Pravilnicească Condică
După tratatul de la Kuciuk Kainargi, 1774, s-a acordat libertatea comerţului Ţărilor Române astfel încât acestea au intrat în rarporturi juridice cu cetăţenii altor state. Aceştia din urmă venind în Ţările Române încheiau contracte cu românii însă atunci când se confruntau cu sistemul judiciar aduceau critici că acest sistem este înapoiat şi că doresc să se judece după dreptul lor naţional. De aceea, domnitorul Alexandru Ipsilanti a iniţiat o reformă a sistemului judiciar şi adăugându-i alte câteva categorii de norme a dat naştere unei reglementări numită în limba greacă sintagmation nomicon = o mică rânduială juridică. A fost adoptată în 1775 şi a intrat în vigoare în 1780. Este redactată în limba greacă şi română, istoricii fiind de părere că ediţia greacă este tradusă după cea în română. Izvoarele acestei pravile sunt obiceiul juridic românesc, legea ţării, jurisprudenţa, poveţele dreptului bizantin, bazilicalele, doctrina juridică modernă.
În domeniul reorganizării structurilor judiciare, Alexandru Ipsilanti, a fost un inovator: pentru prima dată s-a introdus o separare între litigiile civile, comerciale şi penale, prin înfiinţarea a 3 departamente pentru judecarea celor dintâi şi un al 4 lea pentru cele din urmă. Hotărârile departamentelor puteau fi rejudecate la o instanţă de apel, în timp ce divanul domnesc reprezenta instanţa supremă. Se suprima tortura şi se stabilea salarizarea întregului corp judecătoresc. Cele două departamente civile, egale în grad, erau compuse, unul din 8, iar celălalt din 7 judecători. Ele judecau în toate zilele săptămânii,înafară de duminică, şi se pronunţau prin anaforale sau hotărâri, acestea înscriindu-se în condici.
Al treilea departament sau al vinovaţilor funcţiona de luni până vineri. Se arată cum se face judecata, persoanalul auxiliar pus la dispoziţia departamentului şi atribuţiile lui, se limita puterile armaşului care nu poate să-i pedepsească pe învinuiţi, cercetarea vinei lor făcându-se doar de către judecători.
Pentru ca împricinaţii să nu fie siliţi să parcurgă distanţe mari pentru a se judeca în faţa domnului, reforma lui Alexandru Ipsilanti a statuat câte un judecător în fiecare judeţ. Acesta va judeca numai pricinile uşoare hotărând în scris pedeapsa, însă aceasta trebuia aplicată de către ispravnic.
Judecata boierilor veliţi era compusă din boieri în funcţie şi 3 mazili veliţi, judecata la curtea domnească făcându-se în toate zilele, mai puţin joi şi vineri şi de zilele când se ţinea divan domnesc. Veliţii boieri judecau apelurile declarate împotriva hotărârilor departamentelor inferioare, cercetând motivarea cărţii de judecată atacată şi motivele de apel. Se interzicea să se mai cheme în faţa instanţei de apel judecătorii care au hotărât în prima instanţă. Hotărârile trebuiau înscrise în condica specială pentru hotarâri, asemenea măsuri fiind prevăzute şi pentru celelalte instanţe.
Judecata Divanului domnesc, instanţa supremă, se făcea de 3 ori pe săptămână. Ca şi domnul, divanul avea o competenţă de judecată generală, însă în principiu numai judeca decât în apel, pricinile mai puţin importante nemaivenind în competenţa lui în prima instanţă, decât dacă îl investea domnul cu judecata. În calitate de conducător al divanului, domnul îi lua avizul, de care însă nu era obligat să ţină seama. Când domnul nu participa la judecăţi, divanul dădea anaforale care erau supuse aprobării domnului. Acesta putea să le confirme sau proceda la o nouă judecată în divanul condus de aceată dată de el.
Pravilniceasca Condică mai organiza două instanţe speciale: una pe lângă marele spătar şi alta pe lângă marele agă, ambele cu o anumită competenţă penală, hotărârile pronunţae fiind supuse apelului la divanul veliţilor boieri.
Conform articolului 4 din titlul Pentru cei ce se judecă, adică pentru reclamanţi şi apărători, Pravilniceasca Condică preciza că acela care, fiind parte la proces, face apel la un al treilea pentru a-i cere să pună influenăa sa în joc, nu poate continua procesul. Legiuitorul nu cerea ca persoana influentă să fi intervenit în schimbul unui avantaj material. Nu conta daca persoana interesată a dat sau nu ceva şi nici faptul că persoana influentă a pretins daruri sau orice [alt avantaj. Se pedepsea atât persoana influentă, cât şi cel care făcuse apel la aceasta. Conform acestui articol pentru prima dată, poate în Europa, se incrimina traficul de influenţă.
În domeniul administraţiei Ipsilanti a hotărât ca vătafii de plai şi zapcii de plasă să fie numiţi direct de domn şi nu de ispravnici, pentru ca pe această cale să fie înlăturate abuzurile.
În reglementarea raporturilor agrare, Pravilniceasca Condică, fixa o clacă de 12 zile anual, fără nici o altă precizare în privinţa repartiţiei pe anotimpuri. Poruncile emise ulterior de cancelaria domnească, pe temeiul acestui cod de legi, precizează că ele nu pot fi prestate într-un singur anotimp.
Meşteşugurile şi comerţul au făcut obiectul acestui cod de legi, prin desemnarea a 8 boieri însărcinaţi să vegheze la buna desfăşurare a activităţii meşteşugurilor şi prin crearea unei bresle a negustorilor străini, ale căror litigii veneau spre soluţionare la un staroste şi la un judecător.
Sursa: Ion Ceterchi, Istoria dreptului românesc
Paul Cernovodeanu, Nicolae Edroiu, Istoria României
Comentarii
Trimiteți un comentariu