Retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul Romaniei

       Bodnăraş a fost cel care, în calitate de ministru al Forţelor Armate, a ridicat primul problema retragerii trupelor Armatei Roşii din România, în timpul vizitei liderului de la Kremlin în 1955. Fără îndoială, Bodnăraş fusese ales să abordeze un astfel de subiect sensibil, datorită, în primul rând recomandărilor sale: servicii aduse în trecut Uniunii Sovietice, încrederea şi respectul care îi erau acordate de conducătorii sovietici, dar mai ales funcţia superioara şi strategică pe care o ocupa.

       În aceasta problema s-a subliniat că interesele de securitate sovietice nu erau ameninţate, deoarece România era nucleul lagărului comunist, fiind încercuită de ţările socialiste. O astfel de măsură din partea Bucureştiului proba o oarecare clarviziune a liderilor comunişti, care se aventurau într-un potenţial joc politic riscant. Mai mult, situaţia internaţională a anului 19551 nu-i permitea conducerii sovietice să reacţioneze imediat la această propunere, folosindu-se de mijloace violente, în forţă. Ideea fusese deja inoculată, momentul considerat oportun, de retragere rămânând totuşi la latitudinea decizională a Moscovei. Această situaţie apare normală în contextul politicii lui Hrusciov, care viza o nouă deschidere către Occident. Acesta se temea însă de capacităţile deja demonstrate ale Partidului Comunist Român de asigurare a securităţii interne.

        Cheia acestor evenimente s-a regăsit în politica externă a U.R.S.S, care viza, unilateral, retragerea unui număr limitat de trupe din întreaga Europă Răsăriteană. Se juca pe cartea reciprocităţii, Hrusciov sperând să provoace un răspuns similar şi din partea N.A.T.O. La 24 mai 1958 sovieticii îşi anunţă retragerea din România, dată la care în majoritatea ţărilor est-europene numărul efectivelor au fost reduse simţitor. Poziţia strategică a României, flancată de alte state dependente de Moscova, membre ale Tratatului de la Varşovia, a făcut ca propunerea de retragere a trupelor să nu fie luată în considerare de sovietici drept o ameninţare a securităţii si stabilităţii zonei.

         La 25 iunie 1958, ultimii 35 000 de militari sovietici părăseau România. Impactul cel mai semnificativ al acestei retrageri asupra conducerii române a fost mai mult de natură psihologică. România era însă în continuare strâns legată de blocul sovietic, baze navale şi aeriene rămăseseră pe teritoriul naţional, iar diviziile sovietice din Ukraina de Sud şi de dincolo de Prut puteau interveni oricând, mai ales în cazul unei stări de necesitate.

          În plan intern, ecoul retragerilor de trupe avut un cu totul alt impact. Micşorând temerile sovietice privind această retragere ce ar fi putut să afecteze sprijinul regimului din România si în acelaşi timp, pentru a menţine controlul partidului, Gheorghiu-Dej a aprobat introducerea, imediată, a unor măsuri stringente de securitate internă. S-au adus amendamente la Codul Penal, fiind mai drastice decât cele din 1949. Sunt definite noi infracţiuni ce atrăgeau după sine pedeapsa cu moartea. Aceste schimbări sunt menite pentru a descuraja orice tentativă de lovitură de stat, de genul revoluţiei ungare din 1956. Definiţia sabotajului economic este lărgită, pentru a include furtul şi mita. Acelaşi este şi cazul altor numeroase articole, inclusiv si a celor ce defineau actele huliganice. Deja în toamna anului 1958 au fost puse în aplicare primele sentinţe de condamnare la moarte pentru astfel de infracţiuni.

Aplicarea acestor noi măsuri a condus la o rapidă creştere a numărului deţinuţilor politici. Dacă în 1955, potrivit statisticilor oficiale, erau 6406 persoane închise pentru delicte împotriva securităţii statului ( acesta cifră neincluzând şi pe cei încarceraţi fără judecată), numărul acestora a scăzut la 6211 în ianuarie 1958, pentru a creşte iarăşi în luna decembrie la aproximativ 10 000. în 1960 numărul depăşea 17 000 de persoane.

 Sursa:  Deletant Dennis, România sub regimul comunist