Proiecte constituționale în perioada revoluției de la 1848

Dorinţele partidei naţionale- document iniţiat de Mihail Kogălniceanu, conţine 34 de puncte şi propune un adevărat program de reglementări democratice, printre care: desfiinţarea rangurilor şi privilegiilor personale sau acordate prin naştere, egalitatea tuturor în privinţa impozitelor, desfiinţarea robiei, a privilegiilor boierilor şi împroprietărirea ţăranilor, egalitatea drepturilor civile şi politice, adunarea obştească compusă din toate stările societăţii, domn ales din toate stările societăţii, responsabilitatea miniştrilor şi a tuturor funcţionarilor publici, libertatea individului şi a domiciliului, instrucţiunea egală gratuită pentru toţi românii, desfiinţarea pedepsei cu moartea şi a bătăii, neamestecul domnitorilor în activitatea instanţelor judecătoreşti. În acest proiect de constituţie redactat de M. Kogalniceanu se prevede că Adunarea Obştească urma să deţină puterea legislativă, se extinde dreptul de vot la toţi românii ce aveau cel putin 21 de ani şi care trebuiau să îndeplinească câteva condiţii legate de avere şi de slujbă. Se dorea organizarea statului sub forma unei monarhii constituţionale cu deplină autonomie internă, domnie electivă şi temporară şi regim reprezentativ. Se prevedea ca puterea legislativă să fie exercitată de Adunarea Obştească, alcătuită din deputaţi aleşi prin vot restrâns, pe baza censului de avere. Puterea executivă era încredinţata domnului care beneficia de neresponsabilitate politică pentru actele sale şi îşi asocia pe aceste acte, contrasemnătura ministrului de resort. Deasemenea persoana domnului era inviolabilă. Conform proiectului lui Kogalniceanu reprezentanţii Moldovei erau inviolabili pentru opiniile exprimate în adunare. Şedinţele adunării erau publice, doar în cazuri excepţionale puteau fi secrete. Deasemenea reprezentanţii ţării pe timpul mandatului lor nu trebuie să primească funcţii şi cinstiri de la guvern. Reprezentantul Moldovei la Constantinopol trebuia să fie român şi nu străin cum se întampla până atunci. El trebuie ales de către adunare pentru a reprezenta în faţa Porţii otomane interesele ţării şi nu interesele domnitorului. Totodată se cerea recunoaşterea unor drepturi şi libertăţi democratice. Astfel se prevedea egalitatea drepturilor civile şi politice, libertatea tiparului, libertatea individuală şi inviolabilitatea domiciliului, instrucţie egală şi gratuită pentru toţi românii, desfiinţarea torturii şi a pedepsei cu moartea precum şi a tribunalelor şi comisiilor excepţionale. Se propunea desfiinţarea titlurilor de nobleţe, a privilegiilor de naştere şi personale, a boierescului, a dijmelor şi a altor dări către proprietari, a robiei, proprietarii urmând a primi despăgubiri de la stat. Calea juridică  pentru împropietărirea ţăranilor era expropierea pentru cauză de utilitate publică cu despăgubire.
[1]Proclamaţia de la Islaz este programul adoptat la 9 iunie 1848 de mişcarea revoluţionară din Țara Românească după citirea sa de către Ion Heliade Rădulescu. Proclamaţia cuprinde 22 de articole, redactate eliptic, în prealabil explică celor cărora le era adresat documentul sensul declaraţiilor, iar apoi expune întregul program de emancipare şi reformă. Prin Proclamaţia de la Islaz se renunţă la Regulamentul Organic, punându-se bazele unei noi ordini constituţionale. În Proclamaţia de la Izlaz au fost înscrise următoarele principii fundamentale:

-independenţa administrativă şi legislativă şi transformarea neamestecului altor state în treburile interne ale ţării, la realizarea căruia urmau să mai concureze dispoziţiile articolului 11, privitoare la constituirea gărzii naţionale şi cele ale articolului 12 referitoare la emanciparea mănăstirilor închinate.

-formă de stat republicană- în fruntea statului urma să fie ales un domnitor ales pe 5 ani, din toate categoriile societăţii; s-a mai stabilit responsabilitatea domnitorului şi a miniştrilor.
-regim reprezentativ-prevăzându-se creearea unei Adunări Generale compusă din reprezentanţii tuturor stărilor sociale. Regimul reprezentativ îl găsim nu numai în legătură cu Adunarea Generală ci şi prin desemnarea dregătorilor judeţelor, articolul 10 stabilind dreptul fiecărui judeţ de aşi alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul poporului întreg de aşi alege domnul. Corpul legiuitor trebuia să exercite un control permanent asupra activităţii guvernamentale şi a administraţiei. În adunarea constituantă avea dreptul să voteze orice român, indiferent de religie şi naţionalitate. Pentru că adunarea constituantă trebuia să pună bazele unui nou regim, guvernul ţinea ca deputaţii să aibă o pregătire politico-legislativă.

[1]În conformitate cu articolul 13 al proclamaţiei, conducătorii revoluţiei recunosc caracterul absolut al marii proprietăţi şi a necesităţii de a se conceda ţărănimii clăcaşe o parte din aceasta pentru a deveni proprietari prin intermediul plăţii pământului. Adoptarea acestei modalităţi de rezolvare a problemei agrare s-a datorat, credem noi, faptului că în cadrul revoluţiei figurau şi elemente al boierimii liberale care fiind mari propietari de pământuri, doreau să acorde teren agricol numai prin despăgubire. Deasemenea, pe lângă desfiinţarea clăcii, proclamaţia mai cerea şi desfiinţarea obligaţiei ţăranilor de a lucra la construirea sau consolidarea de drumuri.   

În plan economic se propunea ca sistemul fiscal bazat pe privilegii să fie desfiinţat. Astfel se proclama contribuţia generală a tuturor claselor sociale, proporţională cu averea.

În plan social se cerea eliberarea ţiganilor din robie prin despăgubire şi a rangurilor nobiliare ce nu au funcţii. De asemenea se cerea libertatea tiparului, considerat un important instrument pentru promovarea în cadrul societăţii a unor idealuri şi principii. Formarea unei armate naţionale, deşi necesară, nu-şi găseşte în programul revoluţionar decât o rezolvare parţială. În proclamaţie a fost înscris doar faptul formării unor gărzi naţionale menite să apere ordinea internă. Formarea armatei naţionale n-a fost un punct al programului pentru a nu provoca Poarta otomană şi mai ales puterea protectoare Rusia, care aşteptau orice motiv pentru a interveni. Inegalitatea politică consacrată de regimul regulamentar, care punea destinele ţării la dispoziţia unui număr restrâns de boieri, reprezenta o frână serioasă în dezvoltarea poporului român. Conştienţi de necesitatea abolirii acestei situaţii, conducătorii revoluţiei înscriau în program investirea tuturor cetăţenilor ţării cu aceleaşi drepturi politice. Unii lideri politici, în special Nicolae Bălcescu, erau nemultumiţi că ţăranii erau cetăţeni cu drepturi politice incomplete, argumentându-se că adunarea constituantă va fi puternică doar dacă se va baza pe totalitatea poporului. Adunarea constituantă pe lângă dreptul de a elabora legile organice ale statului trebuia să guverneze ţara până când va fi ales un nou domn. Votul trebuia să fie secret şi direct, un alegător putând participa doar la o singură adunare.

 

Sursa: Mihail Kogălniceanu, Dorinţele partidei naţionale în Moldova

           Dumitru Firoiu, Istoria statului şi a dreptului românesc

 

---

---