Istorie

  Anul 1740 a reprezentat un moment de cotitură pentru echilibrul politic european, fiind marcat de trei dispariții succesive ale unor suverani importanți: Frederic Wilhelm al Prusiei (31 mai), împăratul Carol al VI-lea (20 octombrie) și țarina Ana Ivanovna a Rusiei (28 octombrie). Primele două evenimente au avut un impact major asupra Sfântului Imperiu Roman, modificând profund structura și direcția politică a acestuia. 👑 Ascensiunea lui Frederic al II-lea și transformarea Prusiei Moartea lui Frederic Wilhelm, monarhul care consolidase armata prusacă și transformase statul într-o putere militară respectată, a deschis drumul succesiunii pentru Frederic al II-lea (1740–1786). Noul rege avea să devină una dintre cele mai influente figuri ale secolului al XVIII-lea, schimbând definitiv destinul Prusiei. 👸 Succesiunea Mariei Tereza și provocările Pragmaticei Sancțiuni Dispariția împăratului Carol al VI-lea a activat Pragmatica Sancțiune, actul prin care acesta asigurase transmitere...

    Secolul al XIX-lea a fost o perioadă de transformări profunde pentru economia românească. De la constrângerile impuse de Imperiul Otoman până la afirmarea pe scena internațională prin tratate comerciale și politici protecționiste, România a parcurs un drum complex în dezvoltarea comerțului exterior. Acest articol explorează evoluția relațiilor comerciale, direcțiile de export și import, precum și provocările economice ale epocii. Comerțul Transilvaniei cu Principatele Române • În 1837–1838, peste 94% din comerțul exterior al Transilvaniei se desfășura cu Țara Românească și Moldova. • Schimburile cu Ungaria și Austria erau marginale, sub 10%. • Monopolul otoman asupra produselor agricole afecta grav economia principatelor române. 🛑 Monopolul Otoman și Contrabanda • Poarta Otomană impunea prețuri arbitrare la exportul de grâu, oi, miere, seu. • Contrabanda era o practică frecventă pentru a ocoli restricțiile. • Pacea de la Adrianopol (1829) a eliminat monopolu...

  După înfrângerea suferită în fața Habsburgilor și semnarea Tratatului de la Karlowitz (1699), Imperiul Otoman părea să accepte pierderea pozițiilor sale din Europa Centrală, menținute timp de peste 150 de ani. Totuși, succesele militare obținute ulterior pe frontul rusesc – inclusiv victoria de la Stănilești (1711) și tratatul avantajos de la Adrianopol (1713) – au reînviat ambițiile otomane de recucerire. Un rol decisiv în relansarea politicii expansioniste l-a avut marele vizir Silahdîr Ali Pașa, convins că armata otomană este capabilă să revină în forță pe scena europeană. Reluarea conflictului cu Veneția (1714–1715) Sub influența vizirului, sultanul Ahmet al III‑lea a decis să atace din nou Republica Veneția. Momentul era favorabil: Războiul de Succesiune Spaniol epuizase resursele Habsburgilor, iar otomanii mizau pe faptul că aceștia nu vor interveni în sprijinul venețienilor. Obiectivul strategic • recucerirea teritoriilor pierdute în Marea Egee, în special Moreea • r...

  La finalul secolului al XVII-lea, Europa central-sud-estică a fost martora unei schimbări geopolitice majore. Tratatul de la Karlowitz, semnat în 1699, a pus capăt unui lung conflict între Imperiul Otoman și Liga Sfântă, marcând începutul declinului influenței otomane în regiune. Acest articol explorează contextul negocierilor, teritoriile cedate și consecințele politice și economice ale tratatului. 📅 Negocierile și semnarea tratatului • Negocierile de la Karlowitz au început în iulie 1698. • Pe 26 ianuarie 1699, Imperiul Otoman a semnat tratatul de pace cu Austria, Veneția și Polonia. • Rusia, nemulțumită de rezultate, a încheiat o pace separată cu otomanii abia pe 15 iulie 1700. 🗺️ Teritorii cedate și redistribuirea influenței • Austria a primit Ungaria și Transilvania, cu excepția Banatului Timișoarei. • Polonia a obținut Podolia și partea vestică a Ucrainei. • Veneția a primit Moreea, Corintul, Insula Sainte-Maure, teritorii din Dalmația, Albania și Bosnia, da...