Alexandru Lăpușneanu – domnia sângeroasă care a schimbat destinul Moldovei

 Domnia lui Alexandru Lăpușneanu (1552–1561 și 1564–1568) rămâne una dintre cele mai dramatice și complexe perioade din istoria Moldovei. Figura sa este asociată cu autoritatea absolută, cu represalii dure împotriva boierilor și cu încercarea de a restabili puterea centrală într-o epocă marcată de instabilitate, trădări și presiuni externe. Deși adesea redus la celebra replică „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”, Lăpușneanu a fost mult mai mult decât un domn autoritar: a fost un strateg politic, un reformator al instituțiilor și un conducător care a încercat să readucă ordinea într-o Moldovă fragmentată.

Prima domnie: revenirea autorității domnești

Ales domn în 1552, Lăpușneanu a preluat o țară slăbită de lupte interne și de influența crescândă a Imperiului Otoman. Boierimea era divizată, iar domnii se succedau rapid, adesea prin intervenții externe. Lăpușneanu a înțeles că pentru a stabiliza Moldova trebuia să reducă puterea boierilor care complotau constant împotriva tronului.

Astfel, prima sa domnie a fost marcată de măsuri dure: confiscări de averi, exilări și execuții. Deși metodele sale au fost brutale, ele au avut un scop clar – restabilirea autorității centrale și limitarea anarhiei politice.

A doua domnie: răzbunare și reforme

După detronarea sa în 1561, Lăpușneanu s-a întors pe tron în 1564, hotărât să-și pedepsească adversarii. Episodul cel mai cunoscut este masacrul boierilor de la curte, când zeci de mari familii au fost eliminate pentru a preveni noi trădări. Acest act, deși extrem, a avut un efect imediat: Moldova a intrat într-o perioadă de stabilitate administrativă.

În paralel cu represaliile, Lăpușneanu a inițiat și reforme importante. A sprijinit Biserica, a reorganizat administrația fiscală și a întărit apărarea țării. A construit și restaurat numeroase mănăstiri, cea mai cunoscută fiind Mănăstirea Slatina, considerată una dintre capodoperele arhitecturii moldovenești.

Relațiile externe și sfârșitul domniei

Domnia sa a fost marcată de un echilibru dificil între Imperiul Otoman și Regatul Poloniei. Lăpușneanu a încercat să mențină autonomia Moldovei, dar tributul către Poartă a crescut, iar presiunile externe au rămas constante.

Spre finalul vieții, bolnav și slăbit, domnul a încercat să asigure succesiunea fiului său, Bogdan. Moartea sa în 1568 a încheiat una dintre cele mai tulburi, dar decisive perioade din istoria Moldovei medievale.

Moștenirea lui Alexandru Lăpușneanu

Astăzi, Lăpușneanu este privit ca un domn autoritar, dar necesar într-o epocă în care Moldova risca să se destrame sub presiunea boierilor și a puterilor străine. A fost un conducător dur, dar eficient, un personaj care a înțeles că ordinea se poate impune doar prin forță într-un context politic instabil.

Domnia sa rămâne un reper al luptei pentru autoritate, al consolidării statului și al tensiunilor dintre puterea centrală și aristocrație.

Sursa: Constantin C. Giurescu – Istoria Românilor, vol. II.