificii se succedau fara intrerupere. Doamna Omer, care cu cativa ani in urma era o slovaca saraca, profesoara de muzica in Bucuresti, la familia Campineanu, a devenit sotia comandantului trupelor sultanului, dadea receptii princiare, iar elita societatii umplea mereu saloanele sale. Curtea sa a fost pe jumatate orientala, pe jumatate occidentala, acolo domnea un lux al toaletelor, echipajelor, bucatariei. Acasa purta toalete si coafuri europene, in public, la teatru sau la plimbare in costum turcesc: iasmac si feregea. Era o femeie de lume, instruita si de frumusete rara. A fost o veritabila Josefina a acestui Napoleon turc. Entuziasmul romanilor a fost mare, ne priveau ca pe liberatori si puneau toate sperantele de viitor in generozitatea sultanului Abdul Medjid".

     Militar si diplomat, englezul de origine olandeza Stephen Bartlett Lakeman, cunoscut pentru posteritate sub numele de Mazar pasa, a jucat un rol important in mersul istoriei modeme a Romaniei. Si a desfasurat activitatea pe langa comandantul otoman Omer Pasa, fiind numit de acesta, in septembrie 1854, guvemator al Bucurestilor. Din aceasta pozitie a colaborat cu romanii din principalele posturi de conducere, dar a intrat in conflict cu generalul austriac Coronini si a devenit incomod pentru englezi care doreau mentinerea unei relatii apropiate cu austriecii aflati intr-o pozitie de neutralitate. Intr o scrisoare adresata tatalui sau si datata 12 noiembrie 1854, Stephen Bartlett Lakeman se plangea de greutatile intampinate odata cu preluarea functiei in Bucuresti, de incercarea sistematica a autriecilor de a-l inlatura si de faptul ca acestia cauta prin orice mijloace sa gaseasca un pretext pentru a introduce pe romani sub tirania militara".

 Sursa: Daniela Busa, Calatori straini despre Tarile Romane in secolul XIX