Istorie

S-a apreciat că Platon pune problema fundamentului cunoaşterii provenind de la o dublă opoziţie: aceea a opiniei şi a ideii, şi aceea a senzaţiei şi a ştiinţei. Astfel, Platon inaugurează un fel de a gândi dualist, care separă cu claritate sensibilul (ceea ce ne este dat a afla imediat, prin simţuri) de inteligibil (ceea ce putem înţelege prin mijlocirea raţiunii, a logos-ului). Opinia, precizează Platon, este nesigură, multiplă şi contradictorie. Trebuie deci să se depăşească prin raţiune opoziţiile şi contradicţiile dintre opinii pentrua ajunge la o cunoaştere veritabilă şi reală a lucrurilor. Platon continuă lupta angajată de Socrate contra sofisticii, arătând că a considera senzaţia ca infailibilă, a o considera drept ştiinţă, înseamnă a identifica existenţa cu aparenţa. Platon este părintele tradiţiei raţionaliste, întrucât el postulează existenţa unei raţiuni comune prin care fiecare atingere, dincolo de aparenţele sensibile, realităţile invariabile. Adevărata cunoaşte...

           Anterior formulării principiului separaţiei puterilor în stat şi organizării statului de drept pe baza acestui principiu, actul de guvernământ, concentrat în mâinile suveranului, includea atât emiterea de norme de conduită şi împărţirea justiţiei, cât şi administrarea treburilor publice. Condiţie a existenţei statutului de drept, originea teoriei separaţiei puterilor în stat, se regăseşte încă din antichitate. John Locke, în lucrarea Essay on civil gouvernment aduce o nouă viziune asupra teoriei separaţiei puterilor în stat, teoria fiind apoi preluată de Montesquieu. Conform principiul separaţiei puterilor în stat, dogmă a democraţiilor liberale şi garanţia esenţială a securităţii individului în raporturile cu puterea, statul are de îndeplinit trei funcţii: Montesquieu arată că puterile în stat sunt: „puterea legislativă, puterea executivă a lucrurilor care depind de dreptul ginţilor si puterea executivă a celor care dep...

Socrate, personalitate remarcabilă a lumii antice şi a culturii universale, nu a lăsat nici o operă scrisă posterităţii, faimoasele sale convorbiri fiind consemnate de alţii. Ideile sale despre drept şi dreptate au fost întruchipate de viaţa sa care a fost un neîntrerupt proces contra injustiţiei, precum şi în moartea sa, cu valoare de simbol, care a devenit condamnarea răsunătoare a tuturor tiranilor. Figura sa luminoasă, calităţile sale morale sunt descrise astfel de către Platon: "Pe bătrânul Socrate, cel atât de drag mie, nu m-aş sfii să spun că este omul cel mai drept dintre cei de atunci, îl însărcinară împreună cu alţii, să aducă zilnic pe unul dintre cetăţeni ce urma să fie ucis, dorind să-l facă părtaş la isprăvile lor, la care el nu dădu ascultare înfruntând primejdii de tot felul". Socrate discuta într-un mod caracteristic, punând multiple întrebări şi trăgând simple concluzii din răspunsuri. Afirma că nu ştie nimic, spre deosebire de sofişti, care presupune...

Pacea de la Adrianopol (1829) a deschis o nouă etapă în istoria Imperiului Otoman și a Peninsulei Balcanice. Deși Grecia, Principatele Române și Muntenegru au ieșit de sub control direct, restul regiunii balcanice – Dobrogea, Bulgaria, Serbia, Bosnia, Herțegovina, Albania, Epir, Tesalia, Creta și numeroase insule – a rămas sub administrația sultanului. În interiorul acestui vast teritoriu coexistau zone cu autonomie locală, tensiuni etnice, presiuni externe și o nevoie tot mai evidentă de reformă. ⚔️ Crize interne și presiuni externe: un imperiu în defensivă În prima jumătate a secolului al XIX‑lea, Poarta Otomană s‑a confruntat simultan cu: • mișcările de emancipare ale popoarelor balcanice, • ambițiile ayanilor (lideri locali puternici), • rivalitățile marilor puteri pentru controlul regiunii. Slăbiciunile administrative, militare și economice au făcut inevitabilă inițierea unui amplu proces de modernizare. 👑 Mahmud al II‑lea și începuturile reformei Domnia lui Mahmud ...