Luptele de la Nămoloasa–Siret–Galați, desfășurate în vara anului 1917, reprezintă un episod esențial al campaniei românești din Primul Război Mondial. Deși mai puțin cunoscute decât marile bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, operațiunile defensive din zona Nămoloasa au avut un rol crucial în stabilizarea frontului și în împiedicarea unei pătrunderi germano‑austriece spre Moldova. Poziția Nămoloasa era una dintre cele mai importante linii defensive ale Armatei Române, protejând accesul spre Focșani, Tecuci, Galați și, în ultimă instanță, spre Iași – capitala de război a României.
Importanța strategică a zonei Nămoloasa–Siret–Galați
Poziția Nămoloasa se întindea pe malul stâng al Siretului, între localitățile Nămoloasa, Fundeni, Liești și până spre nord, în direcția Tecuciului. Această zonă controla:
• accesul spre Moldova centrală;
• rutele de aprovizionare ale armatei române;
• legătura strategică dintre frontul românesc și cel rusesc;
• drumul spre Galați, port vital pentru aprovizionare și evacuare.
Dacă inamicul ar fi reușit să rupă frontul la Nămoloasa, întreaga linie defensivă românească ar fi fost amenințată cu încercuirea.
Rutele militare și terenul – un avantaj natural pentru apărare
Zona Nămoloasa era protejată de:
• râul Siret, greu de traversat;
• lunci mlăștinoase, care îngreunau manevrele trupelor germane;
• diguri și lucrări defensive construite încă din 1916;
• drumuri înguste, ușor de blocat și de supravegheat.
Principalele rute militare folosite de români erau:
• Drumul Nămoloasa–Liești–Tecuci, folosit pentru transportul trupelor și munițiilor;
• Drumul spre Galați, esențial pentru aprovizionare;
• linia ferată Tecuci–Galați, vitală pentru mobilitate strategică.
Inamicul, în schimb, era obligat să avanseze prin teren deschis și expus, ceea ce a oferit apărătorilor un avantaj semnificativ.
Combatanții – forțele române și trupele Puterilor Centrale
Armata Română
Poziția Nămoloasa era apărată în principal de:
• Armata a 4‑a Română, comandată de generalul Constantin Prezan;
• Divizii române reorganizate după model francez;
• Unități de artilerie modernizate;
• Sprijin logistic dinspre Galați și Tecuci.
Reorganizarea armatei române în 1917, sub conducerea misiunii militare franceze, a îmbunătățit:
• disciplina;
• capacitatea de manevră;
• eficiența artileriei;
• moralul trupelor.
Forțele Puterilor Centrale
În fața poziției Nămoloasa se aflau:
• trupe germane din Armata a 9‑a;
• unități austro‑ungare;
• divizii bulgare, folosite în special pentru presiune pe flancuri.
Comandamentul german intenționa să rupă frontul românesc printr‑un atac concentrat, pentru a destabiliza întreaga linie Siretului.
Desfășurarea luptelor – ofensiva inamică și rezistența românească
1. Bombardamentele preliminare
În iulie 1917, artileria germană a început bombardamente intense asupra pozițiilor românești. Scopul era:
• distrugerea tranșeelor;
• demoralizarea trupelor;
• pregătirea unui atac masiv.
Românii au rezistat, folosind tranșee adânci și lucrări de protecție consolidate.
2. Atacul german asupra capului de pod
Germanii au încercat să forțeze trecerea Siretului în mai multe puncte, în special în zona Nămoloasa–Fundeni. Însă:
• focul artileriei române;
• contraatacurile rapide;
• distrugerea podurilor improvizate
au împiedicat orice progres semnificativ.
3. Manevrele de învăluire eșuate
Comandamentul german a încercat să ocolească poziția prin sud, spre Dunăre, dar terenul mlăștinos și apărarea românească au blocat avansul. În același timp, românii au primit întăriri dinspre Tecuci și Galați.
4. Stabilizarea frontului
După mai multe zile de lupte, germanii au renunțat la ofensiva directă asupra Nămoloasei, concentrându‑se pe sectorul Mărășești, unde sperau să obțină o breșă decisivă.
Rezultatul luptelor – o victorie defensivă românească
Deși nu a fost o bătălie de amploarea celor de la Mărășești sau Oituz, luptele de la Nămoloasa au reprezentat o victorie defensivă importantă pentru Armata Română. Rezultatele au fost:
• frontul nu a fost rupt;
• inamicul nu a reușit să treacă Siretul;
• Galațiul și Tecuciul au rămas sub control românesc;
• Armata a 4‑a a câștigat timp pentru reorganizare.
Această rezistență a contribuit direct la succesul ulterior de la Mărășești.
Consecințele strategice ale luptelor de la Nămoloasa
1. Protejarea Moldovei
Dacă germanii ar fi reușit să treacă Siretul la Nămoloasa, întreaga Moldovă ar fi fost amenințată. Rezistența românească a împiedicat:
• încercuirea trupelor române;
• pierderea Galațiului, ultimul port strategic;
• izolarea Iașului.
2. Consolidarea moralului armatei
Succesul defensiv a demonstrat că reorganizarea armatei române a dat rezultate. Moralul trupelor a crescut, contribuind la rezistența eroică de la Mărășești.
3. Eșecul planului german de străpungere rapidă
Planul Puterilor Centrale de a scoate România din război printr‑o ofensivă fulgerătoare a eșuat. Germanii au fost obligați să lupte pe un front extins, cu pierderi mari.
4. Importanța logistică a Galațiului
Galațiul a rămas un nod vital pentru:
• aprovizionare;
• transport de trupe;
• evacuarea răniților;
• depozitarea munițiilor.
Fără apărarea Nămoloasei, orașul ar fi fost pierdut.
Concluzie – o bătălie uitată, dar decisivă
Luptele de la Nămoloasa–Siret–Galați au fost un moment esențial al campaniei din 1917. Deși mai puțin spectaculoase decât marile bătălii din Moldova, ele au asigurat stabilitatea frontului și au împiedicat o catastrofă strategică. Rezistența românească a demonstrat maturizarea armatei și a contribuit la salvarea statului român în cel mai critic moment al Primului Război Mondial.
Sursa: Kirițescu, Constantin. Istoria războiului pentru întregirea României
Comentarii
Trimiteți un comentariu