Gheorghe Bibescu – între modernizare și controverse în Țara Românească (1843–1848)

 Domnia lui Gheorghe Bibescu, cuprinsă între 1843 și 1848, reprezintă una dintre cele mai dinamice și tensionate perioade din istoria modernă a Țării Românești. Deși scurtă, domnia sa a fost marcată de reforme administrative, conflicte politice, presiuni externe și, în final, de izbucnirea Revoluției de la 1848. Figura lui Bibescu rămâne controversată: un domn luminat în unele privințe, dar autoritar și oscilant în altele.

Ascensiunea la tron și contextul politic

Gheorghe Bibescu a fost ales domn al Țării Românești în 1843, într-o perioadă în care Principatele se aflau sub regimul Regulamentelor Organice și sub influența directă a Rusiei. Alegerea sa a fost rezultatul unui compromis între marile familii boierești și autoritățile rusești, care îl considerau un lider moderat, capabil să mențină stabilitatea.

Totuși, încă de la început, domnia sa a fost marcată de tensiuni între diferitele facțiuni boierești, între conservatori și tinerii liberali, dar și între dorința de modernizare și constrângerile impuse de puterile protectoare.

Reforme și inițiative administrative

Bibescu a continuat unele dintre reformele începute sub Alexandru Ghica, dar a încercat și să impună propriile direcții de modernizare. Printre măsurile notabile se numără:

• reorganizarea administrației locale

• îmbunătățirea sistemului fiscal

• sprijinirea dezvoltării infrastructurii, în special a drumurilor

• modernizarea armatei și a jandarmeriei rurale

A încurajat, de asemenea, activitatea culturală și educațională, susținând școlile românești și dezvoltarea tipografiilor.

Conflicte cu opoziția și acuzații de autoritarism

Deși a promovat reforme, Bibescu a fost adesea acuzat de autoritarism. A limitat libertatea presei, a supravegheat atent societățile culturale și a încercat să controleze mișcările politice emergente. Tinerii liberali, influențați de ideile europene ale epocii, îl considerau prea obedient față de Rusia și prea puțin deschis schimbărilor profunde.

Tensiunile au culminat în 1848, când valul revoluționar european a ajuns și în Țara Românească. În fața presiunii populare și a manifestațiilor masive, Bibescu a abdicat la 11 iunie 1848, părăsind țara și lăsând loc guvernului revoluționar.

Moștenirea lui Gheorghe Bibescu

Domnia lui Bibescu este privită astăzi ca o perioadă de tranziție. A contribuit la modernizarea instituțiilor, dar a rămas prizonierul unui sistem politic rigid și al propriilor ezitări. A fost un domn al compromisurilor, prins între conservatorismul boierimii și elanul revoluționar al generației pașoptiste.

Deși nu a reușit să gestioneze valul revoluționar, domnia sa a pregătit terenul pentru schimbările majore care aveau să urmeze, inclusiv pentru afirmarea ideilor naționale și democratice.

Sursa: Constantin C. Giurescu & Dinu C. Giurescu – Istoria Românilor, vol. III.