Sfârşitul dominaţiei romano-bizantine la Dunărea de Jos

    Istoria spaţiului dacic după desfiinţarea provinciilor romane nord-dunărene în 275 a fost determinată de interacţiunea dintre centrele de putere barbare instalate în această regiune sau în imediata apropiere, şi Imperiul Romano-Bizantin. Această retragere de la Dunăre a puterii de la Constantinopol s-a petrecut concomitent cu alte transformări cu efecte de lungă durată. Mai întâi este vorba de un declin economic şi demografic care a început în jurul anului 580, el afectând şi zone care nu au fost atinse de invazii. De exemplu cercetările din Cilicia au arătat o stagnare economică şi un declin demografic după anul 580, într-un oraş care fusese prosper înainte. Cauzele se află în repetatelel epidemii de ciumă şi în deteriorarea climei pe parcursul secolului al VI lea. Pierderile umane au fost mai grave decât cele provocate de războaie şi în consecinţă în tot imperiul, oraşele au intrat în declin iar structura vieţii urbane s-a modificat radical. Depopularea zonelor agricole a lăsat loc liber comunităţilor care migrau de la nord de Dunăre, iar atacurile avarilor şi slavilor au determinat refugieri masive în regiuni mai bine protejate. Din punct de vedere militar Imperiul Bizantin a fost secătuit de lupta pe două fronturi: contra avarilor şi slavilor în Peninsula Balcanică şi contra perşilor în Orient. De aici a rezultat în mod inevitabil sacrificarea acelor provincii care nu mai puteau fi menţinute. Ultimele lupte pentru apărarea frontierei dunărene s-au purtat în provinciile Moesia Prima, Dacia Ripensis, Moesia Secunda şi Scythia, dar şi pe  teritoriul Daciei post romane. Chiar dacă unele dintre aşezările fortificate care compuneau limes-ul au mai supravieţuit după 614, ele numai constituiau un sistem defensiv controlat de imperiu, iar provinciile Scythia, Moesia Secunda şi Tracia au fost desfiinţate. O mare parte din estul Peninsulei Balcanice a intrat sub dominaţia avarilor.
   Astfel se încheiau şase secole de prezenţă militară romană şi apoi romano-bizantină la Dunăre. Vor mai trece 350 de ani până când imperiul, grecizat acum, va mai reveni la frontiera dunării, însă vor întâlni un alt popor în formare, cel român, care preluase etnonimul Romanus, tocmai pentru a se deosebi de slavii rămaşi în această regiune.

Sursa: Alexandru Madgearu, Istoria militară a Daciei post romane