Cultul personalitatii la Nicolae Ceausescu

  Începuturile cultului lui Nicolae Ceauşescu datează încă din 1968 când tânărul secretar general a folosit suprimarea Primăverii de la Praga pentru a fi aclamat de către popor. În vizita sa din 1971 prin China şi Coreea de N, Ceauşescu a fost entuziasmat de divinizarea lui Mao Zedung şi lui Kim Ir Sen. Nicolae Ceauşescu a reuşit să impună şi să întreţină un cult al personalităţii de o inegalabilă amploare în spaţiul european din cauza timpului lung în care a deţinut puterea şi controlul deplin asupra mijloacelor de comunicare şi poliţiei represive. În 1974 a preluat şi funcţi a supremă în stat prin investirea sa ca preşedinte al României. Era comandant suprem al armatei şi totodată conducător al organizaţiilor de masă şi obşteşti.

. Simbolistica şi tehnicile cultului lui Ceauşescu au fost continuu susţinute prin discursul festivist exprimat adesea în versuri prezentate drept creaţii anonime ce calchiază stilul şi motrica folclorică. Un exemplu elocvent în acest sens este încheierea apoteotică a spectacolului final al Festivalului Naţional „Cântarea României” din 11 iulie 1977: Din plai de Olt, erou între eroi/Veni s-aducă Ţării Româneşti/Un nou destin clădit de oameni noi/Din plai de Olt, stejar de Scorniceşti/Cel mai de seamă fiu al patriei este/Şi-s două inimi: Patria-Partidul/Ce bat în pieptul lui muncitoreşte/Destinul ţării ne-nfricat slujindul. În realitate, aceste discursuri erau construite de profesionişti ai cuvântului care impuneau metaforele, rimele şi epitetele ce urmau să fie repetate în corul mulţimii.

          

Direcţiile propagandiste prin care s-a construit reprezentarea „geniului din Carpaţi” – una din metaforele de largă circulaţie atribuit sunt următoarele:

          1.Falsificarea biografiei

        Împins de greutăţile sociale în ale mediului în care trăieşte, Ceauşescu se plasează din adolescenţă pe poziţiile unui veritabil comunist în lupta de clasă declanşată în România încă din perioada interbelică. Totodată pretinde a fi strategul evenimentelor de la 23 august 1944, dată intrată în istoriografia României drept punct iniţial în comunizarea României.

2. Identificarea liderului cu partidul, poporul şi patria

        Lozincile scandate, propaganda imagistă, mass-media, scriitorii şi artiştii au potenţat această semnificaţie a reprezentării tipice liderilor societăţilor totalitare⁵⁵⁷. Ceauşescu menţinea triada popor-partid-conducător, în noua reprezentare a liderului, respectivele concepte dobândind semnificaţia de note. Semnificaţiile identificării au fost identificate prin practica de a fi ales conducător al Partidului prin mandatul tuturor organizaţiilor de bază din teritoriu, participanţii la congres având doar misiunea de a fi purtătorii de cuvânt ai oamenilor muncii.

          3. Acreditarea misiunii de „salvator” al naţiunii în diferite moduri:

       a) Continuator al tradiţiilor istorice naţionale.

Prin rescrierea istoriei ţării, Ceauşescu este prezentat ca urmaş al întemeietorilor de ţară Burebista şi Decebal. Totodată reprezintă idealurile de independenţă şi unitate din epoca medievală şi perioada paşoptistă^.

       b) Strateg al prosperităţii poporului

Cu această semnificaţie a reprezentării sale, liderul blochează decizia în toate domeniile împiedică orice iniţiativă şi evidenţa oricărei realităţi neconcordante cu declaraţiile sale. În voluntarismul său, Nicolae Ceauşescu dădea indicaţii specialiştilor de orice categorie şi nivel. Decidea imprevizibil mari proiecte de investiţii economice, fără vreun studiu anterior de fezabilitate.

        c) Ilustru comandant de oşti.

Doctrina suveranităţii limitate, aplicată de Brejnev împotriva Cehoslovaciei a creat cadrul propice pentru propagarea pericolului invaziei României. Deşi situaţia reală era liniştită, în România se organizau numeroase mitinguri pentru pace şi dezarmare.

        4. Om politic de nivel mondial

Prin imaginea planetei după schema socialism-capitalism, Ceauşescu era prezentat de discursul oficial în ipostaza de arbitru al politicii internaţionale, al cărui nou curs din anii ’80 este concretizată de doctrina coexistenţei paşnice; însă Ceauşescu potenţează spectrul războiului iminent şi contribuţia sa personală la menţinerea păcii.

        La cultul personalităţii au luat parte toate păturile sociale, chiar şi în grădiniţe educatoarele îi învăţau pe copii să-l iubească şi să-l stimeze pe Marele Conducător. Într-o asemenea atmosferă şi biografia lui Ceauşescu a fost rescrisă, ea căpătând contextul unei hagiografii. Încă din copilărie el ar fi fost un erou. După relatările surorii sale, Nicolae îi apăra pe fraţii lui mai mari care se temeau de animalele sălbatice. Anii tinereţii sale au fost puşi în slujba luptei neobosite împotriva fascismului, iar după al doilea război mondial, se părea că înafară de Ceauşescu n-ar mai fi existat alţi activişti. Casa sa natală din Scorniceşti a devenit muzeu.

         Multe articole din presa cotidiană sau culturală se pun de acord asupra unui număr de aspecte recurente cu privire la rolul şi la realizările lui Ceauşescu pe plan cultural. În primul rând epoca Ceauşescu este prezentată ca o perioadă complet diferită sub aspect calitativ şi cantitativ de era predecesorului Gheorghe Gheorghiu-Dej şi că toţi trăiesc unanim în dimensiunea Ceauşescu.

        Printre diversele ciudăţenii ale cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu există referinţe cu statutul său de figură militară. De ziua sa, la 27 ianuarie apar imagini în care Ceauşescu este reprezentat în uniformă numeroasele poeme publicate cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere confirmă ceea ce imaginile au arătat: o insistenţă aparte asupra capacităţilor şi meritelor lui Ceauşescu drept figură militară. Serbările din unităţile militare şi asociaţiile culturale ale armatei aveau diferite programe şi festivaluri, printre care cel mai important fiind Avem un steag, avem o ţară, avem un comandant suprem. Aceste demonstraţii au atins apogeul cu ocazia împlinirii a 65 de ani de către Ceauşescu, Editura Militară a scos 3 volume de poezie dedicate comandantului suprem, scrise fie de poeţi, fie de soldaţi, volume intitulate Sentimentul patriei şi Onor Comandantului Suprem.

                O alta temă predilectă este tinereţea eternă a lui Ceauşescu. Precum eroii tradiţionali ai basmelor, Ceauşescu pare a fi înzestrat de natura patriei noastre cu misteriosul dar al tinereţii fără bătrâneţe. Alături de menţionarea tinereţii sale se fac referiri la dinamismul şi elanul său ca revoluţionar de profesie, lăudându-se neîncetat înţelepciunea, omniprezenţa şi omniscienţa sa.

Sursa: Anneli Ute Gabanyi, Cultul lui Ceauşescu

            Betea Lavinia, Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu:Convorbiri

            Thomas Kunze, Nicolae Ceauşescu. O biografie

---