-
A fost Mihai Vitezul promotorul constiintei nationale la romani?!

         Secolul al XVII lea debuta , cu unirea politică a celor 3 provincii româneşti: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania sub conducerea unui conducător român, Mihai Viteazul. Domnitorul care a reuşit să stăpânească pentru scurt timp, 1599-1600, cele 3 ţări reunite, începe să fie receptat ca unificator mai târziu, abia spre mijlocul secolului al XIX lea. Ambiţia cuceritorului apare frecvent ca mobil al acţiunii, ocupând îm schema interpretativă locul pe care mai târziu îl va lua ideea românească. La Miron Costin, Mihai se află în postura de cuceritor al Ardealului si al Moldovei. Nici Şcoala Ardeleană, căreia conştiinţa naţională din secolul al XIX lea îi datorează foarte mult, nu afirmă că scopul lui Mihai era ideea naţională. Samuil Micu, unul dintre iniţiatorii naţionalismului românesc, descrie în lucrarea sa Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor astfel domnia lui Mihai: În anul 1593, în domnia Ţării Româneşti au urmat Mihai Vodă, carele să zice Viteaz. Acesta foarte mare oştaşiu au fost, şi pre turci i-au bătut şi pre ardeleni i-au biruit şi Ardealul l-au luat şi l-au dat împăratului Rudolf... Începând cu secolul al XIX lea opera de unificare a lui Mihai, devine simbolul ideii naţionale româneşti, mai ales prin opera lui Nicolae Bălcescu din 1852, Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul. Marele istoric A.D. Xenopol o considera încã în anii 1880 drept o cucerire a Ardealului de cãtre voievodul Mihai.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cauzele instaurarii regimului fanariot

-
Se consideră că epoca fanariotă, în Moldova, începe în anul 1711, iar în Ţara Românească, în anul 1716. În ce priveşte cauzele instaurării acestui regim, de asemenea, s-au dat explicaţii diferite. Unii istorici au afirmat că principala cauză a introducerii acestui regim de către otomani a fost neîncrederea în domnii locali, în boierimea locală, care se ridica la luptă pentru înlăturarea suzeranităţii otomane. Alţii au afirmat că principala cauză a constat în faptul că datorită condiţiilor vitrege, boierimea locală s-a ruinat şi, ducând lipsă de bani, ea nu mai putea participa la lupta din Istanbul pentru scaunul domnesc, care era din ce în ce mai scump. Nimicirea dinastiilor domnitoare din cele două ţări româneşti au acutizat la maximum raporturile dintre diferitele partide boiereşti, fiecare străduindu-se să înainteze candidatul ei la domnie dintre boierii pământeni, evident, partida „turcofilă” fiind favorizată în această competiţie de Poartă. Atunci când şi această formă
Citiți mai multe

Campania otomană din anul 1538 şi consecinţele ei pentru Moldova

-
Anul 1538 a fost fatal pentru domnia lui Petru Rareş. Domnul Moldovei nu lasă nepedepsită campania poloneză din Moldova din anul precedent şi, în luna ianuarie, oastea moldoveană (circa 20 000 oşteni) intra în Polonia unde nimiceşte, practic, toată armata apărării curente (circa 2 000 oşteni). Încercarea polonezilor de a-l pedepsi pe Rareş suferă eşec: în februarie 1538, o nouă oaste poloneză este zdrobită pe Siret. În aceste condiţii, regele Sigismund apelează la Poartă. Solul polon Erasmus de Kretkow, sosit la Constantinopol în mai 1538, cerea ca sultanul "să numească in locul lui (a lui Petru Rareş) un alt om din neamul său în fruntea Valahiei, provincia sa tributară". Este prima solicitare de acest fel a regelui polon. Prin ea, Sigismund revine la planul otoman propus polonilor în 1533, dar refuzat atunci. Prin această cerere polonezii dau frîu liber acţiunilor otomanilor în Moldova, acceptă ca sultanul să numească domn în Moldova, ceea ce a afectat serios statutu
Citiți mai multe

Politica interna a lui Stefan cel Mare

-
   Preocuparea dominantă a domniei lui Ştefan a fost emanciparea Moldovei de sub stăpânirea străină. Dar lupta pentru independenţă, pentru a avea şanse de reuşită, presupunea un stat puternic, eliberat de tutela marii boierimi; şi, în acţiunea domnului efortul de centralizare a statului şi progresiva sa afirmare pe plan internaţional au fost indisolubil legate.     Statul era în primul rând domnia; de la primele sale acţiuni şi până la cele din urmă, Ştefan a desfăşurat un efort neabătut pentru consolidarea puterii domneşti. Abia înscăunat în 1457, după ce a încercat să obţină prin negocieri recunoaşterea sa de către coroana polonă şi, în acelaşi timp, izgonirea din Polonia a domnului fugar, Ştefan smulge concesiile urmărite prin expediţii militare în regatul vecin. La capătul domniei, în 1504, pentru a frânge rezistenţa unei părţi a boierimii şi pentru a-l impune ca succesor pe fiul său Bogdan, pe care-l considera cel mai apt să-i continue opera, Ştefan se ridică de pe patul de m
Citiți mai multe