A fost regele George al III lea nebun?
Aflat la conducerea Angliei între 1760-1820, Geroge al III lea a rămas celebru pentru 3 lucruri: pierderea Americii, încercarea fără succes de a reinstala autoritatea regală asupra parlamentului englez şi că s-a presupus că suferea de nebunie.
Timp de 150 de ani după moartea sa, istoricii l-au considerat nebun. Însă adevărul era cu totul altul. Cei mai mulţi medici din anturajul regelui, credeau că suferea de o boală fizică şi nu de una mintală, dar având în vedere faptul că medicina era încă primitivă, nu ştiau de ce boală suferă. Unii susţineau că semnele nebuniei lui George al III lea au apărut de timpuriu. Astfel lordul Wargrove îl descria la modul următor: o anume nefericire în fire, care dacă nu era curmată înainte să se instaleze prea adânc, va fi sursa unor frecvente crize de anxietate. Prima boală a debutat la 1 octombrie 1788, când George a fost lovit de un atatc biliar, manifestat prin febră, dureri stomacale, greutate la respirat şi delorul sub forma vorbirii fără sens. Această starea regelui a dat şi o criză politică, făcându-se presiuni ca regele să fie declarat nebun şi înlocuit. Totuşi George îşi revine, iar criza politică ia sfârşit. Chiar dacă îşi va reveni, crizele nu vor înceta, ele reapărând în 1801 şi 1804, însă într-o formă mai uşoară.
Pshiatrii britanici Ida Macalpine şi Richard Hunterau efectuat în anii 1960, o serie de cercetări asupra bolii lui George al III lea. Ei au ajuns la concluzia că incapacitatea mentală a regelui se datora unei tulburări a sistemului nervos, numită porfirie. Această boală este cauzată de acumularea anormală de substanţe chimice în organism. Totuşi George al III lea nu a fost otrăvit ci a moştenit această boală care se transmite ereditar.
Sursa: Robert Stewart, Mistere ale istoriei
Timp de 150 de ani după moartea sa, istoricii l-au considerat nebun. Însă adevărul era cu totul altul. Cei mai mulţi medici din anturajul regelui, credeau că suferea de o boală fizică şi nu de una mintală, dar având în vedere faptul că medicina era încă primitivă, nu ştiau de ce boală suferă. Unii susţineau că semnele nebuniei lui George al III lea au apărut de timpuriu. Astfel lordul Wargrove îl descria la modul următor: o anume nefericire în fire, care dacă nu era curmată înainte să se instaleze prea adânc, va fi sursa unor frecvente crize de anxietate. Prima boală a debutat la 1 octombrie 1788, când George a fost lovit de un atatc biliar, manifestat prin febră, dureri stomacale, greutate la respirat şi delorul sub forma vorbirii fără sens. Această starea regelui a dat şi o criză politică, făcându-se presiuni ca regele să fie declarat nebun şi înlocuit. Totuşi George îşi revine, iar criza politică ia sfârşit. Chiar dacă îşi va reveni, crizele nu vor înceta, ele reapărând în 1801 şi 1804, însă într-o formă mai uşoară.
Pshiatrii britanici Ida Macalpine şi Richard Hunterau efectuat în anii 1960, o serie de cercetări asupra bolii lui George al III lea. Ei au ajuns la concluzia că incapacitatea mentală a regelui se datora unei tulburări a sistemului nervos, numită porfirie. Această boală este cauzată de acumularea anormală de substanţe chimice în organism. Totuşi George al III lea nu a fost otrăvit ci a moştenit această boală care se transmite ereditar.
Sursa: Robert Stewart, Mistere ale istoriei
Comentarii
Trimiteți un comentariu