Istoria Imperiului Hitit
Patria istorică a hittiţilor a fost în
Asia Mică (Turcia de azi). Este o vastă peninsulă mărginită la nord de Marea
Neagră, la vest de Marea Egee şi la sud de Marea Mediterană. În centrul acestei
peninsule, este un podiş înalt, de cca. 1000m, străjuit de munţi semeţi. La est
sunt munţii Armeniei, cu înălţimi până la 3200m, la vest se întinde lanţul
munţilor Antitaurus, cu înălţimi până la 3830m, iar la sud, paralel cu
litoralul mediteraneean, se ridică munţii Taurus.
In primele secole ale mileniului II
a.C., Asia Mică era împărţită în mai multe principate autonome, aflate, în
unele cazuri, în raporturi de dependenţă faţă de assyrieni. În inscripţiile
paleo-assyriene (cca. 1950-1780), conducătorii acestor principate erau amintiţi
sub numele ruba’um sau sharrum şi foarte rar ruba’um rabi’um, cu înţelesul de
„mare rege”. Între aceste principate, mai importante par a fi fost Kussara,
Hattusas, Nesa, Zalpa, Shalatiwar, Purushkhanda, Wakhshaniya.
Către sfârşitul sec. XIX-lea a.C.
principatul cu centrul la Kussara a început să joace un rol proeminent,
deoarece de aici a început opera de unificare a acestor principate. Documentele
Regatului Vechi hittit amintesc de activitatea unificatoare a regelui Anitta
din Kussara care a cucerit un teritoriu vast, care se întindea de la vărsarea
râului Halys în nord, unde era oraşul Zalpa, până în sud la oraşul Shalatiwar,
incluzând şi oraşele Hattusas, Kaneş (Nesa) şi Purushkhanda.
Cu regele Anitta (cca. 1800-1750),
începe epoca Regatului Vechi hittit (cca.1800-cca.1500). Capitala acestui stat
a fost la început la Kussara apoi la Nesa (Kaneş).
Un altvechi suveran hittit a fost
Labarnash (Tabarnas), despre care se aminteşte într-un edict de mai târziu, din
jurul anului 1500 a.C., al regelui Telepinu. El a încheiat procesul de
unificare a statului, iar activitatea acestui rege a fost, se pare, atât de
importantă, încât ea s-a păstrat foarte vie, numele de Labarnash devenind titlu
dinastic, aşa cum a fost cazul, mai târziu, cu Caesar şi Augustus.
În vârful ierarhiei politice hittite se
afla suveranul, labarna, care era şef militar suprem, judecător şi preot.
Regina – tawananna – juca un rol important la curte. Acum apare un aparat
birocratic şi se constituievechiul drept hittit pe care îl cunoaştem printr-un
număr de inscripţii care au ajuns până la noi. În sfârşit, tot din această
perioadă, s-au păstrat unele însemnări de cronică, care vorbesc despre unele
evenimente importante din statul hittit.
Între 1650-1620 a.C. este domnia lui
Hattusili I, în timpul căruia capitala statului a fost mutată la Hattusas (azi
Bogaz-köy), situată la circa 150 km est de Ankara. El a iniţiat o politică
expansionistă. A trebuit să facă totodată faţă unor dificultăţi interne
provocate de nemulţumirea unei părţi a aristocraţiei faţă de concentrarea
puterii în familia regală.
Mursili I (1620-1590 a.C.) continuă
politica expansionistă, cucerind teritorii din Syria de nord. În anul 1595, el
face o lungă incursiune de peste 2000 km în Mesopotamia, cucereşte Babilonul.
Hittiţii nu şi-au instaurat dominaţia în Mesopotamia, deoarece, revenit în
capitală, regele este asasinat în urma unui complot de palat. Ultimul suveran
important al vechiului regat este Telepinu I (circa 1525-1500), care a pus
capăt gravelor dezordini interne provocate de aristocraţie. Face acesteia unele
concesii, dar reuşeşte să menţină unitatea statului. Din timpul său avem şi
primul cod de legi hittit.
Epoca Regatului Milociu (1500-1380) este
o perioadă puţin cunoscută. Puterea centrală decade, de această situaţie
profitând statul hurrit de la Mitanni care devine putere hegemonă în Orientul
apropiat, anexând numeroase teritorii care până atunci aparţinuseră hittiţilor.
Pentru a contracara pericolul mitannian, suveranii hittiţi caută sprijinul
Egiptului, plătind tribut faraonului Tutmes al III-lea.
Începând cu 1380 începe o nouă epocă în
istoria hittiţilor, epoca Imperiului Hittit (1380-1200), când statul hittit va
cunoaşte maxima sa dezvoltare. Această epocă este deschisă de domnia lui
Suppiluliuma I (1380-1346), care este cel mai însemnat suveran din istoria
acestei perioade. El şi-a extins autoritatea asupra întregii Anatolii şi asupra
regatelor Arzawa, Kizzuwatna şi Wilusa, situate în sudul şi estul Anatoliei. În
politica sa externă, Suppiluliuma a profitat de slăbiciunea statului Mitanni şi
a Egiptului, reuşind să-şi impună dominaţia asupra statului Mitanni şi asupra
unor teritorii întinse din Syria şi Liban.
După domnia glorioasă a lui
Suppiluliuma, urmaşii săi vor reuşi să păstreze un timp moştenirea acestuia.
Dintre aceştia, regele Muwatali (1315-1296) a fost confruntat cu încercarea
faraonilor egipteni de a îndepărta prezenţa hittită în regiunea
syro-palestiniană. A rezultat o mare confruntare militară la Kadeş, pe Orontes,
în anul 1299, pe care o cunoaştem atât din surse egiptene cât şi din surse
hittite. Războiul, încheiat nedecis, a adus la un tratat de pace prin care se
stabileau sferele de influenţă în Syria. Acordând o mare atenţie regiunii
syro-palestiniene, Muwatali mută capitala statului la Dattassa, situată mai
aproape de această regiune, Hattusas rămânând mai departe un centru politic
foarte important.
După domnia regelui Muwatali, statul
hittit este confruntat cu numeroase probleme externe. Principatele vasale din
sudul şi din vestul Anatoliei profitau de orice situaţie pentru a-şi câştiga
independenţa. Prăbuşirea statului hittit se va produce însă brusc, în jurul
anului 1200 a.C., datorită atacurilor “popoarelor mării”. Dispariţia statului
hittit a contribuit la o mai rapidă răspândire a metalurgiei fierului,
metalurgie cunoscută multă vreme numai hittiţilor.
Populaţia hittită nu a dispărut totuşi,
deoarece mai târziu, mai ales în sudul Anatoliei şi în nordul Siriei, au apărut
unele mici principate hittite, de la care ni s-au păstrat mai multe inscripţii
hieroglifice. Studiile lingvistice au dovedit că urmaşii hittiţilor au
supravieţuit în Cilicia şi Lycia până în epoca romană.
Sursa: Mihail Vasilescu, Orientul Mijlociu si Mediterana in antichitate
Comentarii
Trimiteți un comentariu