Epoca homerică (cca. 1175-750 i.Hr.)

Denumirea se justifica prin aceea că pentru această perioadă aproape singurele informaţii proveneau din cele două epopei homerice, Iliada şi Odyssea. Astăzi documentaţia a sporit mult datorită cercetărilor arheologice care vizează această perioadă. Cu toate acestea, epoca homerică este încă puţin cunoscută şi, de aceea, în istoriografie pentru această perioadă se mai foloseşte şi denumirea de Ev întunecat. Din punctul de vedere al periodizării arheologice, epoca homerică aparţine primei vârste a fierului, cu perioadele submyceniană, protogeometrică şi geometrică.

Epoca homerică este un exemplu clasic de regres în istorie, deoarece lumea greacă se va întoarce, timp de câteva secole, la rânduielile gentilice, dominate de relaţiile bazate pe înrudire, pe dispariţia statului care lasă loc organizării pe ginţi, fratrii şi triburi. În fruntea tribului se afla filobasileul, în fruntea fratriei basileutatos iar în fruntea ginţii basileuteros. Triburile şi fratriile avea un pronunţat caracter militar. În acest sens, este caracteristic un pasaj din Iliada în care Nestor îndeamnă pe Agamemnon să aşeze luptătorii după triburi şi fratrii, în aşa fel ca fratria să dea sprijin fratriei şi tribul, tribului. Raporturile gentilice erau reglementate de dreptul gentilic, themis, iar raporturile intergentilice de dike.

În fruntea unei comunităţi era deci un basileus, care conducea împreună cu sfatul (boule), compus din şefii ginţilor şi de unii oameni cu prestigiu şi experienţă mai mare, numiţi boelephoroi, «consilieri» şi gerontes, «bătrânii». Unele hotărâri mai importante se luau cu acordul demos-ului, «poporului», care era format din toţi bărbaţii majori. Regele avea atribuţii mai cu seamă militare la care se adăugau unele prerogative de natură religioasă şi judecătorească.

Epopeile homerice vorbesc despre un mare număr de basilei, ceea ce dovedeşte că în Grecia nu exista în acea vreme o unitate politică. Această fărâmiţare politică se va menţine de fapt şi în epocile următoare ca una din caracteristicile cele mai importante ale vieţii politice greceşti.

Lumea homerică se baza pe o economie în bună măsură naturală, adică într-o gospodărie se produceau cea mai mare parte a celor necesare vieţii. Această celulă economică de bază se numea oikos. Principala bogăţie o constituiau vitele. Astfel Odysseos avea 72 de turme de vite cu 7-8 mii de capete. Se practica desigur şi agricultura, cultivându-se mai ales orzul şi grâul, dar şi pomicultura şi grădinăritul. Meşteşugarii (demiurgii) erau în număr mult mai mic în comparaţie cu epoca myceniană. Totuşi ei se bucurau de un anumit prestigiu în societate. Erau făurari, olari, pielari, dulgheri ş.a. Producţia meşteşugărească era limitată mai ales la necesităţile comunităţii, căci Grecia homerică, spre deosebire de cea myceniană, nu avea decât legături comerciale sporadice cu alte teritorii.

În ceea ce priveşte organizarea socială, lumea homerică era împărţită în oameni liberi şi sclavi, cu observaţia că aceştia din urmă erau încă forte puţini, sclavia homerică având un foarte pronunţat caracter casnic, aşa cum arată şi denumirea de dmoes pentru sclavi. Oamenii liberi se deosebeau după avere. În frunte era aristocraţia gentilică care îşi baza poziţia superioară pe faptul că deţineau mai multe turme de vite şi suprafeţe de teren mai mari. Cea mai mare parte a populaţiei libere era formată din oameni simpli, crescători de vite, agricultori şi meseriaşi. Sistemul economic, social şi politic homeric va decade treptat odată cu secolul al VIII-lea a.C., când apar şi se dezvoltă acele elemente care vor caracteriza lumea greacă în epoca arhaică. 

 Sursa: Mihail Vasilescu, Orientul Mijlociu si Mediterana in antichitate