Criza din 1967: Punctul de cotitură care a rescris harta Orientului Mijlociu
Anul 1967 rămâne un moment de referință în istoria modernă, marcând un seism geopolitic care a transformat definitiv relațiile dintre statele arabe și Israel. Dincolo de bătăliile militare, această criză a reprezentat eșecul unor ideologii, ascensiunea identității palestiniene și începutul unei noi ordini mondiale în regiune.
Contextul: Declinul Nasirismului și "Capcana" din Yemen
În anii '60, influența lui Ghamal Abdel Nasser părea de neoprit, dar realitatea din teren arăta fisuri. Eșecul uniunii cu Siria și, mai ales, implicarea costisitoare în războiul civil din Yemen au demonstrat limitele puterii egiptene.
În Yemen, Egiptul s-a trezit blocat într-un conflict de uzură, luptând pe un teren necunoscut împotriva forțelor susținute de Arabia Saudită. Acest război nu a fost doar un eșec militar, ci a erodat imaginea lui Nasser de „lider suprem” al lumii arabe, forțându-l să adopte o poziție tot mai radicală pentru a-și păstra autoritatea în fața criticilor.
Noua voce a Palestinei: De la refugiați la actori politici
Până în 1967, palestinienii au fost adesea niște pioni în jocurile statelor arabe. Însă, odată cu apariția unor mișcări precum Fatah, paradigma s-a schimbat:
Independența față de regimurile arabe: Palestinienii au început să înțeleagă că interesele statelor gazdă nu coincid mereu cu ale lor.
Apariția OEP: Deși creată inițial sub control egiptean, Organizația pentru Eliberarea Palestinei a devenit rapid un simbol al unei noi generații, educate și determinate să preia destinul în propriile mâini.
Ideologii noi: S-a trecut de la simpla dorință de întoarcere la o analiză socială și politică mai profundă, influențată de curentele marxiste și naționaliste.
Explozia din 1967: Escaladarea conflictului
Tensiunile au atins punctul de fierbere printr-o serie de manevre fatale:
Blocada și retragerea ONU: Nasser a solicitat retragerea forțelor ONU și a blocat Strâmtoarea Aqaba, crezând că va obține o victorie politică prin presiune.
Forța militară a Israelului: Israelul, susținut economic de Occident și dotat cu o armată superioară (în special forțele aeriene), a văzut în acțiunile vecinilor săi o ocazie de a-și demonstra forța.
Războiul fulger: Pe 5 iunie, atacul aerian israelian a distrus flota egipteană. În doar câteva zile, Israelul a ocupat Sinaiul, Fâșia Gaza, Cisiordania (malul vestic al Iordaniei), Ierusalimul și Înălțimile Golan.
Urmările: Rezoluția 242 și o nouă realitate
Consecințele războiului au fost imense:
Identitatea Palestiniană: Pierderea ultimelor teritorii a consolidat convingerea palestinienilor că pot conta doar pe ei înșiși.
Dilema Ierusalimului: Controlul israelian asupra locurilor sfinte a adăugat o dimensiune religioasă și culturală profundă conflictului.
Rezoluția 242 a ONU: Deși a încercat să impună o pace bazată pe „frontiere sigure”, interpretările divergente (retragerea totală vs. parțială) au lăsat problema nerezolvată, transformând un conflict local într-o temă de interes mondial.
Comentarii
Trimiteți un comentariu